bookblog.ro

---

Interviu cu scriitorul francez Bernard Minier: „Într-un fel, fiecare roman spune lucruri mult mai complicate decât își imaginează cititorii”

Scris de • 18 July 2019 • in categoria Interviuri

 

Sursa: www.rts.ch

Bernard Minier a venit pentru prima dată în România în această vară cu ocazia lansării romanului „Înghețat” la editura Trei - romanul său de debut și primul roman din seria Martin Servaz - și ca invitat la prima ediție a festivalului „Misterele Bucureștiului”.

Minier a publicat „Înghețat” la vârsta de 50 de ani, după ce jumătate de viață a fost funcționar vamal. Acum abordează literatura cu aceeași seriozitate și atenție cu care poate înainte a manevrat documentele. În drumul său spre București a profitat de zborul cu avionul pentru a se impregna iarăși cu atmosfera primului său roman de la publicarea căruia au trecut opt ani. Iar scrisul pentru el înseamnă și responsabilitate și viziune pe lângă instinct și plăcere pură.

Andreea Chebac: Primul roman publicat - „Înghețat” a apărut când aveai 50 de ani; cum arată viața ta înainte de apariția cărții și cum arată acum, după?
Bernard Minier: Categoric viața mea este foarte diferită acum. Înainte aveam o viață de funcționar: lucram cinci zile pe săptămână, opt ore pe zi, foloseam avionul doar când plecam în vacanță. Acum călătoresc aproape numai cu avionul - și de câte cinci ori pe săptămână -, îmi petrec o parte din an dormind în hoteluri, muncesc șapte zile din șapte și nu am mai avut o vacanță de trei ani... Dar nu mă plâng.

 
AC: În spatele romanului „Înghețat” a stat în mod clar o documentare intensivă, dar cum a avut loc această documentare - pe Internet, ai mers la bibliotecă - și care a fost cel mai greu lucru de documentat?
BM: Documentarea făcută pe Internet nu este suficientă, clar. Bineînțeles că încep investigațiile pe Internet, dar întotdeauna merg la fața locului. Vizitez toate locurile pe care le descriu în cărți. Este ceea ce se cheamă faza de impregnare - scriitorii sunt ca niște bureți: merg la fața locului, absorb cât de multe detalii pot, apoi storc buretele și văd ce iese. Bineînțeles că în procesul de documentare mă întâlnesc cu mulți oameni care au meseriile pe care eu le descriu în carte și asta înseamnă în primul rând polițiști din Toulouse.
Dar ideea centrală a romanului „Înghețat” nu a apărut în timpul unei documentări, ci în timp ce urmăream un reportaj tv despre o nouă uzină hidroelectrică agățată de versantul unui munte, la 2000 de metri altitudine. Era un loc total insolit, ostil, groaznic, aproape de pe altă planetă, ca un decor SF. Iar declicul a apărut atunci.
La început a fost foarte greu să abordez poliția franceză din Toulouse. Ca să faci o comparație, am scris un roman a cărui acțiune se petrece în Statele Unite, aproape de Seattle, iar când am mers acolo și m-am întâlnit cu investigatorii de la poliția de acolo, am vizitat toată secția iar contactul cu poliția americană a fost mult mai ușor decât contactul inițial cu poliția franceză. Dar astăzi pot spune că toți mi-au devenit prieteni și am ușile deschise la marea majoritate dintre ei. Dacă am o întrebare, pot pune mâna pe telefon să-i întreb și cel mai adesea îmi răspund: „Nu, Bernard, nu așa se întâmplă în realitate.”

 
AC: Ce a adus în plus ecranizarea romanului „Înghețat”?
BM: Cartea a avut succes înaintea filmului, dar poate serialul bazat pe acest roman mi-a adus cititori în plus. Filmul a apărut la câțiva ani după carte, când deja aveam mulți cititori. Tocmai datorită faptului că acest roman se bucura de succes, televiziunea a vrut să facă și film, folosindu-se, bineînțeles și de numele meu.


AC: Genul romanului polițist a fost receptat mult timp ca un gen minor, dar mai este cazul acum, când romanele crime au vânzări atât de mari?
BM: Eu n-am crezut niciodată că este un gen minor, nu îl pot vedea ca pe un gen minor când în el au ales să se exprime scriitori precum Edgar Allan Poe, Georges Simenon, Conan Doyle. Există, în schimb, autori minori și autori majori în interiorul unui gen literar, nu sunt toți de același nivel. Nimeni nu crede că autori precum Richard Price, James Ellroy, Henning Mankell sunt scriitori adevărați.

În Franța, Pierre Lemaitre, un autor de romane polițiste, a câștigat chiar Premiul Goncourt. Nu îmi plac nici etichetele nici barierele. În Spania, de exemplu, există autori precum Eduardo Mendoza care pendulează între romanul noir și literatura „albă”, de consum. Mai există și Jean-Cristophe Rufin care scrie romane istorice, SF și mai multe genuri diferite. În fond, există cărți minore și cărți majore.
 

AC: Te vezi scriind altceva în afară de roman polițist?
BM: Înainte să public „Înghețat” am scris nenumărate texte care nu aveau nicio legătură cu romanul polițist. Scriu încă din copilărie și am scris poezii, am avut un jurnal, am scris SF, proză scurtă. Practic „Înghețat” este primul meu roman polițist.

 
AC: Dar ai publicat doar ficțiune polițistă.
BM: Da. Nu am trimis niciodată către o editură cărțile pe care le-am scris pentru că nu mă simțeam pregătit. În cazul romanului „Înghețat” a fost vorba de acel gen de întâlnire de care ai parte de câteva ori în viață și cineva m-a convins să fac acest lucru. Altfel, poate că aș fi lucrat încă ca funcționar vamal și nu m-aș fi aflat astăzi în fața voastră.

 

AC: Când ai știut că va fi o serie dedicată aceluiași personaj principal - detectivul Martin Servaz? Sau ai avut de la început în minte să scrii o serie?
BM: Mi-am dat seama abia după ce am terminat prima carte că acest personaj mai avea ceva de spus. La început a fost doar o siluetă, un personaj care era investigatorul. Și încet, încet el a început să se îmbogățească și a prins substanță. A ieșit din întuneric pe măsură ce scriam și am început să-i atribui gradual anumite calități, anumite defecte, anumite caracteristici, iar la final mi-am dat seama că am un personaj puternic, viu, care există, are personalitate. Atunci mi-am dorit să continui această aventură cu el, dar nu a fost ceva premeditat.

 

AC: Fiecare detectiv care a rămas în istoria literaturii a avut anumite caracteristici memorabile. Care ar fi asemenea trei caracteristici pentru Martin Servaz?
BM: În primul rând, Martin are dificultăți în a se adapta lumii contemporane, este puțin oldschool. Apoi, el nu este nici pe departe stereotipul polițistului alcoolic, sau cu o personalitate borderline, care apare în majoritatea romanelor polițiste. Este un om obișnuit, pe care ți-l poți imagina cu ușurință ca prieten. Dar, în mod paradoxal, are și o latură erudită, educată, ascultă muzica lui Mahler, a vrut să fie scriitor în tinerețe… Ceea ce, așa cum mi-au confirmat prietenii mei polițiști, se întâlnește foarte rar în rândurile lor.

 
AC: Să vorbim acum de latura socială a romanului pentru că abordează tematici precum distanța dintre generații, libertatea, rolul tehnologiei în viața omului modern. Ai simțit o responsabilitate în a aborda această latură socială sau a apărut în mod natural în scris.
BM: Mă gândesc la Milan Kundera care a spus că „Spiritul romanului este de fapt spiritul complexității.” Într-un fel, fiecare roman spune lucruri mult mai complicate decât își imaginează cititorii. Romanul a descoperit și a explorat toate aspectele societății umane, înainte de a o face științele sociale. Don Quijote a descoperit că nu există un singur adevăr, ci o mie de adevăruri; alături de Balzac s-a descoperit că există forțe de natură istorică și forțe de natură socială; cu Flaubert am explorat viața cotidiană; cu Tolstoi am explorat intervenția iraționalului în existența umană. În același mod romanul a descoperit lupta de clasă și inconștientul înaintea psihanalizei. Ambiția ficțiunii este să etaleze în totalitate complexitatea existenței umane. Și romanul polițist face același lucru - vorbește despre individ, dar individul plonjat în această rețea a relațiilor umane. Și fiecărui personaj îi corespunde în realitate o colectivitate. Asta am încercat să fac și eu în romanul „Înghețat”, să prezint un spectru al societății franceze, cât mai larg posibil. Un tablou al societății franceze, dar un tablou extrem de contemporan.

Sursa: www.ft.com

AC: Rămânem în sfera socialului: în roman există mereu o amenințare care planează, dar ceea ce amenință omul contemporan sunt semenii săi sau altceva, din punctul său de vedere?
BM: Există mai multe amenințări. Tehnologia, de exemplu, categoric este și un instrument foarte util, dar totodată un pericol la adresa democrației. Rețelele sociale care sunt în centrul celui mai recent roman al meu apărut în Franța, practic închid în ele o mare parte din populație, într-o lume plină de informații false, de fantasme, de tot felul de aspecte paranoice. Și ați văzut de exemplu că aceste rețele sociale au dus la alegerea lui Trump în Statele Unite. Așa că, într-o anumită măsură, tehnologia poate să amenințe democrația. Și, așa cum nu încetez să repet, chestiunea principală este adevărul. Sănătatea unei democrații depinde de foarte buna informare a cetățenilor.
Dar există și alte amenințări, de exemplu în Franța vedem o societate din ce în ce mai violentă. Și cazul din romanul „Înghețat” cu cei trei adolescenți care omoară un vagabond, există studii contradictorii despre influența jocurilor video. Nu am un răspuns la această întrebare. Dar scriitorii există tocmai pentru a ridica aceste întrebări societății, nu pentru a oferi răspunsuri. Răspunsurile aparțin filosofilor, oamenilor de știință, teologilor și, bineînțeles, politicienilor.

 
AC: Unde se plasează violența din cărți în această lume deja violentă?
BM: Ficțiunea trebuie să reflecte lumea reală, nu există o morală în ficțiune și nu se arată acolo ce e bine și ce e rău. Autorii arată lucrurile așa cum sunt, sau cel puțin așa cum le vedem noi și dacă societatea este violentă, e normal ca romanele să fie și ele violente. În schimb, jocurile video nu reprezintă lumea reală. Jocurile cufundă adolescenții într-o lume fantastică. Nu cred că Battle Royale are pretenția că prezintă lumea reală, așa că violența din acel joc este gratuită. Eu nu fac ce fac jocurile, să pun pur și simplu o armă în mâinile adolescenților și să le cer să tragă în tot ce mișcă. Din contră, eu arăt violența așa cum este: ceva dificil de ingurgitat.
 

AC: După valul romanului polițist nordic, spre ce zonă geografică credeți că se va îndrepta acum atenția cititorilor?
BM: Dacă îmi puneți mie această întrebare, cred că deja știți răspunsul. Cred că romanul polițist francez dă dovadă în acest moment de foarte multă vitalitate și originalitate. Nu spun asta scriitorii francezi, ci „Sunday Times” și jurnaliștii britanici. Și englezii nu le fac complimente francezilor cu ușurință. Diferența dintre romanul polițist francez astăzi și cel scandinav este aceea că romanul scandinav – și eu sunt un mare cititor și admirator al romanului polițist scandinav – are o unitate, toți scriitorii fac o critică a modelului social scandinav. Această temă este prezentă în toate romanele. În Franța nu există acest front comun, din contră, fiecare autor are un alt univers. Frank Tilley, Fred Vargas, Pierre Lemaitre și eu însămi, toți avem universuri și stiluri diferite și cred că asta explică succesul romanelor noastre. Pentru că acum câțiva ani autorii americani și scandinavi erau mult mai populari decât cei francezi, iar astăzi cele mai mari vânzări de roman polițiste în Franța le înregistrează autorii francezi. Ceea ce este un fenomen nou. Deci vive la France!

Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

  1. Foarte interesant acest interviu! Mi-a plăcut ce spune și cum spune Bernard Minier despre arta de a scrie in general, despre scrisul și viața lui.

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro