bookblog.ro

Razvan Petrescu: „Nu îmi doresc să fiu scriitor de nișă, acolo am fost împins de către public”

Mandarina” nu e un volum de povestiri pentru copii, adică pentru neinițiați: dacă „muști” pur și simplu din el s-ar putea să-l găsești amar și nu pe placul tău - violent, dur, frust. Prozele din carte se „decojesc”, bucată cu bucată, frază cu frază, pănă găsești filamentele lor - obsesiile pe care au crescut.

În interviul de mai jos vă invit să descoperiți de ce a ales scriitorul Răzvan Petrescu să exploreze aceste teme și cum a ales să o facă - jumătate realist, jumătate fantastic, cu ironie și amuzament, direct, în imagini dure, dar construind personaje care se lipesc de tine.

Andreea Chebac: Volumul „Mandarina” debutează cu o proză destul de neobișnuită („Fetița cu chibrituri”) care îl face pe cititor să „intre din plin” în acest volum. Așa că mă întreb pentru ce fel ce cititori ați scris, ținând cont că unii ar putea fi intimidați de așa un început.

Răzvan Petrescu: Există un interviu cu scriitorul american George Saunders în care i s-a pus aceeași întrebare și a răspuns că nu se gândește la cititori atunci când scie. Așa mi se întâmplă și mie: mă concentrez pe ce scriu și atât. Nu mă gândesc la un anumit tip de cititor. Cred că nici nu e posibil să te gândești la un anumit tip de cititor, pur și simplu îi dai drumul la scris.

Spune-ti parerea!

Bogdan Suceavă: „Între pierderea unor cărți importante și ignoranță instituționalizată există o strânsă legătură, nu-i așa?”

„Istoria Lacunelor” este o carte care te zgândără, te obligă să explorezi scenarii alternative: ce ar fi fost dacă anumite volume care se anunțau geniale ar fi rezistat în biblioteca omenirii și nu ar fi fost distruse sau pierdute în jocurile hazardului?

Dar ce l-a făcut pe autorul acestei scrieri, Bogdan Suceavă, să se aplce asupra subiectului cărților dispărute și să îi dedice un volum?

Andreea Chebac: De unde o fascinație pentru lacune, pentru absențele marcante? Vine din domeniul matematicii

Bogdan Suceavă: Dacă propun spre discuție o temă care se impune în mod natural, în urma unei analize argumentate, asta nu înseamnă că am devoalat o fascinație pentru lacune. Prezența fascinației ar sugera implicit și abdicarea de la o abordare rațională a temei, ceea ce nu mi-aș dori să fie cazul. Identificarea unei teme care să inspire, prezentată cu o abundență de exemple, reprezintă cu totul altceva: o construcție. Cât despre matematici, e posibil ca după mai bine de trei decenii de practică să rămână ceva sechele. Atunci când citești foarte mult, când migrezi dintr-un capitol al matematicii într-altul, ai ocazia să compari dezvoltarea unor diverse domenii. La un moment dat observi când ceva lipsește, și de aici interesul pentru o discuție care să cuprindă tot mai mult, într-o naturală sinteză.

Spune-ti parerea!

Despre cărți și fericire… o poveste din Cairo/ From Cairo… about books and happiness

Se uită la mine cu un zâmbet timid și clar nu are nici cea mai vagă idee despre ce va urma. În ultimii ani, am făcut interviuri cu profesioniști din industria cărții, din diferite colțuri ale lumii, cu toții experți în domeniile lor și parteneri de dialog străluciți. De data aceasta, vreau să fac un alt fel de interviu. Cineva care nu este un expert sau un cititor versat, dar care să accepte să vorbească în mod sincer despre lumea lui sau a ei... și, evident, despre cărți. Și îl găsesc pe acest tânăr egiptean, student în ultimul an la Informatică care vrea să facă primul interviu din viața lui.

Nu sunt sigură cum va decurge discuția pentru că, de data aceasta, nu am pregătit nimic structurat, propunându-mi să las conversația să își urmeze cursul ei, fără multe intervenții din partea mea. El mă întreabă dacă va fi celebru după acest interviu. Eu râd și îi confirm, deși știu că el, de fapt, glumește în stilul acela egiptean cu care nu m-am obișnuit deși au trecut mulți ani de când vizitez Egiptul.

Citeste cele 3 COMENTARII si spune-ti parerea!

Interviu cu sciitorul ucrainean Serhii Jadan: „Într-o societate care este politizată, și cultura este politizată”

Portrait de Serhiy Jadan (Zhadan) septembre 2016 ©Leonardo Cendamo/Leemage

Scriitorul ucrainean Serhii Jadan a vizitat pentru prima dată România în această toamnă cu ocazia Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara, moment în care am putut să îl întreb despre romanul său, „Jazz în Donbas” (Editura Cartier, 2017), singura carte semnată de el care a fost tradusă în limba română până în acest moment.

Romanul îl are în centru pe Gherea, un tânăr care se vede nevoit să revină în locurile copilăriei sale, în Donbas, unde redescoperă prieteni vechi, leagă noi amiciții și întâlnește iubirea. Într-o atmosferă de petrecere aflată la limita legalității, Gherea are parte de experiențele maturizării sale. De fapt o maturizare a unei întregi societăți, întrucât oamenii învață să își trăiască libertatea haotic și cu smucituri, totul în Donbas, un spațiu mitic și captivant.

Dar Serhii Jadan este cunoscut mai ales ca poet, vocea care atrage sute de tineri la festivalurile de poezie, prezent pe EuroMaidan și în viața publică actuală a Ucrainei.

Spune-ti parerea!

„Scrisul e despre tine și despre timpul pe care îl petreci în propria companie.” Douăzeci de minute cu Irvine Welsh, autorul romanelor-cult Trainspotting, Porn și Filth

2005 Anul doi de facultate. British Council, Cluj-Napoca: un coridor strâmt, străjuit de rafturi dense de cărți, construit pe principiul unui Tardis – pe dinafară, nimic neobișnuit, iar înăuntru, o lume de posibilități. Rând după rând, autor după autor, un amalgam de titluri și culori, care mai de care mai îmbietoare. Aleg la întâmplare; sau poate nu. Poate că aleg fiindcă nu citești în fiecare zi un roman numit Filth (apărut la noi cu titlul „Jeg” – Polirom, 2006, traducere Carmen Toader).

2013 Am terminat facultatea. Chiar și masterul. Am început o alta, dar asta nu este esențial acum. În cinematografe rulează adaptarea acelui roman citit cu opt ani în urmă, în regia lui Jon S. Baird, cu James McAvoy, unul dintre favoriții mei, în rolul principal. Aleg să îl văd, aleg să îl compar cu romanul, aleg să îmi placă încă o dată o producție inspirată de scrierile ridicate la rang de cult ale unui autor al cărui personaj emblematic (Mark Renton, Trainspotting & co.) spunea tot cam așa: „Choose life. Choose a job. Choose a career. Choose a family”.

2017 Într-un alt spațiu închis, pe o canapea obișnuită, în fața unei mese pe care se află doar flori, sticle de apă și telefonul meu, se deschide o nouă lume de alegeri: care sunt întrebările potrivite pentru Irvine Welsh, autorul scoțian, aflat pentru prima dată în România pentru o serie de întâlniri cu cititorii săi. Suntem în București, este o zi splendidă de toamnă, iar Irvine răspunde calm, prietenos și fără ezitare. Mă simt ca și cum am fi ieșit la o cafea și depănăm amintiri despre prieteni pe care nu i-am mai văzut de o vreme; cărți, personaje, influențe, și mai ales muzică.

Descopăr că muzica rămâne o constantă în viața și creația lui Irvine. Că, poate, este acea sursă de inspirație, acel impuls, acel prieten care i-a fost mereu alături, atunci când a avut nevoie de un sfat, de o idee, sau, pur și simplu, de un context potrivit ca să se exprime. Descopăr că, pentru autor, scrisul a fost întotdeauna despre împărtășirea unor emoții, și mai puțin despre un scop, un public-țintă, sau o agendă.

Citeste cele 3 COMENTARII si spune-ti parerea!

Interviu Paul Brinkley-Rogers: „Nu am știut până în momentul în care m-am documentat pentru carte că obiceiul de a uni degetele cu un fir reprezenta de fapt în tradiția ei faptul că vom fi legați pentru eternitate…”

Citisem de curând romanul „Bucuraţi-vă de fericirea voastră” (Publica, 2017) şi rămăsesem impresionată de francheţea şi încântarea cu care scriitorul a relatat o poveste de dragoste din tinereţe, când s-a ivit ocazia de a-l întâlni chiar pe autor, Paul Brinkley-Rogers. Înainte de lansarea de carte programată în București am prins momentul unei scurte discuții.

Ce vis e mai frumos pentru un cititor?  Astfel am văzut cu ochii mei cât de captivat este chiar şi acum de imaginea femeii japoneze pe care a iubit-o, pe nume Yukiko, chiar dacă au trecut în jur de 30 de ani de atunci. Deoarece pentru el, fericirea reprezintă simplul fapt că a cunoscut-o...

Marinela Gheorghe: De ce ați scris cartea la atâția ani distanță după ce ați cunoscut-o pe Yukiko?

Paul Brinkley-Rogers: Cred că a fost vorba de înaintarea în vârstă: am atins pragul de 70 de ani; atunci când femeile și bărbații ajung în jurul unei astfel de vârste, poate pentru că nu știu ce să facă, pot deveni mai înverșunați, sau pot deveni stupizi... sau pot deveni foarte implicați în creșterea nepoților... diverse lucruri.

Spune-ti parerea!

Interviu Octavian Soviany: Citim atât de multe lucruri care nu ne plac încât e bine să mai citim din când în când și ceva care ne place.

Într-o zi de joi, cu puțin timp înainte de lansarea romanului Casa din Strada Sirenelor (RECENZIE) în cadrul Librăriei Cărturești, am avut plăcerea de a-l intervieva pe autorul Octavian Soviany în legătură cu geneza acestei cărți, printre altele. Departe de a fi impunător prin statură sau prin felul de a fi, acesta impune respect și te face să deschizi larg urechile la tot ceea ce are de povestit. Mi-l pot imagina în spatele unei catedre vrăjind generații întregi de elevi cu viziunile și recomandările sale literare așa cum acum reușește să facă și cu cititorii săi.

Sursa foto: filme-carti.roCălina Matei: Ați debutat cu poezie, ați trecut prin dramaturgie, critica literară, ați fost profesor de literatură. Citeam într-un interviu de-al dumneavoastră că v-ați gândit multă vreme că nu puteți să scrieți proză și totuși ați găsit resursele necesare în imaginație pentru a vă reinventa de la un roman la altul.

Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!

Copyright ©2011 Bookblog.ro