Autor: Thomas Brussig
Rating:

Aleea soarelui e o carte pe care am cumparat-o la reduceri, cu 5 lei, impreuna cu o parte din echipa Bokblog, in timpul minunatului teambuilding la Iasi :) So it"™s a special book. Cu atat mai speciala cu cat mi-am dat seama, dupa cateva randuri, ca am aceeasi carte si in limba germana in biblioteca. Si deja o incepusem mai demult, dar dificultatile tehnice m-au impiedicat sa o duc pana la capat, desi imi placuse inceputul.

Despre ce e vorba in carte totusi? Despre Misha si prietenii lui, toti in jurul varstei de 15 ani, care locuiesc "Am kí¼rzeren Ende der Sonnenallee" - adica la capatul scurt al Aleii Soarelui. Aceasta strada berlineza e impartita, in mod ciudat, aproape de finalul ei, in doua: capatul scurt (care apartine Berlinului de est) si, bineinteles, capatul lung, care apartine vestului. Asa se face ca pe strada lui Misha casele incep a fi numerotate de la nr. 379.

Portiunea de 60 de metri e o cu totul alta lume. O lume guvernata de revolte mai mari sau mai mici, insa egal de intense si de vii, impotriva sistemului nazist. O lume populata de adolescenti care viseaza si filozofeaza, care cresc altfel decat tinerii care se nasc si cresc liberi. Aceeasi lume in care pentru adulti e prea tarziu din multe puncte de vedere. Toate astea sunt redate cu un umor mai mult sau mai putin ascuns, insa cu o inteligenta si placere a povestirii evidente. Brussig stie, bineinteles, despre ce vorbeste si ne invata istoria vietii de zi cu zi din timpul nazismului, fara prea mari eforturi.

Mi-ar fi placut sa fac parte dintr-o generatie revoltata. Atata pasiune si inteligenta si viata naste ingradirea, incat ti se pare ca a fi liber din prima e prea simplist. Ei asculta pe ascuns Hendrix sau "Moscow, Moscow", mananca ciocolata adusa ilegal de unchiul Heinz, care locuieste in partea vestica a Aleii (desi Misha i-a spus de nenumarate ori ca ciocolata e perfect legala), joaca teatru, facand pe-a copiii estici infometati, cand mai trece cate un autobuz cu turisti "de dincolo". Si sunt, bineinteles, pedepsiti, cand e cazul, cu un discurs patriotic in plen.

Lumea lor e cu atat mai fantezista si interesanta, cu cat revolta ii impinge de la visare la actiune. Fie ca lupta pentru o fata inabordabila, pentru un disc interzis, sau pentru a infiinta in interiorul RDG-ului o republica autonoma impotriva regimului. Alearga in mare parte dupa simboluri si esueaza de multe ori in cel mai haios mod posibil, insa asta nu face lupta lor mai putin admirabila.
Cand mama lui Misha face si ea in final un act eroic, cu adevarat ilegal si interzis, iti dai seama ca poate mai este o mica sansa si pentru adultii care au renuntat sa viseze. Si e clar deja ca adolescentii vor schimba lumea in care au crescut. Totul e sa nu se transforme si ei apoi, in adulti care nu mai stiu sa spere, sa actioneze, sa-si urmareasca visele. Si asta nu se aplica numai generatiilor revoltate.

O recenzie de: Anca Cristina