bookblog.ro

---

Colectionarul

Scris de • 27 February 2007 • in categoria Lit. contemporana

Autor: John Fowles
Rating: John Fowles - Colectionarul rating - recenzii carti

John Fowles - Colectionarul - recenzieTot mai des, la scriitorii contemporani, cartea de debut este una exceptionala, de o mare forta si o inalta calitate. Cazul lui Fowles este asemanator: desi are carti mai valoroase (ca de exemplu Magicianul si Iubita locotenentului francez), Colectionarul, cartea sa de debut, este una extraordinara, care da de gol talentul scriitorului debutant.

Povestea este simpla: tanara Miranda Grey este rapita de Frederick Cleg. Cei doi provin din doua lumi diferite, care apartin totusi aceleasi societati englezesti. Tanara studenta bursiera la arte, Miranda, este sustinatoarea in teorie a egalitatii dintre clasele sociale. Fred este reprezentantul clasei micilor functionari, frustrat de originea, saracia si incultura sa. Momentul ce declanseaza actiunea romanului este un urias castig la loto, care il propulseaza pe Fred in lumea pe care pana acum doar a privit-o cu invidie. Dragostea sa pentru Miranda, pana acum intangibila, are acum posibilitatea de a se implini, iar banii isi gasesc utilitatea in achizitionarea locului perfect in care sa se materializeze un plan ce pare absurd.

Fowles se foloseste in Colectionarul de procedeul prezentarii aceleasi realitati din puncte diferite de vedere, intalnit si in Cvartetul lui Durrell. Desi Miranda si Fred sunt strans legati, versiunile lor asupra realitatii sunt total diferite, parca nici macar nu se intrepatrund. Cartea este construita din 3 parti: prima si a treia este narata de Fred, iar partea de mijloc este reprezentata de jurnalul scris de Miranda in captivitate.

Fowles face mai mult decat o paralela cu Furtuna lui Shakespeare. Pe langa numele identic al eroinei si rezonanta dintre Frederick si Ferdinand, insesi personajele se folosesc de analogii cu aceasta opera. Astfel, Miranda spera mereu intr-o eliberare miraculoasa de pe «insula» ei subterana si il denumeste sugestiv pe Frederick, Caliban, spirit al raului si al intunericului.

Pe langa firul epic al cartii, care m-a determinat sa citesc cartea pe nerasuflate, Fowles are calitatea de a-si elibera personajele de el insusi, ca si creator. Astfel, Fred si Miranda devin independenti, prind viata si aproape ca nu-i mai putem atribui autorului. Nu mai sunt Fred si Miranda, personajele lui Fowles, ci Fred, functionarul obsedat si Miranda, studenta la arte.

Vocea lui Fred aminteste de cea a lui Benny din Faulkner, prin atentia la detaliile lingvistice, Fawles reuseste sa ii ilustreze si mai bine profilul psihologic. Jurnalul Mirandei m-a facut sa-i simt si increderea naiva in bine si disperarea. Romanul mi-a transmis mai ales o senzatie apasatoare, de situatie fara de iesire, de incatusare si tristete. Iubirea nu mai este suficienta, libertatea nu mai exista si nu se mai poate gasi nici o cale de a scapa.

O recenzie de: Ana-Maria Petritan





Citeste cele 26 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. ionuca spune:

    Mie imi place Fowles pentru sfarsiturile lui “deschise”, in care ne lasa pe noi sa ne imaginam ce s-ar putea intampla in continuare.

    Si mie mi-a placut la nebunie Colectionarul. O adevarata carte de colectie :)

    raspunde

  2. Ana-Maria spune:

    Acum recitesc Iubita locotenentului…E geniala cartea! Bineinteles ca urmeaza cat de curand si recenzie la ea :)

    raspunde

  3. Spadez spune:

    superba cartea asta,imi amintesc ca am citit-o asta vara in doua zile , asa de mult mi-a placut

    raspunde

  4. Zarza spune:

    Mmmm…mie nu mi s-a parut asa superba. Ideea este foarte interesanta, de a recompune povestea unei rapiri, sa-i zic asa, atat din perspectiva rapitorului, cat si a victimei si de a prezenta mecanismele psihologice declansate de eveniment in fiecare. Dar ce m-a deranjat e ca personajele sunt realizate in tuse prea groase, dau impresia de plat, stau si se misca sub semnul unei trasaturi definitorii a.i. antagonia Bine-Rau sa devina perfecta : il avem pe Fred – si ‘plebeu’, prost, si incult, si urat, si inadaptat, si ranchiunos, si invidios, si nesimtitor, si maniac, si obsedat sexual, ce mai, rautatea in persoana, monstrul monstrilor; de cealalta parte o avem pe Miranda – noncomformista, entuziasta, frumoasa, desteapta, intelectuala, firava si diafana, deschisa si umana, mare doamna, e dispusa sa-l ajute, pana la urma il iarta, etc. – zana zanelor. Sa fi vrut sa recreeze cu fidelitate tiparul din Furtuna? Si totusi, erau niste scene pe acolo in care Caliban se dovedea chiar sensibil, uman si poetic. Fred e lipsit de catre autor de orice posibilitate de schimbare, de evolutie, de scapare din universul lui meschin. Mi-ar fi placut ca personajele sa nu fie atat de contrastante si sa fie situate intre aceste 2 extreme, dintr-un aluat eterogen. Astfel povestea rapirii ar fi devenit mult mai interesanta.
    Apoi previzibilitatea. N-am ce argumenta.
    Apoi faptul ca Miranda este un prilej pt Fowles sa-si expuna niste conceptii despre arta si ce ar vrea ea sa inseamne, si ceva despre viata, si ceva despre God. Conceptii subtirele asa, de mana a2a.
    Si da, e o carte sa o citeste in 2-3 zile, altfel ar trebui sa-ti cam fie rusine, ca pe langa faptul ca are vreo 300 de paginute dintre care vreo 50, dupa traditia polirom, sunt aproape goale, e si scrisa in stil clar, nepretentios.

    raspunde

  5. Zarza spune:

    Ah, totusi sa nu credeti ca mi-a displacut total. E asa…entertaining, mai ales la inceput, primele 50 de pagini mi-au dat niste sperante ca ar putea deveni ceva foarte misto; iar pe la sfarsit chiar m-am intristat putin pt Miranda.

    raspunde

  6. Ana Maria spune:

    M-am gandit si eu la problema cu antagonismul prea pronuntat al personajelor. Si este departe de a fi un merit :)
    Dar cred ca totusi Fred este umanizat de dragoste si de faptul ca nu constientizeaza raul. Ca il judecam noi, asta e altceva.
    Si culmea, Miranda nu mi s-a parut zana zanelor ci mai degraba genul de pustoaica rasfatata, influentabila si usor de manipulat. Da, extrem de naiva, dar nu lipsita de rautate.

    raspunde

  7. hannibal spune:

    Nu mi se pare ca Fred este umanizat de dragoste. Dimpotriva, nu exista nici o urma de dragoste in toata cartea. Fred constientizeaza raul dar asta nu-l impiedica sa mearga mai departe .

    raspunde

  8. Zarza spune:

    Hihi, hai sa te contrazic. Nu cred ca se poate vorbi de dragoste in ceea ce simte Fred:
    1. Asa zisa ‘dragoste’ a lui Fred pt Miranda se rezuma de fapt la atractie fizica. Miranda nu-l intereseaza decat din punct de vedere fizic, pornind de la modul in care incepe aceasta obsesie si acest sentiment amorf – o vede des si o gaseste frumoasa, mai ales ca ii aminteste de fluturii sai, nimic mai mult de atat, si continuand pe aceeasi linie si cand aceasta se gaseste in captivitate, cand, sa spunem, ar avea posibilitatea sa o cunoasca indeaproape si sa treaca la mai mult de atat. Manifestarile ei intelectuale si sufletesti insa nu prezinta niciun interes pt el, nu le intelege si nici nu face vreun efort sa le inteleaga, le accepta doar pt ca ii permit sa fie in prezenta ei si sa i se acorde atentie, pana la urma ajung sa il plictiseasca si sa il enerveze, ii trezesc aversiunea pt ca ii acentueaza sentimentul de inferioritate.
    2. Fred este un tip obsesiv iar Miranda este de fapt un obiect asupra caruia s-a oprit la un moment dat obsesia sa, obsesie ce se cerea stringent satisfacuta. Miranda este o proiectie a iluziilor sale, s-a indragostit de o imagine pe care si-o formase el despre ea iar atunci cand e contrazisa de comportarea normala a fetei, apare imediat si dezgustul. Concluzia e ca putea fi de fapt oricare fata, asa cum s-a dovedit la sfarsit.
    3. Fred o vede pe Miranda din perspectiva vocatiei lui de colectionar, ca pe un fluture frumos pe care trebuia sa il detina in colectia sa.
    4. Pana la urma pana si acest sentiment care totusi ar putea fi considerat rezonabil degenereaza in obsesie sexuala si perversitate ieftina.
    Iar daca pornim de la scuza ca nu constientizeaza raul …Cred ca nici Hitler nu constientiza ca face ceva rau, atat era de pironit in propriile covingeri.
    De acord, Miranda comite unele fapte de rautate, dar asta din imaturitate, lipsa de experienta si implicit lipsa de intelegere. Ea cuprinde insa in germene toata suita de calitati pozitive, care numai asteapta stimulentul necesar, cum e acel GP sau cum e aceasta rapire, ca Miranda sa devina constienta de ele, sa le dezvolte si sa actioneze potrivit acestora; pe la final reiese clar o evolutie sufleteasca.
    Gata, ma opresc, ca mai am putin si intrec in amploare insusi romanul.

    raspunde

  9. Ana Maria spune:

    Este exact cum ai spus tu: la inceput sentimentul poate fi considerat rezonabil. Eu cel putin la un moment dat, chiar am simtit un soi de mila ptr “limitatul” Fred. De faptul ca nu reuseste sa traseze o granita clara intre iubirea ptr Miranda si cea ptr fluturi.
    Abia mai tarziu, pe parcurs, realizezi si cat de rece este. Momentul cheie ar fi cel in care Miranda incearca si o apropiere fizica.
    Finalul insa ne lasa gustul amar care ne infurie si ne da senzatia ca nu exista scapare.

    raspunde

  10. dana spune:

    M-au incitat comentariile voastre. De-abia astept sa citesc si eu Colectionarul si Iubita Locotenentului Francez. Deocamdata sunt la Magicianul. Imi fac lucrarea de licenta pe John Fowles. Unde as putea gasi cate un rezumat la primele doua (pe ce site)? Am intrat in criza de timp si in introducerea lucrarii ar trebui sa scriu cate ceva si despre acestea.Ufff! De n-ar fi si serviciul! Ma poate ajuta cineva?
    Multumesc anticipat!

    raspunde

  11. Teooodora spune:

    Dar…de ce spuneti ca este obsedat sexual? Inteleg ca el isi inhiba sentimentele fata de sexualitatea Mirandei uneori chiar si fanteziile care le are, dar ca totusi spre final dorinta asta a lui rabufneste cumva in momentu cand ii face pozele acelea(gaseste si o scuza pentru asta…care totusi in subconstientu lui era altceva banuiesc..oricum), dar tocmai faptu ca el vrea sa isi alunge toate gandurile perverse nu e o dovada ca nu poate fi incadrat ca obsedat sexual?

    raspunde

  12. Robert Z. spune:

    …da…interesant…dar nu stiu…modul de a formula…suna stupid…pare unul matematic…nu curge…parca n are fluenta…altfel…prezentarea datelor…merge…

    raspunde

  13. Irina spune:

    Sunt perfect de acord cu zarza ca romanul nu e genial.
    Si eu l-am citit in doua zile dupa serviciu
    si marturisesc ca timpi rapizi de citire ma ingrijoreaza uneori, nu-mi dau senzatia ca o carte e superba…

    Dar…e buna, are o oarecare gratie in toata hidosenia si un final demn.

    Am sperat pana in ultima clipa ca totul se va termina cu bine si cand a venit verdictul m-am intristat dar finalul asta m-a facut sa respect cartea.

    Era finalul care trebuia.

    In toata cartea transpare o anumita simplitate literara (se apropie ingrijorator de comercial)

    si da, se intrevede o mica dihotomie ce poate fi suparatoare.

    Dar… culmea, e printre putinele situatii dihotomice ce au un oarecare sens.

    E o coliziune de lumi pe care o pot vedea adesea in lumea reala pentru ca dihotomia nu este intre bine si rau ci intre openmindness si narrowmindness.

    Frederik nu e rau, ci doar atat de marginit incat sa confunde o obsesie trupeasca cu marea iubire, o actiune dezgustatoare de rapire cu un act cavaleresc.

    “Calibanul” nu e capabil de introspectie, ci doar de semnalarea simptomelor, de notarea faptelor si a frustrarilor lui.

    Exista o vorba:
    “Sunt prost, dar nu sunt chiar atat de prost incat sa nu-mi dau seama ca sunt prost”

    Ei, el este.

    Si din prostia si marginirea lui ii deriva toate problemele:

    Orice barbat detine in el un sambure de maniac sexual, dar numai cel singur, frustratul
    ajunge sa si-l cultive cu adevarat.

    Si chiar nici el daca n-ar avea bani.

    Deci el nu este total rau si dezgustator apriori, ci devine datorita incapacitatii de a se incadra social si a unei ‘fericite’
    intamplari banesti.

    Si aici aparenta banala legatura dintre castigul la pronosport si cultivarea samburelui de rau m-a incantat.

    Te duce cu gandul ca acest Frederik face parte dintr-un lot de potentiali Frederici care a beneficiat de catalizatorul potrivit.

    Ei sunt printre noi…

    Cat despre Miranda…oricat au simpatizat-o toti cititorii (ma includ si eu printre ei), parerea mea sincera este ca ea e doar unealta literara pentru luminarea hidoseniei ‘Calibane’.

    Ea lumineaza un loc colcaitor de care ar trebui sa ne ferim.

    Dupa terminarea primei tristeti si dupa o mica reflectie am realizat ce mi-a lasat mostenire cartea:

    nevoia de evolutie continua, de indepartare de marginire.

    Deci ma repet: cartea nu e geniala, e la limita de un anume comercial, dar merita citita.

    raspunde

  14. luce spune:

    este un scriitor excelent,una dintre cartile lui cele mai bune este ‘Colectionarul”…as povesti-o dar mai bine va las pe voi sa o “savura-ti”..:)o carte unica.

    raspunde

  15. andreea spune:

    Draga Irina.. cartea aceasta e o carte geniala :) iar hidosenia de care spuneai e cea mai sublima forma de urat pe care mi-a fost dat s-o intalnesc. Cel mai simplu si mai la-indemana arugument pe care il am e insasi faptul ca ai sperat pana la final alaturi de ea ca va scapa. Dar lucrul acesta era imposibil precum tradeaza chiar titlul cartii. Prin insasi conditia sa de colectionar, el nu avea sa ii redea libertatea niciodata pentru ca nu se poate vorbi de dragoste in ceea ce-l priveste ci de dorinta de a lua frumosul si de a-l plasa pe perete spre a putea fi revazut ori de cate ori simtea nevoia, asa cum facuse si cu fluturii. Dar la el e ceva patologic. John Fowles a plasat raspunsul chiar in titlu, constient fiind ca adevarul cu cat e mai aproape de ochii nostri cu atat il ignoram mai tare. Cartea asta are o forta incredibila si e atat de convingatoare incat citind-o si recitind-o mi se pare ca totul se naste acolo, pe loc. Nu am vazut strop de exagerare, de “hidosenie” cum ai numit-o tu, ci doar o realitate cumplit de dureroasa si de frumoasa. Sau tie nu ti-a venit sa iesi afara si sa respiri aerul curat si proaspat dupa ce ai terminat de lecturat “Colectionarul”?

    raspunde

  16. Pingback: Iubita locotenentului francez | bookblog.ro

  17. Pingback: John Fowles - Colectionarul | Carti - TownPortal - Books

  18. Turcik spune:

    Foarte buna cartea, am terminat-o si eu ieri(am citit-o in 2 zile). Mi-a recomandat-o dirigintele si chiar a meritat. O recomand cu caldura. Acum caut alte carti de Fowles si vreau si filmul Colectionarul, a fost facut in 1965 si deocamdata nu am dat de el..

    raspunde

  19. Pingback: Ganduri adunate » Blog Archive » carti

  20. vipoleta_viperita spune:

    aceasta carte mi-a placut foarte tare.pot spune ca intr-o mica masura m-a si dezamagit deoarece ma asteptam sa se infiripeze o poveste de dragoste intre fred si miranda o iubire nebuna intre rapitor si rapita intre victima si calau mi-ar fi placut chiar sa o si ucida din si prin dragoste.dar si ideea filozofica de la sfarsit a fost ok faza cu colectionarul de fluturi care procedeaza in modul urmator :ii este atrasa atentia de catre un exemplar de fluture il admira il doreste il prinde il tine inchis il admira apoi se plictiseste de el si ii da drumul …apoi atentia ii este captata de un alt exemplar…aici apare repetabilitatea situatiei toata aceasta poveste analog cu dragostea pentru miranda…….a si mi-ar mai fi placut ca fred sa fie un rapitor frumos fatal letal

    raspunde

  21. nornegru spune:

    Un fluture în pânza unui păianjen fără colți.

    raspunde

  22. ruxandra spune:

    mi`a placut cartea mult, drept dovada am terminat`o de citit intr`o zi :)

    raspunde

  23. eu spune:

    Am citit-o deja de doua ori.Si mi-am si notat cateva citate din carte.Recunosc ca mi-ar fi placut ca Miranda sa se indragosteasca de Cleg,dar am citit cartea cu sufletul la gura.Acum in legatura cu filmul…stie cineva daca s-a facut si film dupa carte?Multumesc.

    raspunde

  24. Mihai M. spune:

    Cand am luat pentru prima oara in mana cartea lui Fowles, primul gand m-a dus la “Magicianul”, creatia ce nu m-a sedus in ciuda multelor laude auzite/citite!…. “Ce poate propune un scriitor ce nu m-a cucerit cu capodopera intregii lui activitati?!?”
    Ei, bine, aveam sa ma insel!!! “Colectionarul” nu este geniala, insa modul de prezentare a unei povesti ce frizeaza usor patologicul este fabulos de-a dreptul! Pentru noi, generatia care preferam sa vedem filme facute dupa carti, decat sa citim, obisnuiti cu scenarii de thriller-ere, in care personaje singuratice pun in aplicare diverse acte ce trec cu mult granitele moralitatii si legalitatii, povestea lui Fowles nu e deloc originala! (vezi “Psycho”, ori “Tacerea mieilor”, ca sa dau doar 2 exemple de filme ce au facut cariera si sunt clasice ale genului)
    Doar ca…modul in care Fowles povesteste e fermecator!
    Felul in care Fred-Caliban expune viata sa de stapan peste destinul Mirandei, sau jurnalul acesteia, surprind doua lumi aflate la extreme, ireconciliabile, dar mai ales, peste care nu se pot construi punti de legatura! Mi se pare deplasat sa scriu despre psihologiile celor doua personaje, este unul din atuurile romanului. Sincer, ma asteptam la un alt sfarsit, insa cel imaginat de Fowles e magistral!
    O recomand oricui vrea sa descopere ce se ascunde in spatele pasiunilor uriase ce ne conduc uneori existentele!…

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro