bookblog.ro

---

Interviu Marian Coman – partea I

Scris de • 28 November 2007 • in categoria Interviuri

Marian Coman (n. 21 mai 1977, Mangalia) este un prozator, eseist, jurnalist şi editorialist român. Este absolvent al Facultăţii de Psihologie şi asistenţă socială din cadrul Universităţii Petre Andrei, Iaşi.
În prezent, Marian Coman este redactor şef al cotidianului Obiectiv - Vocea Brăilei.

A publicat în antologiile Romania SF 2001 (Ed. ProLogos, 2001), Quasar 001 (Ed. MediaTech, 2001), Noesis (Societatea Culturala Noesis, 2002), Liternet (Ed. Liternet 2002), Alte lumi, alte legende (Ed. MediaTech, 2002), AtelierKult: povestiri fantastice (Ed. Millennium Press, 2005), Transformarea lui Martin Lake şi alte povestiri (Ed. Tritonic, 2006) şi Millennium Est (Ed. Millennium Press, 2007) A debutat editorial cu volumul de proza fantastica Nopţi albe, zile negre în colecţia Fiction.Ro a Editurii Tritonic, în 2005. Pentru acest volum, scriitorul a primit premiul Kult 2006. Marian Coman a primit, de asemenea, premiul de încurajare al Convenţiei Europene de Science-Fiction Eurocon 2006, desfăşurată la Kiev, în Ucraina.

Cristina: În primul rând vreau să-ţi mulţumesc că ne-ai acceptat invitaţia pentru acest interviu, mai ales că astăzi, 24 noiembrie 2007, are loc şi lansarea celui de-al doilea roman al tău, Testamentul de ciocolată. Eşti un personaj despre care lumea a auzit, te-a citit şi, cu toate acestea, puţini pot spune că te cunosc cu adevărat. De aceea, pot afirma cu tărie că este necesar să aflăm din gura ta cine este Marian Coman. Cine este omul din spatele scriitorului?

Marian Coman: Bună ziua, vă mulţumesc şi eu pentru faptul că-mi luaţi acest interviu. M-am născut pe 21 mai 1977 la Mangalia şi apoi am urmat o cursă nebunească prin ţară, în sensul că nu m-am liniştit niciodată: am plecat de la Mangalia la Brăila, de la Brăila la Iaşi, de la Iaşi la Galaţi şi acum, deşi locuiesc în Galaţi, lucrez în Brăila şi fac întruna naveta. Acesta este omul din spatele scrisului, restul este în capul meu!

C: Asta este bine! A doua întrebare: când ai scris pentru prima data? Ai visat vreodată că vei ajunge un scriitor?

MC: Am visat de mult! Primele rânduri pe care mi le amintesc au fost nişte poezii scrise prin clasa a doua. Aveam un an de când ştiam să scriu, dar am abandonat apoi multă vreme obiceiul acesta. Cred că prin liceu am reînceput să scriu proză. Nu am mai scris poezie decât foarte puţină, în timpul facultăţii şi doar pentru mine. Dar de atunci, din liceu, am visat întruna că acesta este rostul meu, că trebuie să scriu.

C: Revenim la prima întrebare: Există vreo diferenţă între omul şi scriitorul/publicistul Marian Coman?

MC: Da, da, da! Există diferenţe foarte mari chiar şi între scriitorul Marian Coman şi jurnalistul Marian Coman pentru că literatura şi presa sunt lucruri total diferite. Fac presă şi sunt foarte legat de real pentru că scriu la un cotidian şi, în acelaşi timp, scriu proză şi mă îndepărtez foarte mult de chestiunile reale, chiar încerc să mă ascund în spatele scrisului, să scriu lucruri poate uşor fantastice, oricum rupte de realitatea cotidiană.

C: Presupun că ai avut şi tu ca şi alţii de altfel un anumit model, ceva care te-a inspirat să scrii. Ne poţi spune care este acel lucru?

MC: Modele ca scriitori" sau...? Da, da! Foarte multe! Îmi plac foarte mult Kafka, Hesse, Stephen King, îmi plac autori români ca Doru Stoica, poate puţin cunoscuţi, dar care au un fel de a scrie care mă farmecă. Sunt mulţi, foarte mulţi.

C: Consideri că ar exista ceva ce te-ar putea face să renunţi la scris? Un ceva anume?

MC: Nu ştiu, mi-e frică de faptul că o să mă îmbogăţesc subit şi că nu o să mai am timpul să scriu. În sensul că o să dau de diverse ispite, provocări şi o să-mi pierd timpul acesta puţin pe care-l am, o să mă las cucerit de lucruri lumeşti. Apoi... nu ştiu, singurul lucru sau mai bine zis al doilea lucru ar fi moartea"

C: Să sperăm că ultimul nu. Astăzi cititorii simt nevoia să se identifice cu scriitorii. De aceea uneori este dificil, alteori facil. Mulţi scriitori români au pierdut legătura cu publicul lor. Tu scrii bloguri" mai ai alte legături, alte conexiuni cu cititorii?

MC: Da" încă din timpul liceului am fost convins că a scrie literatură nu se poate face fără un exerciţiu de empatie foarte elaborat. Întotdeauna mă pun în pielea cititorului atunci când scriu. Un cititor ideal - aşa cum îmi închipui eu că este cititorul ce mi-ar plăcea să mă citească. Pe lângă bloguri, pe lângă faptul că scriu la ziar şi am acces la comentariile pe care mi le scriu cititorii, inclusiv pe site-ul ziarului, am nevoie mereu de feedback. Cred ca în general scriitorii au mare nevoie de feedback, de un răspuns de la public. Şi eu mă număr printre tipul acesta de autori"

C: Consideri că un scriitor actual ar trebui să facă ceva anume pentru a-şi câştiga cititorii? Dezbateri, cenacluri" sau crezi că un scriitor trebuie lăsat să vorbească prin scriitura sa?

MC: Nu" De multă vreme visez că în România, la un moment dat, o să se poată trăi din scris, că nu va mai trebui să merg la serviciu, la birou, la redacţie, să nu mai scriu editoriale. Să stau efectiv acasă, să scriu, să am un impresar care să mă ajute să-mi vând textele unei edituri şi cred că, poate nu în doi ani, dar poate în cinci ani lucrurile acestea o să se aranjeze şi în România. Dar, în acelaşi timp, scriitorul nu trebuie să se închidă în turnul lui de fildeş unde doar să scrie. Şi în Statele Unite şi în viaţa literară franceză, peste tot, scriitorii trebuie să ia parte la viaţa cetăţii, la viaţa socială, ţinând dezbateri, dând interviuri, implicându-se în proiecte culturale.

C: Revenind la scriitură, crezi că există o meserie de scriitor în România? Se poate trăi din scris acum?

MC: Momentan e foarte greu, nu ştiu, probabil că reuşesc câţiva - îi număr pe degetele de o mână. Dar, spuneam şi mai înainte, probabil că în doi, trei, patru, cinci ani lucrurile se vor aranja şi se va putea trăi şi în România din scris. Sper să se întâmple cât mai curând acest lucru şi să nu aşteptăm la infinit. Deocamdată suntem... Uite, aş face o paralelă - deşi nu sunt microbist - cu jucătorii de fotbal: nu pot să spun despre mine până la capăt că sunt scriitor. E ca şi cum un puşti din curtea unei şcoli ar spune că este fotbalist. Nu! Eu încă mă găsesc pe marginea terenului. Când se va putea trăi din scris, abia atunci voi fi cu adevărat scriitor.

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro