Autor: Max Frisch
Rating:

Romanul lui Max Frisch nu mi s-a părut scris la rece, impecabil, exact. Aşa cum eroul, Walter Faber, este victima propriei încrederi în raţiune şi ştiinţă, autorul este prin în propriul stil. Ceea ce îi scapă - o posibilă identificare cu personajul, cîte un vers în povestire, cîte un tablou neverosimil - înseamnă mai mult, consider, decît ceea ce este riguros şi clar scris.

"Sînt inginer şi m-am deprins să văd lucrurile aşa cum sînt", se descrie Walter Faber. După un accident de avion, o întîlnire incredibilă cu fratele celui mai bun prieten al său, cîteva săptămîni în Mexico şi îndrăgostirea tîrzie, Faber realizează că lucrurile aşa cum sunt nu există. Neamţul antipatic din avion este fratele prietenului său Joachim; Hanna, iubita lui din tinereţe s-a căsătorit cu Joachim; călătoria sa atent planificată îşi schimbă cursul de la o zi la alta; fata de care se îndrăgosteşte este fiica lui, despre care nu ştie nimic. În legătură cu aceasta din urmă, există în carte un fragment relevant, care îl arată pe homo technicus, Walter Faber, într-o altă lumină:

"Sabeth încă o dată pe dig, de data aceasta în picioare, şi cîntă, fiica noastră moartă, cu mîinile tot în buzunarele pantalonilor, se crede singură, şi cîntă, dar nu se aude. - Bobina s-a terminat."

Evenimentele enumerate mai sus, care par să ţină de domeniul romanului de aventuri, arată cum Walter Faber încearcă să trăiască altfel, cum viaţa lui se eliberează de logică, în timp ce succesiunea de întîmplări incredibile dă impresia de "aşa i-a fost soarta". Supunîndu-şi personajul la o critică puternică a raţionalităţii şi scriind împotriva zeului tehnicii, Max Frisch poate să cadă în extrema supra-demonstraţiei.

Ceea ce salvează romanul de la a fi o teză este tocmai imperfecţiunea: deşi personajul lui Frisch se vrea un cinic raţional care devine un om cu slăbiciuni, o victimă, cinismul său nu e autentic de la început, tot aşa cum evenimentele prin care trece nu îl schimbă radical. De asemenea, despre o temă sensibilă, cea a incestului, autorul nu scrie explicit sau moralizator, tendinţa lui este spre critică socială mai mult decît spre critică a individului şi spre a demonstra cît de puţin controlează homo faber lumea şi pe el însuşi.

În acest context, omul creator nu este nimic mai mult decît o înduioşată ironie. Creator de circumstanţe, de obiecte mai mult sau mai puţin necesare, creator de context sau creator de lumi, omul eşuează în a controla toate acestea, arată romanul lui Max Frisch. Întrebarea inevitabilă este de ce ar dori omul să deţină controlul.

Scrisă de Mihaela Butnaru