Samurai

March 22nd, 2009 | Istorie, Mihnea Simandan |

Autor: Louie Stowell
Rating:

(sau cumpără aici ediţia în limba engleză)

Cartea şcolară din România

La ultima mea vizită în Arad, în decembrie 2008, mi-am făcut puţin timp şi pentru librării. Nu aveam intenţia să cumpăr prea multe cărţi. (De fapt, doream să cumpăr doar cartea lui Andrei Ruse, Soni, o carte despre care s-au spus atât de multe în mediul online.) Eram interesat de a vedea cum au evoluat lucrurile în librăriile româneşti, doream să văd ce cărţi se află pe rafturi, ce cărţi s-au mai tradus, ce autori români au mai fost publicaţi.

Cu toate că am rămas plăcut surprins de multitudinea ofertei de carte din cele două librării arădene vizitate, am rămas profund dezamăgit de cărţile care se aflau în sectiunea „Carte şcolară”. Sau mai bine spus, „Bibliografie şcolară obligatorie”. În comparaţie cu ediţiile de lux la Harry Potter, Spiderwick şi Narnia, cartea şcolară era tipărită în condiţii tipografice cât mai ieftine. Fontul mic, hârtia de proastă calitate, coperţile neatractive de o singură culoare care purtau titluri precum Neamul Şoimăreştilor, Pădurea Spânzuraţilor sau Sărmanul Dionis, nu ar fi putut convinge nici pe cel mai silitor elev să le deschidă de bună voie.

Citeam undeva că o carte are şanse mari de a fi vândută dacă cumpărătorul a auzit măcar de numele autorului, cartea are o copertă atractivă, iar detaliile acţiunii de pe coperta a patra incită interesul cititorului. Bănuiesc că nu e nimeni în şcola din România care să nu fi auzit de Sadoveanu, Rebreanu sau Eminescu. Dar de aici şi până la gestul unui elev de a răsfoi din curiozitate o carte scrisă de unul dintre scriitorii români menţionaţi mai sus mai este mult. Cu toate că înţeleg nevoia de a dota şcolile cu cât mai multe exemplare din cărţile de pe lista bibliografiei obligatorii, cu toate că încerc să înţeleg nevoia unor ediţii cât mai ieftine, nu pot înţelege cum vom reuşi să stimulăm elevii să citească cărţi care atacă simţul „estetic” din prima clipă în care îţi cad ochii pe carte.

Într-un secol în care elevii sunt bombardaţi cu imagini vizuale din toate părţile (de la reclamele de pe stradă şi de la televizor, la jocuri pe calculator şi consolă), este crucial ca şi biliografia şcolară să fie tipărită într-un format cât mai atractiv. Bineînţeles, un astfel de efort va costa mai mult, dar când pe talerele balanţei avem educaţia tinerilor care vor conduce Viitoarea Românie, nu cred că oficialităţile ar trebui să facă rabat la calitate! Din contră, ar trebui ridicarea standardelor tipografice a cărţilor din bibliografia şcolară obligatorie (dar şi electivă) la nivelul cărţilor de genul celor amintite la începutul acestui articol.

Sunt conştient şi de existenţa unor ediţii de lux a marilor clasici români, dar aceste ediţii frumos cartonate nu pot intra în bugetul bibliotecilor şcolare şi deci nu ajung în mâinile elevilor!

Cartea şcolară din Thailanda

În Thailanda lucrurile stau puţin mai diferit. Librăriile sunt pline de cărţi pentru copii şi adolescenţi publicate în condiţii tipografice excelente, dar, în majoritatea cazurilor, cărţile în limba engleză sunt fie prea grele pentru nivelul elevilor thailandezi, fie au greşeli de gramatică penibile. Astfel, ambele categorii sunt aproape total eliminate din ecuaţie când un profesor străin vrea să aleagă o carte pentru studiu la clasă.

Cu toate acestea, de la peste 8.000 de kilometri depărtate de România, semnalez apariţia în Thailanda a unei noi colecţii pentru elevi, intitulată SE-ED Young Readers. În cadrul acestei colecţii au fost deja tipărite trei seturi, fiecare set conţinând câte patru titluri diferite.

Samurai de Louie Stowell face parte din al treilea set, fiind o carte de istorie despre Japonia, scrisă în aproximativ 4.000-5.000 de cuvinte. Calitatea tipografică este remarcabilă, cu copertă lucioasă şi în culori, cu ilustraţii atractive care reflectă acţiunea din pagină şi cu aproximativ 90% din paginile interioare ale cărţii în culori. Pe lângă aceste calităţi tipografice excelente, tânărul cititor thailandez este ajutat în lectura sa de un vocabular englez-thailandez plasat strategic la marginea exterioară a fiecărei pagini. Astfel, sunt reduse aproape la zero sentimentele de frustrare pe care elevii thailandezi le au când, din trei în trei minute, deschid dicţioanrul (fie el şi TalkingDict) pentru a căuta cuvintele noi.

Cu toate că încerc să-i fac pe elevii mei să înţeleagă că nu e nevoie să cunoască traducerea fiecărui cuvânt din pagină atâta timp cât pot înţelege mesajul din context, este foarte greu de lămurit un elev care pentru ani de zile a fost “torturat” de profesorii thailandezi de engleză cu liste de cuvinte care trebuiau recitate ca pe o poezie la fiecare oră de engleză: Monday, M-O-N-D-A-Y, wun jun, Monday. Astfel, cartea Samurai de Louie Stowell poate fi folosită şi de profesorul thailandez obsedat de cuvinte noi, dar şi de profesorii străini, care folosesc astfel de cărţi atât la orele de istorie cât şi pentru a “infecta” elevul thailandez cu microbul cititului.

Bineînţeles, succesul acestor ediţii este datorat nu doar calităţii tipografice aparte, dar şi autoarei, Louie Stowell, o londoneză care scrie atât ficţiune cât şi cărţi de istorie pentru pentru copii şi adolescenţi. În Samurai, autoarea trece prin istorie faptele samurailor din Ţara Soarelui Răsare, împânzind cu măiestrie în paginile cărţii şi informaţii despre cultura şi societatea japoneză.

Samurai de Louie Stowell se deschide cu un capitolaş despre “old Japan”, sugestiv intitulat “Death or Glory” după care cititorul este purtat cu rapiditate prin istoria învolburată a războinicilor japonezi. Ultimul capitol, “The Last Samurai” atrage atenţia tânărului cititor că, cu toate că samuraiul epocii medievale japoneze nu mai este de găsit decât în cărţile de istorie, spiritul samuraiului va dăinui mereu în umbra japonezilor.

Scris de Mihnea Şimăndan

• Pe bookblog.ro nu exista deocamdata alte carti de acest autor