Scriitorul britanic James Meek, în vârstă de 49 de ani, fost corespondent de război pentru prestigiosul cotidian „The Guardian“, a renunţat la jurnalism în anul 2006, pentru a scrie ficţiune.

În avanpremiera unui interviu care va fi publicat integral în Weekend Adevărul de sâmbătă, Meek vorbeşte despre apropierea de moarte, pe front, şi despre cel mai recent roman al său, Începem coborârea, apărut la Editura Humanitas Fiction şi inspirat de războiul din Afganistan.

Iată câteva fragmente din interviu special pentru cititorii bookblog.ro.

„Începem coborârea“ este despre războiul din Afganistan. Dar şi despre dragoste. De ce aţi ales să opuneţi aceste două realităţi?

Primul roman de război, „Odiseea“ lui Homer, era despre o luptă provocată de iubire, deci nu ştiu cât de îndepărtate una de alta sunt dragostea şi războiul. O treime din cartea mea are ca decor Afganistanul, o treime Europa şi o treime se petrece în Statele Unite – toate aceste ţări sunt în război, dar în feluri diferite. Ce e dificil pentru Kellas, personajul principal, e că viaţa lui se împarte între aceste ţări şi trebuie să facă faţă contrastelor. Iubirea şi războiul au un lucru în comun: fiecare ia naştere în inimile bărbaţilor şi femeilor. Spunem despre cineva că este îndrăgostit, dar, de fapt, dragostea este cea care se află în el, e pe dinăuntru. Kellas, când vine dinspre Afganistan spre Vest, este îndrăgostit. Dar şi în război.

În romanul „Un gest de iubire“, primul tradus în româneşte, e vorba tot despre dragoste. Suntem în anul 1919, în Siberia. E multă violenţă în carte, dar, cumva, ea întăreşte iubirea ca valoare clasică. Vă întoarceţi la romantism într-un secol în care iubirea ia multe forme…

E adevărat? Oare? Dacă ne referim la iubire ca la idealul unor suflete nobile, pure şi lipsite de egoism, destinate să fie împreună, atunci iubirea n-a fost niciodată mai puternică decât în zilele noastre. În timpurile medievale era un ideal aristocratic. Acum, iubirea e pentru toată lumea. Ce s-a schimbat este natura ipocriziei. Oamenii şi scriitorii erau destul de sinceri în ceea ce priveşte relaţia dintre iubire şi bani, dar ipocriţi când venea vorba de iubire şi sex. Acum sunt sinceri în privinţa iubirii şi a sexului şi ipocriţi în relaţia dintre iubire şi bani. Cu toate acestea, dragostea e o constantă. Ne îndoim. Ne întrebăm. Suntem sceptici, chiar cinici. Şi, totuşi, continuăm să credem, nu?

„O poveste care se petrece în timpul războiului obligă toate personajele să aibă o relaţie cu moartea. Ăsta e avantajul ei. Moartea este viaţa şi sufletul unei petreceri“, scriaţi într-un articol. Cum se simte, direct, apropierea de moarte? Pe teren, aţi văzut oameni murind?

N-am văzut pe nimeni chiar în momentul morţii. Dar am văzut o mulţime de cadavre... Deşi, la fel au văzut şi orice asistentă, şi orice poliţist local. Personal, găsesc trupul unui străin mort mai mult ciudat, decât trist. Când un camion descarcă cadavre ca şi cum ar fi gunoi, sau când mor copii, e diferit. Ce te întristează cu adevărat sunt însă reacţiile celor care trăiesc şi i-au pierdut pe cei dragi. Morţii nu plâng. Vii, da. Prima dată când am văzut oameni murind în război a fost în 1991, în Kuweit, după ocupaţia armatei lui Saddam Hussein. Aveam 28 de ani. O morgă primise cadavrele unor oameni care fuseseră executaţi de irakieni şi-mi amintesc un trup care zăcea în curte, foarte alb, ciuruit. L-au torturat, m-am gândit pe moment, dar acum cred că acele găuri fuseseră făcute după moarte, astfel încât oamenii lui Saddam să poată să pună o pancardă peste cadavru: „Asta va fi soarta tuturor trădătorilor!“. Ce m-a întristat a fost, însă, o altă imagine. Departe de mulţime, singur, sub un copac, era soţul uneia dintre femeile moarte. Scâncea, înjura. Arăta atât de singur!

Material de Ana-Maria Onisei

Informații despre carte:

Titlu: Începem coborârea
Autor: James Meek
Editura: Humanitas fiction
Anul aparitiei: 2011
Traducere: Dana Ligia Ilin
Numar pagini: 304
ISBN: 978-973-689-415-2