Autor: Saul Bellow
Rating:

În Darul lui Humboldt, Saul Bellow pare a respecta modelul realist, al artistului care poartă o oglindă mergînd prin oraş, oglindă în care se vede şi cerul albastru, se văd şi bălţile, noroiul, gropile din stradă; prin urmare, nimic nu e prea puţin în acest roman. Are o aşa tendinţă spre universalizare, spre a exprima certitudinea că întreaga lume poate fi cuprinsă şi cercetată, încît poate părea deosebit de plictisitor. Însă intenţia principală a autorului nu este aceea de a descrie viaţa din America între 1930 şi 1970 - deşi rezultatul e copleşitor; se pare că romanul, iniţial gîndit ca o povestire, se referă la relaţia lui Saul Bellow cu Delmore Schwartz. Acesta este punctul de pornire pentru personajul Von Humboldt Fleisher, poetul alcoolic, dependent de pilule, cu un fabulos spirit combativ şi teorii ale conspiraţiei.

Ceea ce Bellow afirma, în alte circumstanţe: "Can anything as vivid as the characters in their books be dead?" se potriveşte perfect lui Von Humboldt Fleisher, un personaj derutant şi grotesc, amestec de erudiţie şi josnicie. În roman, moartea lui înseamnă un punct de cotitură pentru Charlie Citrine, în postura de narator bîntuit de fantoma insuportabilă a lui Humboldt. Spre deosebire de prietenul său, Citrine îşi însuşeşte arta de a trăi din scris, ostentativ, între contracte neonorate, proiecte abandonate şi "banii care produc bani". Admirator şi discipol al lui Humboldt în tinereţe, el ajunge să depăşească notorietatea acestuia, să inverseze rolurile, pînă cînd demenţa poetului Von Humboldt îi îndepărtează. Cea mai mare parte a romanului, a confesiunii lui Charlie înseamnă, de fapt, un bocet după cel mort, o încercare de a-l reconstrui, din amintiri şi regrete, pe adevăratul Von Humboldt.

În acelaşi timp, Charlie trece prin comedia neagră pe care o aduce vîrsta tîrzie: un nesfîrşit şi costisitor proces de divorţ, o amantă care insistă pe ideea căsătoriei şi apoi îl părăseşte, din ce în ce mai multe datorii, apariţia unui pseudo-mafiot zgomotos" El insistă să pună acestea pe seama dispariţiei lui Humboldt şi ajunge astfel la antroposofie, citindu-l pe Rudolf Steiner şi cercetîndu-şi visele, fantasmele. Probabil că partea cea mai greoaie şi plictisitoare din roman este aceasta în care Charlie încearcă să stabilească o legătură între el şi spiritul universal, ceea ce, în comparaţie cu vitalitatea din restul naraţiunii, pare fad şi lipsit de înţeles. În orice caz, antroposofia nu e invenţia lui Charlie Citrine, ceea ce eu nu ştiam înainte de a citi, şi - ca o curiozitate - există Societatea Antroposofică din România.

Nu e de trecut cu vederea locul în care se desfăşoară atît evenimentele exterioare, cît şi dramele şi confuziile interioare. Chicago, oraşul în care Saul Bellow a găsit un "acasă" spiritual, apare măreţ, viu, înduioşător în detalii, mai mult decît un decor, suprapersonajul care explică ceea ce personajele lasă incomplet. E singurul care poate media conflicte şi poziţii opuse, care poate cuprinde turnul de fildeş al poetului, jocurile de cărţi pătimaşe, aranjamente, vandalisme, plăcerea standardizată, bucuria pură, toate acestea care semnifică absurdul vieţii urbane. Într-un fel, toate personajele încearcă - şi ratează - să treacă peste standardele unei societăţi create să genereze profit şi bunăstare, încearcă să se apropie nemediat, fără precauţii, să facă un lucru sau altul "pur şi simplu".

Prin intermediul lui Charlie Citrine, Saul Bellow valorifică teme ca alienarea, bătrîneţea, implicarea socială a artistului, moartea, care, astfel enumerate, sunt lipsite de semnificaţie. Este nevoie de sute de pagini de întîmplări şi explicaţii, vorbe şi gînduri ale fiinţelor de hîrtie pentru a da sens ideilor de mai sus, măcar pentru a le contura. De aceea, Darul lui Humboldt afirmă şi încrederea lui Bellow în roman ca gen, singurul care poate cuprinde cel mai mult şi mai adecvat realitatea.

O recenzie de: Mihaela Butnaru