bookblog.ro

---

Dictatorul si hamacul

Scris de • 20 November 2007 • in categoria Lit. contemporana

Autor: Daniel Pennac
Rating: Daniel Pennac - Dictatorul si hamacul rating - recenzii carti

Daniel Pennac - Dictatorul si hamacul - recenzie cartiFost eliberator si apoi dictator al unei republici bananiere din America Latina, Manuel Pereira da Ponte Martins detine toate premisele necesare unei perioade lungi si suficient de pasnice la carma statului, daca nu am lua in considerare faptul ca acesta sufera de agorafobie.

Dar de unde o astfel de suferinta nefericita pentru orice conducator, mai ales daca luam in considerare ca Pereira nu era agorafob din tinerete? Ei bine, aceasta molima cazuta pe capul dictatorului latino-american a luat nastere o data cu aflarea propriului destin de la o vrajitoare, acela ca va pieri sfasiat de multime.

Ce ar putea face un om care incearca sa-si evite soarta, in special unul influent ca Pereira? Evident, angajeaza o sosie si pleaca in Europa, acolo unde mana destinului nu este suficient de lunga si in cazul sau. Nu fac niciun spoiler atunci cand precizez ca nimeni nu scapa de propriul destin, iar Pereira va sfarsi asa cum este de asteptat inca din primele pagini.

Dar ce se intampla cu sosia? Anii trec, si ca orice actor, sosia se plictiseste sa joace acelasi rol. Asadar, acesta gaseste o alta sosie, apoi porneste in calatoria descoperirii noii sale pasiuni: cinematografia.

Povestea lui Manuel Pereira da Ponte Martins se transforma asadar in povestea sosiilor sale si a sosiilor in general, o poveste tragicomica asupra importantei acelei "˜câtimi"™ de diferenta inregistrata de la o sosie la alta.

Povestea uneia dintre sosii se amesteca cu povestea cinematografiei, trecand de la primele proiectii cu filmele lui Charlie Chaplin, la imaginea lui Rudy Valentino (despre care se spune ca s-a nascut in acelasi an cu cinematografia), la prezenta sosiilor la Hollywood, pana la filmul din 1940, The Great Dictator, in care Chaplin duce ridicolul sosiilor catre extrem.

Un element aparte al romanului scris de Pennac il reprezinta amestecul dintre fictiune si elemente autobiografice. Dupa incheierea fiecarui capitol al povestii dictatorului si a sosiilor, autorul isi acorda un capitol pentru a povesti modul in care a creat aceasta poveste, sursele de inspiratie si unele personaje, din perspectiva unui jurnal de scriitor.

Povestea dictatorului care sufera de agorafobie te trimite cu gandul la Borges sau la Marquez; elementele autobiografice, desi pozitionate in mod ciudat, sunt binevenite; povestile cu Valentino si Chaplin te aduc in perioada de aur a cinematografiei, si totusi trebuie sa acord un maxim de 4 stele lucrarii lui Pennac, punctul meu de vedere fiind acela ca putea sa faca mult mai multe cu prima parte a romanului sau.

Scrisa de Alin Gogan





Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. cristian sirb spune:

    De foarte bună calitate umorul cinic al lui Pennac, de subliniat.
    Trimiterea la Borges eu unul nu am regăsit-o, în stil sau structură, sub nici o formă în paginile cărţii, deşi este trecută şi în scurta prezentare a autorului.

    Un plus: Ca şi Auster cu a lui Carte a iluziilor, deliciul naraţiunii lui Pennac mi-a stârnit o insaţiabilă nostalgie a filmului mut, alb-negru.

    raspunde

  2. Victor spune:

    Pennac jongleaza cu tot felul de trucuri pe parcursul cartii si eu am avut impresia de mai multe ori ca e ca la circ, la modul uite iepurele, nu e iepurele, unde e presedintele unde e palaria etc. Si construieste ce construieste, mai pune o caramida peste alta, si deodata sufla si-atunci stai sa vezi ca de fapt nu erau caramizi, erau carti de joc, totul la pamint, o luam de la capat.
    Este destul de experimental pentru timpurile in care traim. Mi-a placut in mod deosebit cum si-a creat personajul feminin si cum a-mbinat utilul cu placutul si mai ales realul cu imaginarul si paf, domnul Pennac s-a-ntilnit la restaurant cu personaja lui si-au vorbit despre carte si-apoi au mers la ea acasa si-au baut vin rosu si-au vazut si filmul Dictatorul la cinema, o nebunie intreaga, pe cuvint ca mi-a placut.
    Ca idee zic, pentru ca nu stiu ce anume a scirtiit in realizare, ca apare in partea coelhiana, deci ideea e curajoasa, dar ca sa zic asa, cred ca Pennac se cam plictisise nitel si a dat-o-n barbi.
    Nu-mi pare rau deloc deloc ca am citit cartulia si repet aspectul ca imi doresc s-o recitesc, macar prima parte, unde da pe banda o gramada de adevaruri.
    Restul chestiilor profunde pe care normal ca nu le-am inteles va las sa le cititi spuse de Bernard Pivot tot pe coperta 4.

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro