Anca Giura: Dată fiind tematica exotică a multor scrieri de-ale tale te-am imaginat mereu ca pe un scriitor-călător. Confirmi, mi se pare, că ,,scriitorului îi şade bine cu drumul’’, dat fiind că recent te-ai aflat la Novi Sad şi la Sibiu. Cum a fost?

Marin M.-H.: E bine, dacă, pe urmele cărţilor, m-ai imaginat drept un scriitor-călător, dar trebuie să te dezamăgesc: nu-mi place să călătoresc. De fiecare dată când trebuie să plec undeva, îmi spun până în ultima clipă că mai bine aş sta acasă. Uneori mi se confirmă că mai bine aş fi stat acasă.

Nu e cazul călătoriilor pomenite de tine. În Serbia, la Novi Sad, am călătorit împreună cu Radu Vancu, datorită lui drumul mi s-a părut minunat, iar festivalul ne-a demonstrat, încă o dată, prin spusele unor oameni veniţi acolo din diverse părţi ale Europei, aprecierea de care se bucură poezia română contemporană. Îmi amintesc cu drag de plimbările în jurul Novi Sad-ului făcute de Radu şi de mine cu Jan Mysjkin şi de o noapte cu Pavel Gătăianţu, când ne-a prins ploaia într-o piaţă unde ne-am dus să ne pierdem printre tineri, amintindu-ne de Witold Gombrowicz. Iar la Sibiu am călătorit împreună cu prietenii mei Ana Dragu şi John Florin Partene, ne lipsea Dan Coman, dar eram bucuroşi, mergeam să-l sărbătorim pe Mircea Ivănescu şi să ne reîntâlnim cu mulţi poeţi invitaţi dragi nouă.

Anca Giura: Ai primit premiul Transilvania la colocviile revistei omonime pentru ultimul tău volum de poem (La două zile distanţă, Charmides, 2011). Cum va fi următorul?

Marin M.-H.: M-a bucurat premiul Transilvania pentru că a stat sub semnul lui Mircea Ivănescu şi pentru că l-am luat împreună cu Ştefan Manasia. Cartea lui, Motocicleta de lemn, apărută tot la editura Charmides, în 2011, e foarte bună, mi-a încântat nopţile verii care tocmai a trecut.

Următoarea carte nu cred că va fi de poeme, ci un alt roman, care sper că se va ocupa tot de iubire şi de poezie, căci altceva nu mă interesează, spre disperarea unora.

Anca Giura: Când am citit Apropierea te-am perceput ca fiind infiltrat de cultura spaniolă precum portocalele de soare, precum strugurii de seva locului. Ce e Spania pentru tine, atunci?

Marin M.-H.: Spania pentru mine e Cartea tuturor intenţiilor şi Rafael Ayuso Escobar şi Pedro Murillo şi Roberto Bolaño; câteva drumuri cu maşina, noaptea, prin cătunele din Andalucia, absolut halucinant.

Anca Giura: În frumoasa Cartea tuturor intenţiilor reiei Spania ca temă, dar deopotrivă ideea supravieţuirii prin literatură. Faci o listă specială cu marii autori sinucigaşi. Ne poate proteja literatura de disperări, atunci?

Marin M.-H.: Literatura nu ne poate proteja de nimic, dimpotrivă, ne face mult mai vulnerabili, dar tocmai ăsta e farmecul ei.

Anca Giura: Ca şi ţie, îmi place să şofez. Ca şi tine, mă pot îndrăgosti de o maşină. Mi-a plăcut declaraţia de iubire făcută de tine unei maşini, Lexus în speţă, în ,,Cartea…’’. Ce-ar mai fi de spus despre poezia asta nouă, după o trecere prin secole de la calul-cal la calul-putere?

Marin M.-H.: Întotdeauna am asemuit frumuseţea unei maşini cu frumuseţea unei femei. Există modele de maşini pe care foarte puţine femei sunt în stare să le egaleze în frumuseţe. Îmi place să umblu hai-hui, să mă opresc noaptea în benzinării la o cafea, să se adune bezna în spatele maşinii, să mă uit concentrat la bucata de asfalt decupată de faruri din întuneric.

Anca Giura: Am aflat că scrii un scenariu după romanul Apropierea. Cum e să fii scenaristul scriitorului din tine?

Marin M.-H.: E drept că scriu, în colaborare cu regizorul Tudor Giurgiu, un scenariu pentru Apropierea. Cred că va fi mult diferit faţă de carte, adică va fi şi mai filmic şi, probabil, centrat pe povestea dintre Adrian şi Maria. Deocamdată, scenaristul se înţelege bine cu scriitorul.

Anca Giura: După atâtea plecări şi reveniri-mai noi, mai vechi- cât de poetică (mai) e propria ta ţară?

Marin M.-H.: Nu cred în locuri (ţări) poetice în sine. M-am simţit de multe ori foarte bine acolo unde alţii ar fi fost exasperaţi de zgomot sau de mizerie ori de violenţă, am trăit stări extraordinare în locuri absolut nepoetice. Totul e în cap, iar mie nu-mi iese din cap că sunt scriitor. E o corvoadă, desigur, dar asta e!

Anca Giura: Ai un mod aparte de a te adresa femeii în poemele tale. În încheiere, dedică cititoarelor bookblog un poem recent de-al tău.

Marin M.-H.: Ce ar fi trebuit să uit, din La două zile distanţă. Dacă nu greşesc, l-ai postat cândva pe blogul tău, deci nu e chiar atât de recent cronologic, numai că eu îl resimt ca fiind actual.

Ce ar fi trebuit să uit

o femeie străbate zece încăperi

pentru a se feri de căldură.

se dezbracă lângă o cuvertură de lână.

un bărbat o urmează şi închide fără zgomot

obloanele verzi.

e amiază.

într-un alt loc s-ar fi auzit şoarecii.

pe trupul femeii cad dungi de lumină

şi bucăţele de zugrăveală.