Esti aici: bookblog.ro » Alice Teodorescu, Lit. contemporana » Bântuiții
Bântuiții
Autor: Chuck Palahniuk
Rating: 
Editura: Polirom
Anul apariţiei: 2007
Traducător: Rareș Moldovan
439 pagini
ISBN:973-46-0522-4
(ediţia în limba engleză)
Bântuiți de forța creației
Haunted în original, romanul lui Chuck Palahniuk a fost o provocare pentru mine, lansată de o bună prietenă. Mi-a luat ceva timp să intru în lumea diabolic de creativă a lui Palahniuk, dupa cum mi-a luat ceva timp pentru a mă hotărî cum să îmi scriu impresiile despre acest roman. Mărturisesc faptul că, nici acum, pe măsura ce scriu, nu știu exact unde voi ajunge, exact așa cum romanul se construiește paragraf cu paragraf și, oricât de avizat ai fi ca cititor, nu poți prezice nimic din ceea ce urmează.
Până la urmă întrebarea care se naște este: despre ce e vorba? sau, mai bine zis, ce intenție a avut scriitorul? Pentru mine, Bântuiții prezintă mai mult decât o tabără de scriitori care sunt ”sechestrați” de bună voie într-un teatru părăsit de către infamul domn Whittier, pentru mine romanul prezintă modul în care lumea poate evolua către tenebre, poate transforma în forță creativă cele mai mari nenorociri ale vieții și cele mai întunecate gânduri ale ființei umane.
Palahniuk prezintă, prin intermediul povestirii-ramă, 19 personaje care își spun povestea, iar fiecare poveste sondează mai adânc în drama personală a fiecăruia, delimitând cu greu faptele de ficțiune, tocmai pentru a ajunge la ideea că trăim pe o planetă a suferinței și a solitudinii, dar, până la urmă, creația presupune sacrificiu și suferință. Căci, romanul ar putea fi interpretat și așa, ca o mare alegorie pentru traumele pe care fiecare artist le suferă în momentul în care își creează opera, fiind nevoit ță renunșe la o parte din el cu fiecare nouă creație.
Bântuiții este o colecție de tipuri umane, de vicii și tabuuri sociale, care are curajul de a pune degetul pe multe răni sângerânde ale societății contemporane, lucru dezvăluit încă de la început cu ajutorul poreclelor sub care personajele se ascund pentru a-și scrie/spune poveștile – Mama Natură, Contele Calomniei, Veriga Lipsă, Contesa Clarviziune, Sfântul fără Mațe etc.
Estetica grotescului
Palahniuk nu cunoaște limite, iar dacă atinge vreo limită, îndrăznește să meargă mai departe, de multe ori provocându-și cititorii să își depășească sentimentul de repulsie sau să își întărească stomacul. Povestirile se prezintă întotdeauna printr-un capitol ”introductiv” în care este descris decorul, este setată scena pe care va performa ”personajul-narator”, dar setat este și subiectul, cu ajutorul unor ”poeme” aparent de neînțeles. O maseuză ucigașă, aristocrați care se deghizează în cerșetori ca nouă formă de entertainment , asistenți sociali pervertiți de machete-copii din cauciuc, plăceri vinovate în piscină, goana după faimă la TV, coșmaruri strânse într-o cutie și alte forme de degradare umană – toate acestea devin estetica prin care Palahniuk își transmite mesajul către cititori, o estetică a grotescului care îmbracă toate laturile societății moderne, lăsându-te în cele din urmă cu senzația că în orice om zace o doză de urâțenie care așteaptă un pretext pentru a se manifesta public.
Este un roman macabru, dar fascinant, iar experiența citirii lui este una cu totul specială, cum, de altfel, este orice experiență cu unul dintre romanele lui Palahniuk, tocmai pentru că el nu se ”abține” de la a trata teme tabu, despre fața mai puțin plăcută a umanității.
Scris de Alice Teodorescu
Interesanta descrierea. Cred ca se citeste pe nerasuflate.
E prima carte pe care am citit-o de Chuck Palahniuk, probabil si ultima.
Scrisul, si implicit lectura, este cursiv si mereu esti suprins de “degradarea” care poate ajunge in sufletele oamenilor. Acesta este si motivul, pentru care am spus ‘probabil ultima’ – degradarea
Idealistul din mine, prefera sa-l inabuse pe scepticul din mine, oferindu-mi mie insumi o lume mai buna in care sa traiesc – lume care nu se regaseste in “Bantuitii”.