bookblog.ro

---

Bufoniada

Scris de • 23 October 2006 • in categoria Lit. contemporana

Autor: Kurt Vonnegut
Rating: 4 stars

Kurt Vonnegut BufoniadaSunt unele cărţi pe care le citeşti deoarece fac parte deja din patrimoniul literaturii mondiale. Pe altele ţi le recomandă prietenii, şi parcurgi zeci de volume doar pentru a avea un subiect de discuţie la o bere (aşa am ajuns să am cunoştinţe vaste în genuri literare care nu îmi folosesc absolut deloc la facultate). Şi mai există acele cărţi pe care le iei complet la întâmplare de pe raft.

Eram într-un anticariat cu o colegă şi ne uitam la rafturile supraîncărcate ce ameninţau să se prăbuşească peste noi în orice clipă. Un anticariat foarte mic, dintr-un pasaj subteran, care degaja o atmosferă familiară. Aveam sentimentul că puteam să găsim orice acolo, deoarece printre cărţi atât de obscure încât le uitam numele imediat ce-mi luam ochii de pe copertă am găsit şi un roman în engleză de Dan Brown, într-o ediţie de anul acesta, cărţi de medicină sau albume de pictură.

Pe un raft se afla şi Bufoniada lui Kurt Vonnegut, autor despre care nici măcar nu auzisem până în acea zi, şi probabil nici nu aş fi auzit dacă ea nu ar fi spus că vrea să-l citească. Nici unul dintre noi nu a cumparat cartea însă, ea plecând cu un album de artă pe care ruşii au furat-o în mare parte de la noi şi au dus-o la Leningrad, şi eu cu mâinile în buzunare. A doua zi m-am întors şi am cumpărat cartea, citind o jumătate în metrou şi alta pe o bancă în timp ce un vânt rece de toamnă îmi dădea paginile.

I-am dat cartea a doua zi spunându-i că Bufoniada "E interesantă, se fâsâie pe la mijloc dar îşi revine la final", care ar fi putut fi chiar recenzia oficiala bookblog.ro dacă nu aş fi avut curiozitatea să aflu câte ceva mai multe despre autor, şi să mă gândesc mai bine la subiectului cărţii.

Aşa am aflat că titlul în engleză este Slapstick, şi are doar o legătură tangenţială cu traducerea oferită de cei de la Humanitas. Termenul slapstick se referă la un anume gen de comedie, ca cea din Stan şi Bran (la care face referire şi naratorul cărţii) sau Tom şi Jerry. E vorba de lovituri de tigaie, personaje care fug într-un zid sau chibrite aprinse între degetele de la picioare, dar nu vă aşteptaţi să găsiţi aşa ceva în carte. Titlul este o ironie adresată subiectului cărţii, plasat într-un viitor sumbru dar văzut prin ochii unui narator optimist şi fără regrete, profet al unei "apocalipse vesele".

Acţiunea este povestită de doctorul Wilbur Narcisă-11 Swain, regele Manhattanului şi fostul preşedinte al Statelor Unite, un bătrân simpatic şi vesel care îşi scrie memoriile în ruinele New Yorkului, alături de nepoata sa gravidă Melody şi iubitul ei Isadore.
Wilbur avea o soră geamănă alături de care a copilărit într-o casă izolată de lume, deoarece ambii erau "monştri", având şase degete la fiecare mână, doi metri şi cranii antropoidale. Însă când îşi uneau minţile prin telepatie formau cel mai mare geniu din istoria omenirii. Părinţii lor însă decid să-i despartă în adolescenţă, şi Wilbur devine doctor în timp ce Eliza este internată într-un spital de nebuni.

În cele din urmă Wilbur ajunge congressman şi apoi preşedinte, câştingând cu sloganul "Gata cu singurătatea" şi înrudind toţi americanii între ei prin formarea de familii artificiale cu sute de mii de membrii. În acest timp chinezii rup relaţiile cu restul lumii şi se miniaturizează, lucru care va genera destulă ilaritate pe parcursul cărţii.

Ediţia aceasta are doar 13x20 de centimetri, şi capitolele sunt scurte, cu paragrafe scurte, lucru care m-a făcut să o citesc din mers şi poate să o tratez cu superficialitate. În prima parte un alter ego al autorului explică cum s-a decis să scrie o carte despre sora sa, şi face referiri pline de umor la Stan şi Bran sau Alcoolicii Anonimi, iar a doua parte reprezintă povestea efectivă, ambele fiind redate de naratori joviali cu ticuri verbale.

Dar cartea are mai multe substraturi decât încearcă să ascundă naratorii, de la cei doi gemeni reprezentând cele două emisfere ale creierului la faptul că Wilbur nu a avut o familie adevărată şi a făcut una pentru fiecare american când a ajuns preşedinte sau că aparatul guvernamental se defectase iremediabil şi singurul fel în care America avea să supravieţuiască erau clanurile extinse. Sau toată treaba cu chinezii şi ironizarea modului în care civilizaţia vestică o vede pe cea din est.

În cele din urmă viaţa şi chiar lumea de apoi este văzută ca o imensă glumă, chiar şi apocalipsa având un aer vesel deoarece Wilbur are încredere în viitorul omenirii. Bufoniada este piesa de teatru, lumea este scena şi actorii noi toţi, viaţa nepărând în nici o clipă prea vitregă sau copleşitoare pentru bărtânelul simpatic care dă tuturor oamenilor o nouă şansă.

De aceea bufonul de serviciu vă recomandă această carte, şi dacă puteţi citiţi-o afară unde puteţi să vedeţi şi piesa în acelaşi timp.

Reviewer: Cristi Mitran

Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Ana Sandu spune:

    Multumesc pentru aceasta recenzie: pe mine m-a facut sa-mi doresc mai mult si sa citesc aceasta carte. O carte interesanta, dat as reciti-o doar peste multi ani si daca atunci as fi in pana de carti noi. O carte care se epuizeaza dupa o citire atenta ( eu una nu am timp pentru a citi o carte in doua zile, asa ca fiecare fragment are propriul lui timp de “fermentare”).

    raspunde

  2. ave13 spune:

    Sincer sa fiu, mie nu mi-a placut asa de mult cartea. Probabil ca ma asteptam sa se ridice la nivelul celorlalte carti scrise de Vonnegut pe care le-am citit.

    Hmm, de fapt mie nici Stan si Bran nu imi placeau asa de mult. ;)

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro