Interviu Mircea Platon – partea I

Mircea Platon s-a născut la 23 iunie 1974 în Iaşi. Studii primare, gimnaziale, liceale şi universitare în oraşul natal. În prezent este doctorand în istorie la Ohio State University at Columbus. A colaborat la majoritatea publicaţiilor culturale din ţară, de la Idei in dialog la Convorbiri literare şi de la Cuvântul la 22. A fost unul din membrii fondatori ai revistei Biserica şi problemele vremii. A publicat, printre altele, volumele: Ortodoxie pe litere (Christiana, 2006) şi Cine ne scrie istoria? (Timpul, 2007). E căsătorit şi are doi băieţi.

Partea I - în care se vorbeşte - cum altfel? - despre cultură, despre înjurături şi politeţuri şi despre diverse tornade

Silviu Man (bookblog.ro): Domnule Mircea Platon, căutând pe internet informaţii despre cărţile Dvs., am descoperit reacţii foarte contradictorii. Unii vă elogiau pentru nervul polemic şi bagajul intelectual, alţii păreau să spună, ca în scrierile lui Ilf: "Are 33 de ani. Şi ce-a realizat? A creat vreo teorie? A rostit predici? L-a înviat cumva pe Lazăr?". Cum vă explicaţi naveta aceasta între "tânărul cărturar" şi "papagalul", "nemernicul complexat"?

Mircea Platon : Insultele sunt o constantă a vieţii literare româneşti. Faptul că cineva te înjură pentru ce-ai scris dovedeşte că respectivul te-a citit şi că nu e capabil să-ţi răspundă altfel. Dacă nu poate participa la turnir, te pândeşte din boscheţii "sferei publice". Debitul şi agresivitatea insultelor la adresa mea sunt surprinzătoare având în vedere că mai toate cărţile mi-au apărut în tiraje mici, la edituri mici, şi că mediatizarea mea e nulă. Nu am rubrică la ziar, nu apar la televizor, şi ăsta e primul interviu pe care l-am dat vreodată. Când, marginal fiind, te înjură oameni din "mainstream", înseamnă că, de fapt, acei oameni îşi dau seama că sunt nişte impostori, a căror poziţie în ierarhia culturală oficială nu e legitimă. Dacă sunt înjurat deci de oameni mult mai bine plasaţi în actualele structuri culturalo-mediatice, e pentru că, probabil, ceea ce scriu eu îi atinge. Ceea ce mă bucură.

Citeste cele 18 COMENTARII si spune-ti parerea!

„Am citit cărţi ca să pot să supravieţuiesc în lume” – interviu cu Ovidiu Hurduzeu – partea II

[Citeste prima parte]

Partea a II-a, în care se vorbeşte despre Eveniment, despre o altfel de Românie, despre tineri, maladii de ultimă oră şi vaccinuri vechi de când lumea "

"Să ieşi de la adăpost, cu riscul de-a te uda până la piele""

Silviu Man: Unul din conceptele pe care le utilizaţi adesea în eseuri este acela de "eveniment". Ce este evenimentul?

Ovidiu Hurduzeu: "Evenimentul" nu poate fi descris în cuvinte decât prin aproximaţii şi analogii. Sub privirile mele, sub streaşină, un ţurţure de gheaţă se topeşte. Dacă pun sub ţurţure un recipient, apa nu se risipeşte, ci se adună, fiecare picătură generează o undă, un eveniment. Luate separat, în sinea lor, nici picătura de apă şi nici unda pe care o generează nu sunt evenimente propriu zise - evenimentul ia naştere la interferenţa dintre ţurţure, undă, şi observator. Este o relaţie trinitară. O carte devine un eveniment, creează un impact (o undă energetică) asupra mea, dar îl poate lăsa indiferent pe vecinul meu care nu a răspuns la apelul ei. Relaţia evenimenţială dintre mine şi cartea pe care o citesc este un fapt existenţial - unic, irepetabil, inefabil (ce nu poate fi definit în mod strict). O carte-eveniment nu poate fi descrisă în termeni generali, nu este un obiect ce poate fi descris, ci un subiect trăit. Valoarea ei estetică, etică sau cognitivă este întotdeauna dublată de una "existenţială", ontologică.

Citeste cele 4 COMENTARII si spune-ti parerea!

“Am citit cărţi ca să pot să supravieţuiesc în lume” – interviu cu Ovidiu Hurduzeu – partea I

Ovidiu Hurduzeu. Născut în Bucureşti la 12 iunie 1957. După ce absolvă Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine în 1981, activează doi ani ca profesor în satul Vintileanca, lângă Mizil. Din 1983 până 1988 lucrează ca redactor la Editura Politică. În 1988 părăseşte România şi, după un popas în Italia, se stabileşte în SUA. În 1993, Master în literatura franceză la San Jose State University. În 1997, doctorat in French and Humanities (dublă specializare) cu teza "Henri Michaux, Emil Cioran: Le paradigme de l'irrealise". Predă cursuri de Humanities la Stanford şi literatură comparată la California State University, Monterey Bay. După propriile declaraţii, de America îl leagă cerul Californiei şi grădina cu trandafiri, iar de România... totul. Cărţi publicate: Culori vii, forme frumoase (Albatros, 1988), La Roma totul este OK (1993), Sclavii fericiţi. Lumea văzută din Silicon Valley (Timpul, 2005), Unabomber: Profetul ucigaş (Logos, 2007). Articole şi studii publicate în Idei în dialog, Convorbiri Literare, Rost, Presa Alternativă.

Partea I, în care se vorbeşte despre ideologii, propagandă, conformisme de tot felul şi cărţi care deschid ochii...

Silviu Man (bookblog.ro): Domnule Ovidiu Hurduzeu, un mare literat român spunea odată : "Nu pot scrie despre bătături când ţara moare de infarct", principiu pe care-l urmaţi şi Dvs. Scrisul-diagnostic este însă neprofitabil, atrage antipatii, blamuri şi anateme, cel puţin în imediat. Ce poate spera atunci un autor care scrie necanonic, fără centura de siguranţă a vreunei ideologii ori morale comune?

Ovidiu Hurduzeu: În societăţile moderne, fără excepţie, universul intelectual este dominat de simbioza dintre propagandă şi ideologie. Dintre cei doi termeni, propaganda este cel prevalent. De fapt, ce este o ideologie? Dintre multele definiţii care s-au dat , eu prefer pe cele care o prezintă drept un set de idei acceptate necondiţionat de un anumit grup social. Nu sunt idei oarecare. Ca să fie acceptată necondiţionat, o ideologie trebuie să promoveze idei îndrăgite de cei care le îmbrăţişează acum. De pildă, ideologia globalismului promovează idei-şablon cărora oamenii nu le mai caută nici originea, nici valoarea. Se mulţumesc cu termeni de genul "societate deschisă", "confort", "toleranţă" care sună bine, le gâdilă plăcut conştiinţa. O astfel de ideologie nu i-ar fi spus nimic unui muncitor de acum două secole.

Citeste cele 19 COMENTARII si spune-ti parerea!

Interviu Bogdan Hrib – partea a II-a

[citeste partea I]

In Partea a II-a, despre Science Fiction si cititorii de SF, ce se intampla cu piata de carte din Romania si aniversarea a 15 ani de Tritonic.

Andrei Rosca (bookblog.ro): Revenind putin la intrebarea de mai devreme, science-fiction-ul cum se vinde? La ce tiraje ajunge? Merita sa mai scoti SF? A meritat vreodata?

Bogdan Hrib (Editura Tritonic): A meritat! In anii '90 exista o foame de carte, o foame de SF si exista o foame a recuperarilor si cred ca in momentul acela s-a vandut mult SF cum s-a vandut si multa alta literatura. In momentul de fata cred ca nu se mai vinde SF-ul in sine; cred ca se vand autori si cred ca acest lucru e imbucurator si cred ca piata incepe incet-incet sa se insanatoseasca, oamenii incep sa isi doreasca sa citeasca anumiti autori.

Noi avem un exemplu, se cheama Neil Gaiman, el nu e perceput ca scriitor de science-fiction in occident desi a luat toate premiile data de fanii, scriitorii, conventiile din lume. In opinia mea, si probabil ca voi supara pe multa lume, nucleul dur al SF-istilor, cei ofensivi, agresivi chiar, as spune, sunt undeva intre 300 si 500 de oameni (care cumpara).

Exista o alta patura, gasca, ziceti-i cum vreti, putin mai subterana, pe care eu abia in ultimele luni incep sa o descopar. Exista nostalgicii. Dar nostalgici in termeni pozitivi. Exista cei care au citit SF xeroxat si copiat in anii '80 care acum au 35-45 de ani, si-ar dori sa citeasca mai mult dar nu au timp fiindca au business-uri sau alte activitati dar cumpara. Cred ca e o generatie de oameni care simt nevoia sa citeasca mult, inteleg ca editurile trebuie sustinute, isi doresc sa aiba cartile acasa si isi doresc ca intr-o zi sa poata citi si atunci le cumpara. Probabil ca nu au timp sa citeasca decat una din doua sau trei dar cred ca nu e de neglijat aceasta patura de oameni pe care eu am inceput sa o descopar in ultimele luni si care cred ca ar putea fi undeva catre 1500-2000 de oameni. Zic ca se poate vinde science-fiction bine ales undeva pe la 2000 de exemplare.

A: Daca tot vorbeam despre informatii pe care le au editurile dar pe care cititorii nu prea le au, ce se intampla cu piata de carte la noi? Creste sau scade numarul cititorilor?

BH: Eu n-am date exacte dar, din ceea ce putem noi observa si analiza, piata creste si creste intr-un ritm foarte rapid. De altfel, piata noastra este cam de 8 ori mai mica decat este media europeana. Teoretic deci, piata noastra ar trebui sa creasca de 8 ori in urmatorii ani. Eu sunt mai optimist si spun chiar ca "urmatorii ani" inseamna urmatorii 3 ani. Ceea ce inseamna ca ar trebui sa se dubleze in fiecare an.

A: Ultima intrebare, in cateva cuvinte, ce pregateste Tritonic? La ce sa fie cititorii atenti?

BH: In 2008, Tritonic implineste 15 ani iar lozinca noastra este "Tritonic - o carte pentru toate gusturile". Vom incerca sa demonstram ca suntem o editura generalista, ca scoatem carti pentru toate gusturile, evident pastrand un anumit standard pe care nu il vom cobori. Ne vom concentra pe promovarea de scriitori si vom avea doi scriitori pe care ii vom promova masiv: unul este deja cunoscutul Neil Gaiman, care va aparea cu inca 2 carti, iar celalalt este o noutate. Este vorba de Erik Fratini, care a cercetat foarte mult probleme legate de servicii secrete, spionaj, misterele lumea iar prima carte se numeste Sfanta Alianta - 500 de ani de spionaj la Vatican, istoria serviciilor secrete a Vaticanului, urmand ca in toamna sa avem un thriller foarte interesant al lui Fratini care se numeste A cincea porunca.

Spune-ti parerea!

Interviu Bogdan Hrib – partea I

[citeste partea a II-a]

Despre chick-lit, carti erotice, fiction, SF, carti bine vandute si ce inseamna un best-seller in Romania.

Bogdan Hrib este jurnalist si editor. A publicat fotoreportaje si anchete la începutul anilor 90, apoi în 1993 a fondat Editura Tritonic. A tinut prelegeri despre fotojurnalism si despre editarea de carte iar anul acesta si-a lansat si o carte, Filiera Greceaca, parte din colectia Crime Scene a editurii pe care o conduce.

Andrei Rosca (bookblog.ro): As vrea sa incepem cu cateva intrebari legate de studiul pe care bookblog.ro tocmai l-a terminat. Cum ti se pare faptul ca 66% dintre cititorii tineri de reviste culturale dar si de site-uri si bloguri de cultura sunt femei? E normal?

Bogdan Hrib: Mi se pare ca se incadreaza in acelasi trend european si mondial care reiese din statistici venite din afara. Dealtfel, un sondaj empiric a fost realizat si de noi asta-vara la Bookfest, stiu ca sunt asemenea analize si in Statele Unite sau in Marea Britanie. In principiu 60% dintre cititori, in lume si in Romania, sunt femei. Deci femeile citesc mai mult decat barbatii, sunt mai aplecate probabil catre latura umanist-culturala a activitatilor...

A: Ne poti spune, din experienta de la Tritonic, ce anume citesc aceste femei, citesc anumite genuri mai mult decat altele? Care?

BH: Experienta de la Tritonic a fost relativ nefericita pentru ca noi am ales, fara sa stim, cititorii barbati. Asta inseamna ca am avut foarte multi ani o componenta academica, unde e adevarat ca nu pot sa spun ca erau mai multi barbati sau mai multe femei, erau studenti si jurnalisti. In momentul in care Tritonic a inceput sa scoata beletristica, sa scoata, cum numesc occidentalii, fictiune (fiction) si cand spun fiction nu inseamna science-fiction, inseamna fictiune, nu ne-am ales foarte bine targetul.

Am inceput cu science-fiction si fantasy si, ulterior, am constatat ca cititorii de aceasta literatura sunt cam 60% barbati si 40% femei, deci pe procentajul general de 60% femei noi ne-am adresat unui target si mai ingust. Si acesta e motivul pentru care din 2007 am inceput sa publicam si literatura care ar trebui sa se adreseze femeilor. Si cand spun literatura care sa se adreseze femilor nu inseamna neaparat literatura roz, nu inseamna Sandra Brown...

A: Nu chick-lit...

BH: Nu chick-lit, exact. Inseamna literatura buna, clasica, inseamna romane noi, contemporane, inseamna in acelasi timp si romane politiste fiindca am constatat ca romanele politiste sunt citite in proportie de 60% de femei si mai putin de barbati, si carti de non-fiction, istorie, istorie-popularizata...

A: Cartile erotice de cine sunt citite?

BH: Din fericire sau din nefericire, fiindca probabil am vinde foarte bine, cum fac alte edituri, Tritonic nu prea scoate carti erotice. Nu stiu de cine sunt citite insa cred ca de ambele sexe. Cred ca volumele erotice de buna calitate sunt citite in aceeasi proportie, 60% femei, 40% barbati, iar cele extrem de erotice probabil ca sunt citite de barbati care, ma rog, au diverse frustrari sau cine stie...

A: Cred ca noi am avut chiar pe bookblog un comentariu la un moment dat in care cineva spunea ca femeile citesc carti erotice asa cum barbatii se uita la filme porno. Crezi ca e adevarat?

BH: Daca pastram acelasi procent, evident ca femeile ar citi mai mult dar au fost mai multe dezbateri in legatura cu ce inseamna literatura erotica. Cat inseamna erotism, cat inseamna sex si cat inseamna porno? O descriere a corpului femeii sau chiar a unui act sexual poate sa fie absolut literar si poate sa fie citita de oricine ca o literatura buna. In acelasi timp, daca ii dam o tenta mai explicita poate sa se duca spre sexy, porno s.a.m.d. Eu cred ca, de cele mai multe ori, atractia cititorilor este cea legata de mister, titlu, autor si asa mai departe. S-ar putea ca unele carti care au o campanie de marketing si promovare pe ideea de literatura erotica sa fie foarte bune. Sa nu uitam ca exista D.H.Lawrence care a scris o literatura buna ce era in acelasi timp si erotica.

A: Vorbeam mai devreme despre diferenta dintre science-fiction si fiction. Ce inseamna de fapt fiction?

BH: In publishingul anglo-saxon, fictionul inseamna tot ce nu este non-fiction! Ei separa foarte clar cele doua ramuri: literatura de fictiune - imaginata si tot ce inseamna non-fiction inseamna studii, cercetari, do-it-yourself etc. De aceea am si infiintat o noua colectie la Tritonic care initial se numea fiction.ro care trebuia sa inglobeze multa literatura, de mai multe genuri. Insa fiindca din fiction s-a inteles science-fiction si fantasy am infiintat colectia Lit unde este clar ca e vorba de literatura.

A: Se vinde science-fiction-ul? Se mai vinde? S-a vandut vreodata la noi?

BH: Eu as vrea sa clarificam mai intai, daca mi-e permis, ce inseamna a se vinde. Eu cred ca o carte care se vinde bine, sau multumitor, in Romania inseamna minimum 2000 de exemplare. Asta inseamna ca editorul a investit in copyright, a investit in traduceri, un pic de promovare, a vandut 2000, e okay. Contractul copyright-ului de obicei este pe 5 ani, ar putea sa aiba sansa ca daca a vandut 2000 intr-un an - un an si jumatate, sa mai uite lumea un pic, sa mai apara alti cititori, sa mai traga inca un tiraj de 2000 cu cheltuieli mai mici si sa fie avantajos. In momentul in care din 2000 se fac 5000 atunci deja e bine-vanduta. Ce sare peste 5000 deja este exceptie si eu nu cred ca sunt mai mult de 100 de titluri pe an din care sa se vanda peste 5000 de exemplare.

A: Exista termenul de best-seller la noi? Ce inseamna?

BH: Noi inca, in Romania, in zona de publishing nu avem termenii foarte bine definiti. Asociatiile nu le au definite, noi nu avem un consiliu de onoare care sa judece macar simbolic daca anumite carti ar fi bine sa apara, daca e bine ca au aparut, daca educa publicul s-asa mai departe. Daca vreti, ziceti-i un fel de cenzura, dar o cenzura macar morala. Cred ca o cenzura morala ar trebui sa avem. Nu ca CNA-ul dar cred ca ar putea exista un consiliu al editorilor, de exemplu. Si atunci, neavand niste lucruri foarte standardizate nu putem spune ce inseamna best-seller. Best-seller pentru noi poate sa insemne sa vindem intre 3000 si 5000. Pentru o editura ca Humanitas sau Rao s-ar putea ca best-seller sa fie peste 10 mii. Pentru o editura de cartier ar putea fi 500.

Uite, poate chiar voi la bookblog, in niste sondaje viitoare ati putea sa incercati sa aflati care e definitia acestui termen pentru Romania. Sa aflam ce inseamna best-seller.

[va urma]

Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!

Interviu Marian Coman – partea a II-a

[citeste partea I]
Cristina (bookblog.ro): Desigur, simt nevoia să te întreb şi despre Nopţi albe, zile negre. Mai ales că întotdeauna m-a speriat acest gen între science fiction, fiction, dramă, mi-a fost şi greu să o aşez într-o anumită categorie, dar cu toate acestea am savurat cartea pagină cu pagină. Şi atunci nu pot să nu mă întreb dacă nu există un secret în modul tău de a scrie.

Marian Coman: Nu ştiu! Spuneam şi la lansare, când mă aşez la calculator, pentru că scriu pe calculator, nu ştiu cum se scrie într-un anumit gen. Identific mesajul, ceea ce vreau să transmit, povestea, ideea şi scriu aşa cum este mai bine pentru ea. Mă gândesc în primul rând la ea, la mesajul acela, dacă cere nişte gadget-uri science fiction ok, atunci o să le folosesc, altfel nu o să fac uz de ele. De aceea în cercurile SF am primit destule şuturi în dos pentru că făceam de ruşine genul. Dar eu nu scriu SF, nu scriu nici fantastic, nu scriu nici mainstream. Scriu ceea ce simt nevoia să scriu. Nu este un secret aici. Pur şi simplu, e felul meu natural de a scrie.

C: Şi nouă ne place! În Nopţi albe, zile negre nu ai cum să nu te întrebi cât la sută este ficţiune şi cât este inspirat din realitate. Şi asta pentru că încă din subtitlul romanului vezi saltul din realitate în ficţiune - "Povestea unui sinucigaş şi povestirile mele".

MC: Mi-e destul de dificil să vorbesc despre lucrul acesta, dar o să o fac pentru că mi-am promis că o să o fac dacă o să fiu întrebat. Cartea aceasta e legată de un anumit lucru: cel mai bun prieten al meu a murit la 28 de ani înfigându-şi un cuţit în inimă. Aceasta este falia reală a cărţii, aceasta este partea strict legată de cotidian. Iar Cătălin, prietenul despre care vorbesc, atunci când a murit, mi-a deschis o supapă pe care eu nu o ştiam. Din cauza aceasta îi datorez cartea asta şi i-am şi dedicat-o. Pentru că majoritatea povestirilor de acolo, majoritatea textelor de acolo sunt scrise în intervalul acela, de când el a murit până când am terminat cartea.

C: Ai scris despre copilărie, adolescentă, despre transformările nu neapărat fizice ale unui om, cât cele psihice pe care le parcurgem. Fiecare dintre noi parcurgem aceste transformări într-un mod individual şi, cu toate acestea, ai reuşit să le strângi într-un mănunchi şi să le aşezi pe foaia albă. A avut vreun rol această incursiune pentru tine?

MC: Da şi nu. Sigur că a avut, dar nu ştiu dacă am conştientizat-o în momentul în care am scris-o. Am scris pur şi simplu. Probabil dacă aş face psihanaliza textului aş regăsi lucrurile acestea, dar, când scriam nu mă gândeam la asemenea aspecte.

C: Ai realizat radiografia copilăriei celor născuţi în anii 1970-1980. Cum crezi că vede un om născut în acea perioadă romanul tău de debut. Crezi că există o diferenţă de percepţie a romanului faţă de generaţiile actuale? De ex. copii care fac abia 15-16 ani.

MC: În primul rând, cred că este totuşi mult spus că am făcut radiografia copilăriei acelei generaţii. Nici nu am încercat să fac acest lucru şi, dacă aş fi încercat, nu cred că aş fi reuşit. Am căutat în mine" Sunt acolo lucruri pe care le-a trăit generaţia noastră şi nu aveam cum să nu le scriu dacă scriam despre copilărie, pentru că în fond scriam despre copilăria mea, despre copilăria noastră. Şi sunt lucruri comune pe care, da, poate cei de acum, care au 15-16 ani, nu le regăsesc. Dar sunt convins că ceva din spiritul copilăriei a rămas şi acum din ceea ce era atunci.

C: Care este povestea cea mai apropiată ţie din Nopţi albe, zile negre?

MC: Cred că Nopţi albe, zile negre.

C: Aceasta este cea care îmi place şi mie! Ce a mai scris Marian Coman?

MC: A scris poezii care nu au apărut nicăieri şi nici nu o să apară, a scris Nopţi albe, zile negre şi a scris Testamentul de ciocolată, volumul care a fost lansat acum la Târgul de carte din Bucureşti.

C: Ştim că ţi-ai lansat Testamentul de ciocolată şi la Brăila. Cum crezi că a fost primit de către publicul brăilean?

MC: Bine. La lansare. Dar se întâmplă un lucru ciudat. Brăila nu mă iubeşte. Librăriile din Brăila nu au cartea mea. Nici nu o să o aibă prea curând probabil. Nu le interesează. De fapt, nu e vorba doar despre mine. Oraşul acela nu-şi iubeşte scriitorii şi probabil nici cititorii. Nu am văzut carţile brăilenilor în librăriile brăilene. Cartea mea se găseşte la Galaţi, la Constanţa, la Bucureşti, la Cluj, la Timişoara. Nu se găseşte în Brăila"

C: Din păcate acesta este adevărul. Poate reuşeşti să ne faci un quick preview al Testamentului de ciocolată.

MC: Sunt patru poveşti şi sunt legate printr-un ax comun, un ax reprezentat de viaţa doamnei Cala. Naşterea şi copilăriei doamnei Cala, adolescenţa, tinereţea şi sfârşitul vieţii doamnei Cala. Doamna Cala este personaj secundar în toate cele patru texte, dar, în final, cititorul va avea impresia, şi eu trăiesc cu aceeaşi impresie, că ea este personajul principal. Nu vreau să spun mai mult de atât fiindcă, zic eu, este o carte care îşi pierde din farmec dacă este povestită.

C: Ca orice carte de altfel" ce ne pregăteşte Marian Coman în continuare?

MC: Spun în premieră acest lucru: mă gândesc la un roman, din care nu am scris încă nici un rând, care se numeşte Aripa. Este vorba despre un personaj care s-a născut cu o singură aripă.

C: Îţi mulţumesc în numele cititorilor Bookblog pentru că ne-ai acordat acest interviu, îţi urăm mult noroc în continuare fără a uita că aşteptăm veşti de la Marian Coman şi o nouă carte. Mulţumim!

MC: Mulţumesc şi eu. Veşti o să aflaţi şi de pe blogul meu. Atunci când am ceva de spus o să scriu acolo!

Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

Interviu Marian Coman – partea I

Marian Coman (n. 21 mai 1977, Mangalia) este un prozator, eseist, jurnalist şi editorialist român. Este absolvent al Facultăţii de Psihologie şi asistenţă socială din cadrul Universităţii Petre Andrei, Iaşi.
În prezent, Marian Coman este redactor şef al cotidianului Obiectiv - Vocea Brăilei.

A publicat în antologiile Romania SF 2001 (Ed. ProLogos, 2001), Quasar 001 (Ed. MediaTech, 2001), Noesis (Societatea Culturala Noesis, 2002), Liternet (Ed. Liternet 2002), Alte lumi, alte legende (Ed. MediaTech, 2002), AtelierKult: povestiri fantastice (Ed. Millennium Press, 2005), Transformarea lui Martin Lake şi alte povestiri (Ed. Tritonic, 2006) şi Millennium Est (Ed. Millennium Press, 2007) A debutat editorial cu volumul de proza fantastica Nopţi albe, zile negre în colecţia Fiction.Ro a Editurii Tritonic, în 2005. Pentru acest volum, scriitorul a primit premiul Kult 2006. Marian Coman a primit, de asemenea, premiul de încurajare al Convenţiei Europene de Science-Fiction Eurocon 2006, desfăşurată la Kiev, în Ucraina.

Cristina: În primul rând vreau să-ţi mulţumesc că ne-ai acceptat invitaţia pentru acest interviu, mai ales că astăzi, 24 noiembrie 2007, are loc şi lansarea celui de-al doilea roman al tău, Testamentul de ciocolată. Eşti un personaj despre care lumea a auzit, te-a citit şi, cu toate acestea, puţini pot spune că te cunosc cu adevărat. De aceea, pot afirma cu tărie că este necesar să aflăm din gura ta cine este Marian Coman. Cine este omul din spatele scriitorului?

Marian Coman: Bună ziua, vă mulţumesc şi eu pentru faptul că-mi luaţi acest interviu. M-am născut pe 21 mai 1977 la Mangalia şi apoi am urmat o cursă nebunească prin ţară, în sensul că nu m-am liniştit niciodată: am plecat de la Mangalia la Brăila, de la Brăila la Iaşi, de la Iaşi la Galaţi şi acum, deşi locuiesc în Galaţi, lucrez în Brăila şi fac întruna naveta. Acesta este omul din spatele scrisului, restul este în capul meu!

C: Asta este bine! A doua întrebare: când ai scris pentru prima data? Ai visat vreodată că vei ajunge un scriitor?

MC: Am visat de mult! Primele rânduri pe care mi le amintesc au fost nişte poezii scrise prin clasa a doua. Aveam un an de când ştiam să scriu, dar am abandonat apoi multă vreme obiceiul acesta. Cred că prin liceu am reînceput să scriu proză. Nu am mai scris poezie decât foarte puţină, în timpul facultăţii şi doar pentru mine. Dar de atunci, din liceu, am visat întruna că acesta este rostul meu, că trebuie să scriu.

C: Revenim la prima întrebare: Există vreo diferenţă între omul şi scriitorul/publicistul Marian Coman?

MC: Da, da, da! Există diferenţe foarte mari chiar şi între scriitorul Marian Coman şi jurnalistul Marian Coman pentru că literatura şi presa sunt lucruri total diferite. Fac presă şi sunt foarte legat de real pentru că scriu la un cotidian şi, în acelaşi timp, scriu proză şi mă îndepărtez foarte mult de chestiunile reale, chiar încerc să mă ascund în spatele scrisului, să scriu lucruri poate uşor fantastice, oricum rupte de realitatea cotidiană.

C: Presupun că ai avut şi tu ca şi alţii de altfel un anumit model, ceva care te-a inspirat să scrii. Ne poţi spune care este acel lucru?

MC: Modele ca scriitori" sau...? Da, da! Foarte multe! Îmi plac foarte mult Kafka, Hesse, Stephen King, îmi plac autori români ca Doru Stoica, poate puţin cunoscuţi, dar care au un fel de a scrie care mă farmecă. Sunt mulţi, foarte mulţi.

C: Consideri că ar exista ceva ce te-ar putea face să renunţi la scris? Un ceva anume?

MC: Nu ştiu, mi-e frică de faptul că o să mă îmbogăţesc subit şi că nu o să mai am timpul să scriu. În sensul că o să dau de diverse ispite, provocări şi o să-mi pierd timpul acesta puţin pe care-l am, o să mă las cucerit de lucruri lumeşti. Apoi... nu ştiu, singurul lucru sau mai bine zis al doilea lucru ar fi moartea"

C: Să sperăm că ultimul nu. Astăzi cititorii simt nevoia să se identifice cu scriitorii. De aceea uneori este dificil, alteori facil. Mulţi scriitori români au pierdut legătura cu publicul lor. Tu scrii bloguri" mai ai alte legături, alte conexiuni cu cititorii?

MC: Da" încă din timpul liceului am fost convins că a scrie literatură nu se poate face fără un exerciţiu de empatie foarte elaborat. Întotdeauna mă pun în pielea cititorului atunci când scriu. Un cititor ideal - aşa cum îmi închipui eu că este cititorul ce mi-ar plăcea să mă citească. Pe lângă bloguri, pe lângă faptul că scriu la ziar şi am acces la comentariile pe care mi le scriu cititorii, inclusiv pe site-ul ziarului, am nevoie mereu de feedback. Cred ca în general scriitorii au mare nevoie de feedback, de un răspuns de la public. Şi eu mă număr printre tipul acesta de autori"

C: Consideri că un scriitor actual ar trebui să facă ceva anume pentru a-şi câştiga cititorii? Dezbateri, cenacluri" sau crezi că un scriitor trebuie lăsat să vorbească prin scriitura sa?

MC: Nu" De multă vreme visez că în România, la un moment dat, o să se poată trăi din scris, că nu va mai trebui să merg la serviciu, la birou, la redacţie, să nu mai scriu editoriale. Să stau efectiv acasă, să scriu, să am un impresar care să mă ajute să-mi vând textele unei edituri şi cred că, poate nu în doi ani, dar poate în cinci ani lucrurile acestea o să se aranjeze şi în România. Dar, în acelaşi timp, scriitorul nu trebuie să se închidă în turnul lui de fildeş unde doar să scrie. Şi în Statele Unite şi în viaţa literară franceză, peste tot, scriitorii trebuie să ia parte la viaţa cetăţii, la viaţa socială, ţinând dezbateri, dând interviuri, implicându-se în proiecte culturale.

C: Revenind la scriitură, crezi că există o meserie de scriitor în România? Se poate trăi din scris acum?

MC: Momentan e foarte greu, nu ştiu, probabil că reuşesc câţiva - îi număr pe degetele de o mână. Dar, spuneam şi mai înainte, probabil că în doi, trei, patru, cinci ani lucrurile se vor aranja şi se va putea trăi şi în România din scris. Sper să se întâmple cât mai curând acest lucru şi să nu aşteptăm la infinit. Deocamdată suntem... Uite, aş face o paralelă - deşi nu sunt microbist - cu jucătorii de fotbal: nu pot să spun despre mine până la capăt că sunt scriitor. E ca şi cum un puşti din curtea unei şcoli ar spune că este fotbalist. Nu! Eu încă mă găsesc pe marginea terenului. Când se va putea trăi din scris, abia atunci voi fi cu adevărat scriitor.

Spune-ti parerea!