Autor: Haruki Murakami
Rating:

Sunt un mare fan al lui Haruki Murakami. E un scriitor care fie îţi place, fie nu, şi am decoperit că oricât de mult am încercat să-i pledez cazul în faţa celor din a doua categorie, argumentele mele nu au fost de nici un folos. Renunţând la cruciada mea de a convinge lumea să citescă ceva scris de el, sau eventual să mai citească ceva în cazul în care nu le-a plăcut, pot să spun astăzi că dacă nu v-a plăcut de la început nu o să vă placă niciodată, aşa că ar fi mai bine să treceţi la altceva.

Pentru restul cititorilor, sunt bucuros să scriu aceste rânduri despre cel mai nou roman al autorului japonez. În noapte este o reîntoarcere la stilul clasic al lui Murakami, mai apropiat de povestirile din Elefantul a dispărut, decât de ciudatul experiment din Kafka pe malul mării.

Acţiunea romanului se petrece în Tokyo, de la miezul nopţii până dimineaţa, când încep să circule trenurile, şi are în centru mai multe personaje, printre care un cântăreţ de jazz, două surori, o prostituată chineză, angajaţii unui love hotel, un salariat care lucrează peste program, şi nişte mafioţi supăraţi. Cum se întâlnesc toate aceste personaje o să vă las pe voi să aflaţi, dar vreau să spun că autorul face o treabă foarte bună, atât în schiţarea personajelor, cât şi în felul în care acestea vor interacţiona.

Există desigur şi un element suprarealist în intrigă, fără de care totul s-ar fi transformat într-una din acele poveşti tipice despre diverse personaje din clase sociale diferite, care îşi încrucişează destinele noaptea într-un oraş mare. Suprarealismul însă nu este atât de pronunţat sau important aici, spre deosebire de alte romane ale lui Murakami, şi la final am avut nişte dubii despre cum se leagă de acţiunea propriu-zisă.

Asta este de fapt una dintre problemele romanului: la final lucrurile nu se leagă atât de bine pe cât s-ar putea. Dacă În noapte ar fi fost un film de la Hollywood, probabil că s-ar fi terminat altfel. Dar aici vorbim de literatură japoneză post-modernă, care nu are finaluri fericite şi nu trebuie să ofere explicaţii logice.

După cum scrie şi pe coperta patru, In noapte este ca o piesă de jazz, şi jazzul se bazează adesea pe improvizaţii. E foarte plăcută ca lectură, e scrisă impecabil, e un portret al Japoniei moderne. Nu e însă la fel de ambiţioasă ca În căutarea oii fantastice, ci reprezintă doar o reîntoarcere la tiparele clasice şi sigure, după experimentul parţial-ratat din Kafka pe malul mării.

O recenzie de: Cristi Mitran