bookblog.ro

---

Interviu Mircea Platon – partea a III-a

Scris de • 29 April 2008 • in categoria Interviuri

[Citeste partea I]
[Citeste partea a II-a]

Partea a III-a - în care este vorba despre infantilizarea prin educaţie, despre stânga şi, la antipozi, despre copilărie

Silviu Man: Credeţi că e vorba de vreun plan bine organizat, sistematic sau pur şi simplu aceasta a fost prima alternativă a intelectualităţii româneşti de după '89? O naivitate de neacceptat, bine speculată, un compromis sau un plan machiavelic asumat?

Mircea Platon: În primul rând trebuie să menţionez că nu cred în nici un fel de determinism istoric: nici în teoria conspiraţiei, nici în materialismul-dialectic şi istoric, nici în teoria raselor. Ca istoric, cercetând, de exemplu, istoria Revoluţiei franceze sau a războaielor civile din Anglia secolului al XVII-lea, am constatat că explicaţiile moniste nu ţin. Nu poţi explica nimic doar prin politică, sau doar prin baza economică sau rasială, sau doar prin religie. Contingenţa, libertatea de acţiune au rolul lor în istorie. Tocmai de aceea, în numele acestei libertăţi, susţin că elitele noastre cultural-politice nu au făcut tot ce se putea face pentru o Românie normală. Ele au acţionat convinse, parcă, de o conspiraţie sau de un determinism misterios care le face să repete, de 20 de ani încoace, mantra "inevitabilităţii" secularizării, globalizării, deznaţionalizării etc. În loc să mă întrebaţi pe mine, care nu am fost "factor de decizie" în toţi aceşti ani, mai bine am merge şi i-am întreba pe cei care ne conduc sau ne luminează de două decenii încoace: ştiu ei ceva ce noi nu ştim? Atunci să ne spună şi nouă, ca să vedem dacă nu-i putem ajuta. Neputinţa lor, paradoxal mănoasa financiar, cere ajutorul nostru. Democraţia înseamnă guvernarea cu asentimentul celor guvernaţi. Românii, după cum o arată şi prezenţa la urne la ultimele votări, nu sunt guvernaţi cu asentimentul lor, ci în apatia lor. Şi fenomenul e similar întregii Europe, unde avansarea proiectului UE a dus la dezafectarea a tot mai largi pături ale electoratului. Şi cum nu ar fi aşa când, aşa cum o demonstrează cazul constituţiei europene respinsă prin referendumuri şi aprobată apoi pe furiş de parlamente, nu se ţine cont de voinţa electoratului.

Nu am surse "oculte", deci nu ştiu ştiu cine, cum şi de unde "trage sforile". Tot ce ştiu e ceea ce văd în jur şi ceea ce citesc în presă. Văd că România e parte a unor alianţe internaţionale, a unor organisme supranaţionale, precum UE sau NATO. Văd că România are un Consiliu Naţional de Combatere a Discriminării care încearcă să penalizeze abaterile de la disciplina corectitudinii politice. Văd că există o judicioasă alocare a fondurilor în scopul susţinerii cauzelor noii majorităţi alcătuite din minorităţi. Ştiu că, în 1999, mi s-a spus de către coordonatorul paginii editorial/opinii a unui onorabil cotidian românesc că apreciază scrisul meu dar că ar vrea să nu mai vadă niciodată în pagină termenii "naţional/naţionalist" (o "ultimă picătură" care a dus la întreruperea colaborării mele cu ziarul respectiv şi, apoi, la expatriere). Văd deci că există o voinţă politică de a "implementa" anumite idei şi o baterie instituţională care trage în anumite direcţii. De ce s-au oferit mulţi intelectuali să fie curelele de transmisie ale acestui mecanism? Din multe cauze: din fatalism naiv sau interesat, din lipsă de originalitate, din idealism, din dorinţa de a arăta calea şi de a fi în frunte, din spirit de turmă, sau de banc de piranha, din profetism secular, din comoditate, din ignoranţă, din sectarism ideologic sau religios.

Copilul nu mai e educat să devină un om pe picioarele sale, ci e reeducat să se integreze, să se piardă în mulţime "

Silviu Man: În articole şi eseuri, criticaţi foarte dur stânga politică. V-aş întreba dacă există cumva şi o stângă "bună" sau dacă stânga de acum mai are cumva vreo şansă de salvare"

Mircea Platon: Vladimir Tismăneanu spunea undeva că "marxismul e o erezie creştină". Dacă e adevărat, atunci eu, creştin-ortodox, nu pot găsi nimic bun într-o erezie. Mai mult, găsesc că această afirmaţie reabilitează implicit noţiunea de ortodoxie şi datoria noastră de a discerne originile, mecanismele de fabricare şi acţiunea prozelitistă a "ereziilor", a acelor doctrine care rup echilibrul dinamic şi viu al tradiţiei ortodoxe pentru a accentua ilicit şi morbid doar un singur element: egalitatea în dauna libertăţii, iubirea în dauna justiţiei, libertatea în dauna cuminţeniei, trupul în dauna sufletului, sufletul în dauna persoanei şi aşa mai departe. Care e deci stânga bună? Stânga întrupată, stânga nemarxistă şi nemilenaristă (lucru valabil şi în cazul dreptei). Nu ştiu dacă mai există aşa ceva, de vreme ce noua stângă pare a avea drept scop modificarea naturii umane, reeducarea globală a omenirii. Ceea ce a început, cu stânga clasică, în mod romantic, neofeudal chiar dacă ne gândim la William Cobbett, la William Morris cu al său Arts and Crafts Movement, sau la socialiştii francezi nemarxişti care defineau socialismul drept "nostalgia catedralei absente", pare a se fi mutat spre sfârşitul secolului trecut într-un soi de Frankensteiniadă apocaliptică, într-o febrilă încercare de hibridizare a omului: se hibridizează masculinul cu femininul, omul cu animalul, naturalul cu sinteticul, Dumnezeu cu dracul. Angelismul stângii pare a se abate şi în androginie.

Şi acest lucru nu e evident numai la stânga, ci şi la dreapta, unde dreapta economică, adică liberalismul, e confundată cu dreapta politică, adică conservatismul, pentru a fi amândouă făcute de fapt să dispară în jobenul capitalismului corporaţiilor multinaţionale ale căror proiect antropologic nu e cu nimic diferit de al stângii secularizate: încurajarea migraţiilor masive de populaţie, ingineria socială, corectitudinea politică în chip de regulament corporat de ordine interioară, deznaţionalizare. Nu ştiu în ce măsură mai există o stângă naţională, care luptă pentru drepturile familiei împotriva marilor corporaţii şi care are la bază morala creştină.

De exemplu, vechea stângă lupta pentru liberul acces la educaţie al tuturor, pentru dreptul tuturor de a învăţa ceva. Noua stângă luptă pentru dreptul tuturor de a nu învăţa nimic. Distrugerea sistemului de educaţie publică în Occident se datorează fuziunii dintre ideologia noii stângi şi indolenţa noii drepte. Pentru noua stângă, de exemplu, care şi-a pierdut interesul în republicanismul patriarhal, şcoala a devenit, dintr-un mijloc de educaţie şi de transmitere a unei tradiţii, un mijloc de adaptare a copilului la mediul social, un mijloc de socializare. Copilul nu mai e educat să devină un om pe picioarele sale, ci e reeducat să se integreze, să se piardă în mulţime. E îndemnat să se exprime pe sine înainte de a i se antrena sinele la şcoala marilor clasici. Şi toate acestea sub pretextul că e eliberat de lanţurile trecutului. Şcolarul e lăsat cu un suflet pustiu ca o baltă stătută, populat doar de mormolocii unor frustrări defulate prin consumism, televiziune, prozac şi masacre ale colegilor de şcoală. De cealaltă parte, noua dreaptă liberală şi anticonservatoare e interesată doar de androizi corporaţi. Paradoxul e că, distrugând sistemul de educaţie publică, stânga a făcut că doar copiii celor bogaţi să aibă acces la educaţie bună, în şcoli particulare.

Stânga onestă pare a fi dispărut. A mai rămas doar în albume. Unii din vechii social-democraţi români, fie şi numai pentru mustăţile lor patriarhale, îmi sunt mult mai aproape de suflet decât multe dintre guşile rase ale "dreptei liberale" de astăzi.

Singura mea teamă e să nu vă lipsească memoria"

Silviu Man: Ce aţi avut Dvs. în copilărie şi n-am avut noi?

Mircea Platon: Ce am avut eu în copilărie şi n-aţi avut voi? Timp. Un anumit fel de timp. Copilăria mea a avut calităţile defectelor ei. Faptul că, de exemplu, programul la televizor dura doar două ore, şi alea oribile, îmi lăsa tot răgazul din lume, cel puţin în vacanţe, să citesc sau să mă joc în faţa blocului. Din câte am înţeles, nici măcar asta nu se mai poate face acum: ispita ecranului de televizor sau de calculator împreună cu frica de predatorii sexuali determină părinţii să-şi ţină copiii în casă. Ce am avut? Pe lângă lucruri ţinând de specificul mizer al unei copilării comuniste în anii '70-'80, lucruri pe care nu le reamintesc aici pentru că ar părea inventate, am avut cărţile cu basme româneşti adevărate. I-am citit băiatului meu de patru ani cărţi cu poveşti traduse sau "adaptate" acum şi mi s-au părut de o stupizenie emasculantă astfel încât mi-am adus toată colecţia de cărţi cu poveşti de acasă, unde Făt-Frumos încă îl mai înjughie pe zmeu şi Lupul încă o mai înfulecă incorect-politic pe Bunica.

Am avut magia teatrului radiofonic şi a discurilor cu poveşti şi piese de teatru - îi voi iubi întotdeauna pe Ovidiu Iuliu Moldovan, Constantin Codrescu, Mircea Albulescu, Octavian Cotescu, Gina Patrichi, Ştefan Sileanu, pe mai vechii Giugaru, Birlic, Forry Eterle, Nicolae Gărdescu etc. Am avut oraşul Iaşi şi poveştile lui vechi - de la Bojdeuca lui Creangă la teiul lui Eminescu - trăite de parcă atunci s-ar fi întâmplat. Am avut un tată poet şi interesat de literatură de la care am deprins gustul revistelor literare şi al epigramelor, al ironiei. În esenţă, aş spune că - şi prin basme, şi prin confraţii de epigramă ai tatei (de la Mircea Ionescu - Quintus la Al. Clenciu), şi prin contactul cu familia extinsă, şi prin itinerariile ieşene - am avut cumva şansa de a trăi într-o prelungire a României interbelice, a unei Românii patriarhale.

Nu am avut o copilărie de "elită". Ştiu că e la modă astăzi să te dai "boier". Nu am copilărit printre "boieri", ci în cartiere de blocuri, muncitoreşti sau mic-burgheze. Am jucat fotbal pe maidane. M-au bătut "golanii" sau mi-au "furat mingea de 35" sau "banii de la urât". Am mers la o şcoală de cartier şi am fost "comandant de grupă" într-o grupă cu toţi repetenţii şi ţiganii clasei pe care trebuia să-i conving să aducă banii pentru "fondul clasei, fondul şcolii şi fondul comitetului de părinţi", lucru pe care îl reuşeam făcând apel la misoginia lor (eram singurul comandat de grupă băiat şi le spuneam că, dacă nu "îndeplinim planul", voi fi înlocuit cu o fată, ceea ce nu le plăcea). Am avut deci o copilărie care m-a învăţat valoarea omului mic, a croitorului, a ceasornicarului care supravieţuise comunismului, a străduţei care supravieţuise sistematizării, a profesorului care supravieţuise îndoctrinării, a târgului de munte necolectivizat unde îmi petreceam vacanţele, a "golanului bun", cu motoretă, nevastă frumoasă şi mustaţa pe oală, care ne apăra pe noi, puştimea cartierului, de "golanii răi". Poate de aici şi "populismul" meu.

Ce am avut în copilărie? Integritatea marginii, libertatea maidanelor dintre blocuri în cosntrucţie, apa cişmelelor (dispărute acum), şi frumuseţea modestă a luncii Bahluiului, a florilor de romaniţă. Ce aţi avut voi? Nu ştiu, nu mă pot pune în pielea voastră. Poate că aţi avut mai multe decât noi: mai multe cărţi, mai multe haine, mai multă mâncare, mai multă libertate de a călători, mai multă muzică, mai multe filme, mai multă Biserica. Din păcate mi-e teamă că, undeva pe la mijlocul anilor '90, au dispărut şi ultimele rămăşiţe ale României interbelice. Cred că aveţi mult mai multe decât am avut noi şi mai cred, judecând după discuţiile pe care le-am avut cu adolescenţii sau studenţii de azi, că sunteţi mult mai "colţoşi" şi mai citiţi decât am fost noi. Singura mea teamă e să nu vă lipsească memoria. Acesta e timpul de care vorbeam la început, timp cu o textură aparte, timpul memoriei, conştiinţa că cineva/ceva ne-a precedat: "vechi" însemna în copilăria mea "bun". Cred că asta e ceea ce mi-a dat copilăria mea. Şi asta e ceea ce se caută să li se ia copiilor de azi.

Să ne purtăm destinaţia cu noi"

Silviu Man: Având în vedere că suntem obsedaţi de modelul occidentului şi în învăţământ, care credeţi că ar fi tratamentul preventiv pe care să-l aplicăm pentru a nu face din elevi şi studenţi "suflete pustii ca o baltă stătută"?

Mircea Platon: Cred că ar trebui să ne adunăm: adică să ne reculegem şi să ne înfrăţim. Cred că cel mai bun lucru pe care îl putem face e să vedem ce au vrut şi vor să distrugă comuniştii vechi şi noi şi să reclădim noaptea ceea ce ei strică ziua. Pentru că acum aşa e, ei lucrează legal, deşi ilegitim, la lumina zilei şi cu autoritatea statului, şi noi suntem rezistenţa. Întruparea limitează, cuminţenia stultifică, sfinţenia plictiseşte, aşa ni se spune. Dacă tinerii de azi se vor nonconformişti, atunci nu au decât să fie cuminţi, în sensul patriarhal al termenului. Să-i citească pe marii clasici, să meargă la biserică, să-şi iubească neamul şi ţara. Dacă modelul care ni se propune astăzi e "viaţa ca film porno", nu ne rămâne decât să ne asumăm viaţa ca haiducie. Suntem îndemnaţi, suntem reeducaţi chiar, să rătăcim, să ne trăim viaţa ca un proiect estetic deschis, cu adresant necunoscut şi final în coadă de peşte. Ce putem face? Ce ne poate smulge acestei rătăciri? Repaosul? Nu, pentru că asta e moartea. Pe de altă parte, itinerariile clasice au fost răvăşite, hărţile pierdute, firul Ariadnei rupt şi încâlcit de un minotaur postmodern.

Ce putem face deci? Să ne purtăm destinaţia cu noi: să mergem cu Dumnezeu în suflet. Să nu uităm niciodată că, dacă harta realului a dispărut, avem încă icoana lui. Ce înseamnă, concret, acest lucru? Înseamnă că nu am a da nimănui nici un sfat, nici o indicaţie de lectură, nici un mercurial bibliografic, afară de acesta: citiţi orice, chiar şi Marx, cu o icoană în faţa ochilor minţii. Trăiţi cu o icoană în faţa ochilor minţii. Nu doar ca orizont hermeneutic, sau contrapunct teologico-estetic, nu doar ca disciplină a rugăciunii şi nu ca şi îmbrobodire conformistă, ci ca prezenţă care nu îngăduie "urâciunea pustiirii""

Citeste cele 11 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Pingback: Interviu Mircea Platon - partea a II-a | bookblog.ro

  2. nicu spune:

    Apropos de acest interviu, iata ce scrie Sever Voinescu in Cotidianul de azi:

    “Singura speranţă a stângii pe termen scurt o văd în exprimarea ei intelectuală. O nouă generaţie de intelectuali cu opţiuni sănătoase de stânga se vede, limpede, la orizont. Sunt tineri fără vreo legătură cu PSD şi, cu atât mai puţin, cu PCR, şcoliţi în Occident, acolo unde majoritatea universităţilor sunt cucerite de stânga, care au revenit în ţară încercând să-şi găsească locul.

    Pentru moment, ei sunt inhibaţi, pe bună dreptate, de faptul că discursul intelectual de stânga a fost monopolizat de barzii ceauşişti şi de protocroniştii iubitori de Securitate. Dar educaţia şi, adesea, talentul lor îi va aduce în prim-planul dezbaterilor publice cât de curând şi, cred, îşi vor consolida poziţiile ca vectori de opinie.”

    Deci elita noastra de dreapta vede in “viata ca film porno” o optiune sanatoasa de stanga care merita incurajata.

    raspunde

  3. Sabata spune:

    Romania are nevoie de o stinga intelectuala din doua motive 1) sa perverteasca poporul national prin interculturalitate si sex&drug 2) sa linisteasca transnationala, asigurind-o ca nu va scoate muncitorimea in strada, ci o va pacifica cu Ritalinul corectidtudinii politice. Cred ca a venit vremea sa intelegem ca distinsii nostri intelectuali de “dreapta” n-au nimic din dreapta conservatoare, sunt conformisti occidentalizati cu sensibilitati de stinga. Iata de ce au pus umarul la aparitia unei stingi “sanatoase” pe care sa o foloseasca pe post de partener de sens contrar. (Sa ne gindim doar cite institutii, fundatii si ong-uri , conduse de asa zise “personalitati de dreapta”, au trimis tinerii la scoli stingiste din Occident. Tinerii AU FOST TRIMISI LA INDOCTRINARE cu stirea, binecuvintarea si incurajarea celor care se considera astazi cei mai tari dreptaci din parcarea romaneasca.

    raspunde

  4. Pingback: Interviu cu Mircea Platon « Atitudini fara platitudini

  5. Pingback: Interviu Mircea Platon - partea I | bookblog.ro

  6. Dragos spune:

    Superb si din pacate adevarat

    raspunde

  7. lucia spune:

    As vrea sa stiu mai multe despre acest Mircea Platon… cine este mai exact?

    raspunde

  8. razvan spune:

    Mircea, nu ma recunosc in toate ideile tale cum dupa cum bine stii nu m-am regasit nici in cei doi ani de liceu impreuna. Am acumulat insa treptat in ceea ce ar insemna cultura si stiinta si ceva politica incit poate acolo am fi pe aceeasi linie. Mi-e dor sa mai vorbim asa cum vorbeam acum 20 de ani si poate dai un semn ca sa ne vedem la 20 de ani de la terminarea liceului. In rest, mult succes!

    raspunde

  9. mihaela spune:

    Sincer si persuasiv!asa cum spunea razvan ar fi placut sa ne revedem,la anul se implinesc 20 de ani de la absolvirea liceului!

    raspunde

  10. Viktor spune:

    Ce sa zic? la biserica, inainte mars! Paseisti de astia – cititi “Manifestul Comunist”, paragraful “Socialismul reactionar”

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro