Autor: Paul Guimard
Rating:

Sincer vorbind, eu n-am auzit pana acum de scriitorul acesta. Nici macar de titlul cartii. Citind acum prezentarea de autor din interiorul romanului, imi dau seama ca e un tip destul de tare. A facut si incojurul lumii la bordul unui velier; ca sa vezi! Iar Bunurile vietii, best seller la vremea sa, a fost imediat ecranizat. Si deci care e mesajul meu?

Desi e o carte pe care am cumparat-o la impuls, fiind la reducere si eu aflandu-ma intr-o perioada in care aveam nevoie aproape disperata de o carte cu tenta filosofica, mai despre viata, asa, romanul s-a dovedit extraordinar. Merge destul de sus in lista mea de recomandari, de carti pe care le-ai lua cu tine pe o insula pustie si asa mai departe. Mi-a placut si am sa va spun imediat de ce.
Hazard e cuvantul in jurul caruia se invarte Guimard in cele 111 pagini ale sale. In ce masura o decizie de moment iti afecteaza viata? Cat de tare conteaza si cat e de irevocabil un gest sau mai exact lipsa acestuia? Naratorul isi aminteste in prima parte cum a fost el "amputat" de Bob, cel mai bun prieten al sau, din cauza unei bombe cazute absolut intamplator. Rememoreaza prima iubire neimplinita.

Brutal de sincer in partea a doua, el traieste in fata noastra cele mai lungi momente din viata lui. Aflat intre viata si moarte, pe rand de fiecare parte, lucid dar totusi inconstient, naratorul nostru ne da voie sa privim ca la cinema in mintea si gandurile unei persoane vii, al carei corp se zbate intre cele doua lumi. Te simti neajutorat si aproape indiscret, dar nu te poti opri din citit.
Doua secunde. Undeva s-au pierdut doua secunde. Poate daca nu se intampla asta, replica protagonistului: "Ce idiot!" - care iti ramane in minte mult timp dupa ce ai inchis cartea - n-ar mai suna atat de ironic. Si scrisoarea care nu trebuia sa ajunga la destinatar. Cum ziceam, ironic.

Intr-adevar, un roman citit pe nerasuflate. Ii dau 5 stele si i-as da si cele doua secunde inapoi naratorului, daca as putea. I le-as darui pentru ca el sa invete sa se bucure, cu adevarat, de bunurile vietii. Sau mai exact de momentele vietii. Pentru ca frumusetea de a fi viu se manifesta cu precizie doar in anumite momente, de aceea trebuie sa fii foarte atent tot timpul.
Ma intreb de atunci daca eu am pierdut vreodata doua secunde, undeva, de-a lungul vietii. Si care sunt consecintele. Voi ati avut vreodata sentimentul nelinistitor ca undeva, cumva, ati pierdut doua secunde?

Scrisa de Anca Cristina