Eu, unul, am citit cu plăcere cartea domnului Mike Ormsby – într-o singură şedinţă de lectură- apoi am ţinut să îl întîlnesc personal.

Vă invit să aflaţi şi opiniile mele despre această carte la adresa de mai jos:
http://tesatorul.blogspot.com/2008/06/mike-ormsby-never-mind-balkans-heres.html .

Lectură plăcută!

Dar chiar dincolo de asta, exista pe langa spatiul privat un spatiu public pe care cu totii, noi cei care-l folosim, am avea, zic eu, datoria sa-l utilizam cum trebuie. Iar AICI se vede daca ce facem este consecvent cu ce zicem si ce cerem de la lideri; nu trebuie sa fii deosebit de activ ca sa faci lucruri teribil de simple: sa duci deseul la cos, nu sa-l arunci pe jos, sa nu blochezi o banda intreaga fiindca ai oprit sa mergi la farmacie, sa nu stai proptit in mijlocul scarii rulante ca sa nu poata trece cei grabiti pe langa tine, sa nu parchezi blocand cu totul trotuarul, sa spunem „te rog” si „multumesc”- lucruri care care stiti bine ca sunt ignorate de multi din cei cu care convietuim si care eu unul sunt convins ca ar schimba mult din realitatea care ne nemultumeste. Lucruri care tin, intr-adevar, doar de noi.

:) Am impresia că dv confundaţi România cu peisajul ei. Sau cu răspomenitele “mănăstiri din Bucovina”…

Hilar, realmente! :) M-aţi făcut să râd. Şi am încheiat cu aceasta. Aici e vorba, totuşi, de o carte. E o lipsă de respect faţă de recenzent ce facem noi.

Ce este “sistemul”? Suntem parte din el si contribuim la formarea lui.

Si nu e cazul sa faceti referire la starea mea civila cu atat mai mult cu cat nu o cunoasteti.

Patriot eşti când îţi faci bine treaba, bucata ta de sarcină, într-un mod responsabil. Nu avem căderea să educăm nici vecinul, nici colegul de muncă, ci doar pe copiii noştri. Sunt oameni pe care îi plătim şi pentru a ne administra, şi pentru a ne educa. Dacă ei NU funcţionează se cheamă că sistemul este defect, deci nemulţumirea mea este justificată – plătesc pentru ceea ce NU primesc înapoi sub formă de servicii onorabile.

Treaba noastră este să ne achităm la standarde înalte de obligaţiile profesionale, să arătăm respect aproapelui, nu să ţinem loc şi celor desemnaţi să ne ghideze, să se achite de serviciile pentru care-i plătim.

Am mai întâlnit foarte des această formă de lamentaţie: vai, unde ţi-e “atitudinea pozitivă şi constructivă”!? Vorbiţi ca şi când aţi fi prezente toată ziua la plantat de copaci prin parcuri şi la adunat de hârtii prin staţiile de bus. Cum vă definiţi voi atitudinea “pozitivă”? Prin aceea că vă abţineţi de la critici?

Cică “să devenim activi”… Dar ce vă închipuiţi, că eu stau şi schimb canalele la tv toată ziua?! Muncesc, ca oricare. Cu cât muncesc mai mult şi mai eficient cu atât nemulţumirea mea creşte atunci când ies cu maşina şi dau în prima groapă (pentru a cărei asfaltare am plătit deja!) sau când găsesc primul funcţionar de stat sictirit. În logica voastră ce e de făcut, să port o lopată şi o găleată de asfalt cu mine mereu, să mă apuc să “schimb eu însumi ceva”! Think again!

Iar totalitarism, patrioată Elena, înseamnă si să arăţi obrazul celor care sunt din fire (şi pe bună dreptate) mai critici, mai vocali, mai nemulţumiţi şi să-i îmbii să tacă şi să aplice tehnici yoga în compensaţie. Întreb din nou: trăiţi voi în altă ţară, cumva, aveţi voi acces la autostrăzi despre care noi, ceilalţi, criticii, nu avem habar?!

Imi aduce aminte si de povestea zen a broscutei care stand pe fundul unei fantani crede cu toata sinceritatea si convingerea ca ceea ce vede e intreaga lume.

Nu la autor m-am referit cand in mod voalat am urat calatorie placuta detractorilor. Nesuprinzator poate ca nu el, strainul, nu mai are chef de stat pe pozitii:)

Subscriu intru totul spuselor lui Amelie. Se cheama atitudine pozitiva si constructiva si ce bine ca nu s-a inecat in valul colectiv al plansului de mila.