bookblog.ro

---

Interviu Marian Coman – partea a II-a

Scris de • 28 November 2007 • in categoria Interviuri

[citeste partea I]
Cristina (bookblog.ro): Desigur, simt nevoia să te întreb şi despre Nopţi albe, zile negre. Mai ales că întotdeauna m-a speriat acest gen între science fiction, fiction, dramă, mi-a fost şi greu să o aşez într-o anumită categorie, dar cu toate acestea am savurat cartea pagină cu pagină. Şi atunci nu pot să nu mă întreb dacă nu există un secret în modul tău de a scrie.

Marian Coman: Nu ştiu! Spuneam şi la lansare, când mă aşez la calculator, pentru că scriu pe calculator, nu ştiu cum se scrie într-un anumit gen. Identific mesajul, ceea ce vreau să transmit, povestea, ideea şi scriu aşa cum este mai bine pentru ea. Mă gândesc în primul rând la ea, la mesajul acela, dacă cere nişte gadget-uri science fiction ok, atunci o să le folosesc, altfel nu o să fac uz de ele. De aceea în cercurile SF am primit destule şuturi în dos pentru că făceam de ruşine genul. Dar eu nu scriu SF, nu scriu nici fantastic, nu scriu nici mainstream. Scriu ceea ce simt nevoia să scriu. Nu este un secret aici. Pur şi simplu, e felul meu natural de a scrie.

C: Şi nouă ne place! În Nopţi albe, zile negre nu ai cum să nu te întrebi cât la sută este ficţiune şi cât este inspirat din realitate. Şi asta pentru că încă din subtitlul romanului vezi saltul din realitate în ficţiune - "Povestea unui sinucigaş şi povestirile mele".

MC: Mi-e destul de dificil să vorbesc despre lucrul acesta, dar o să o fac pentru că mi-am promis că o să o fac dacă o să fiu întrebat. Cartea aceasta e legată de un anumit lucru: cel mai bun prieten al meu a murit la 28 de ani înfigându-şi un cuţit în inimă. Aceasta este falia reală a cărţii, aceasta este partea strict legată de cotidian. Iar Cătălin, prietenul despre care vorbesc, atunci când a murit, mi-a deschis o supapă pe care eu nu o ştiam. Din cauza aceasta îi datorez cartea asta şi i-am şi dedicat-o. Pentru că majoritatea povestirilor de acolo, majoritatea textelor de acolo sunt scrise în intervalul acela, de când el a murit până când am terminat cartea.

C: Ai scris despre copilărie, adolescentă, despre transformările nu neapărat fizice ale unui om, cât cele psihice pe care le parcurgem. Fiecare dintre noi parcurgem aceste transformări într-un mod individual şi, cu toate acestea, ai reuşit să le strângi într-un mănunchi şi să le aşezi pe foaia albă. A avut vreun rol această incursiune pentru tine?

MC: Da şi nu. Sigur că a avut, dar nu ştiu dacă am conştientizat-o în momentul în care am scris-o. Am scris pur şi simplu. Probabil dacă aş face psihanaliza textului aş regăsi lucrurile acestea, dar, când scriam nu mă gândeam la asemenea aspecte.

C: Ai realizat radiografia copilăriei celor născuţi în anii 1970-1980. Cum crezi că vede un om născut în acea perioadă romanul tău de debut. Crezi că există o diferenţă de percepţie a romanului faţă de generaţiile actuale? De ex. copii care fac abia 15-16 ani.

MC: În primul rând, cred că este totuşi mult spus că am făcut radiografia copilăriei acelei generaţii. Nici nu am încercat să fac acest lucru şi, dacă aş fi încercat, nu cred că aş fi reuşit. Am căutat în mine" Sunt acolo lucruri pe care le-a trăit generaţia noastră şi nu aveam cum să nu le scriu dacă scriam despre copilărie, pentru că în fond scriam despre copilăria mea, despre copilăria noastră. Şi sunt lucruri comune pe care, da, poate cei de acum, care au 15-16 ani, nu le regăsesc. Dar sunt convins că ceva din spiritul copilăriei a rămas şi acum din ceea ce era atunci.

C: Care este povestea cea mai apropiată ţie din Nopţi albe, zile negre?

MC: Cred că Nopţi albe, zile negre.

C: Aceasta este cea care îmi place şi mie! Ce a mai scris Marian Coman?

MC: A scris poezii care nu au apărut nicăieri şi nici nu o să apară, a scris Nopţi albe, zile negre şi a scris Testamentul de ciocolată, volumul care a fost lansat acum la Târgul de carte din Bucureşti.

C: Ştim că ţi-ai lansat Testamentul de ciocolată şi la Brăila. Cum crezi că a fost primit de către publicul brăilean?

MC: Bine. La lansare. Dar se întâmplă un lucru ciudat. Brăila nu mă iubeşte. Librăriile din Brăila nu au cartea mea. Nici nu o să o aibă prea curând probabil. Nu le interesează. De fapt, nu e vorba doar despre mine. Oraşul acela nu-şi iubeşte scriitorii şi probabil nici cititorii. Nu am văzut carţile brăilenilor în librăriile brăilene. Cartea mea se găseşte la Galaţi, la Constanţa, la Bucureşti, la Cluj, la Timişoara. Nu se găseşte în Brăila"

C: Din păcate acesta este adevărul. Poate reuşeşti să ne faci un quick preview al Testamentului de ciocolată.

MC: Sunt patru poveşti şi sunt legate printr-un ax comun, un ax reprezentat de viaţa doamnei Cala. Naşterea şi copilăriei doamnei Cala, adolescenţa, tinereţea şi sfârşitul vieţii doamnei Cala. Doamna Cala este personaj secundar în toate cele patru texte, dar, în final, cititorul va avea impresia, şi eu trăiesc cu aceeaşi impresie, că ea este personajul principal. Nu vreau să spun mai mult de atât fiindcă, zic eu, este o carte care îşi pierde din farmec dacă este povestită.

C: Ca orice carte de altfel" ce ne pregăteşte Marian Coman în continuare?

MC: Spun în premieră acest lucru: mă gândesc la un roman, din care nu am scris încă nici un rând, care se numeşte Aripa. Este vorba despre un personaj care s-a născut cu o singură aripă.

C: Îţi mulţumesc în numele cititorilor Bookblog pentru că ne-ai acordat acest interviu, îţi urăm mult noroc în continuare fără a uita că aşteptăm veşti de la Marian Coman şi o nouă carte. Mulţumim!

MC: Mulţumesc şi eu. Veşti o să aflaţi şi de pe blogul meu. Atunci când am ceva de spus o să scriu acolo!

Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

  1. v spune:

    te-asteptam ca pe-un cires copt cu romanul ala!
    bravo, domnule. si ai grija sa nu te-mbogatesti. ;)

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro