Autor : Agneta Pleijel
Rating:�

Literatura nordică este o literatură specială, surprinzătoare, mai puţin "gustată" la noi. Printre cei mai cunoscuţi scriitori contemporani suedezi se află şi Agneta Pleijel, poet, dramaturg, critic literar, născută într-o familie de origine indoneziană.

Goana după vant, subintitulat Cartea pictorului Abel este romanul de debut al autoarei, apărut în 1987, şi� reprezintă, aşa cum afirma, chiar scriitoarea într-un interviu acordat Gabrielei Melinescu " prima mea încercare de a înţelege constrângerile şi piedicile intelectuale şi emoţionale care m-au angajat în propria mea viaţă".

Romanul, în original intitulat, "Vindspejare", este o incursiune în istoria fascinantă a familiei autoarei, povestea bunicului ei, un soi de cercetare genealogică în manieră impresionistă. De o mare forţă narativă, Goana după vânt nu este exclusiv un roman monologal-confesiv ci şi unul de călătorie şi chiar de aventuri.

La îndemnul fratelui său, Abel (bunicul autoarei) îşi părăseşte familia, logodnica, vocaţia de pictor pentru a urma mirajul Indiilor Olandeze de Vest, a îmbogăţirii rapide, urmând un vis care nu era al său, un drum căruia nu era destinat. Conflictul ideatic între cei doi fraţi Abel-artist şi Oskar-fermier capătă un accent mitologic şi formează metafora centrală, aceea a pendulării individului între determinism şi libertate, între intelect şi sentiment, adevărată obsesie a scriitoarei.

E o poveste despre vocaţie, chemare, irosire, iluzie, miraj, dar si a misteriosului şi chinuitorului drum al creaţiei artistice. Aspectul pictural al scriiturii este evident, distingându-se două imense tablouri : unul, pastel în minunatele nuanţe ale rememorării care imortalizează domeniul Ellholmsvik, locul în care se va stabili Abel, după întoarcerea din Java, "ultima mare creaţie a după-amiezii creaţiei lui" şi alt tablou� în culorile tari ale regretului şi suferinţei :verde crud, albastru marin, roşu aprins, tabloul călătoriei în insula Java.

"Abel avea impresia că s-a înşelat, furat, omorât de el însuşi." Aparent, putem vorbi de ratare, dacă nu sesizăm nuanţa "irosirii". Agneta Pleijel nu-şi judecă personajele, din contră, le tratează cu blândeţe, căldură, le justifica acţiunile, pentru că, în fond, sunt cei care îi vor"scrie cartea destinului". Şi, atunci, punctul nodal al reţelei poveştii apare a fi invincibilitatea unui destin, interferenţa înşelătoare a drumurilor de urmat, aşa încât numai contează decât călătoria în sine.

"Ceea ce există e însăşi călătoria. Asta ne învaţă că omul este cu totul altceva decât îşi închipuie el. Pe zidul unei moschei din India, în Fatehpur Sikri se spune că există o inscripţie: Lumea este un pod. Trece-l. Dar nu te aşeza pe el."

O recenzie de: Oana Mezanote