Autor: William Maxwell
Rating:

"La revedere, pe maine!" este ceea ce ii uneste pe doi copii, singuratici si introvertiti, ciudati pentru majoritatea. Dar oare nu sunt toate prieteniile bazate pe acele lucruri unice pe care le au cei doi in comun si care ii diferentiaza de restul lumii? Au senzatia ca se cunosc dintotdeauna si, dupa multi ani, naratorul nici nu-si mai aminteste circumstantele intalnirilor lor.

Inca de la inceput impartasesc senzatii, si mai putin cuvinte: "am mers de-a lungul grinzilor orizontale (") cu bratele intinse, echilibrandu-ne ca acrobatii de la circ pe sarma. Am fi putut cadea pana la parter (") dar nu s-a intamplat." Dialogurile lor sunt absolut normale pentru doi baieti de varsta lor, doar ca lipseste ironizarea reciproca specifica. Pare ca fiecare il intelege pe celalalt fara a-l judeca, insa se dovedeste ca tacerea nu e intotdeauna cea mai buna modalitate de acceptare. "In orice caz, nu i-am spus lui Cletus despre corabiile mele inecate, cand stateam pe schele si ne uitam in jos la intregul cartier, si nici el nu mi-a povestit despre ale lui."

"La revedere, pe maine!" este intelegerea tacita, replica ce mentine vie prietenia lor, de la zi la zi. Pana intr-o anume seara, in care cei doi isi vor lua ramas bun pentru ultima oara. "Am fost despartiti de un foc de pistol." Ceea ce i-a despartit in mod indirect a fost crima comisa de Clarence Smith, tatal lui Cletus, asupra amantului sotiei sale, Lloyd Wilson.

Textul e destul de intortocheat: incepe cu dimineata crimei, continua cu momentul intalnirii celor doi copii, apoi dezvaluie motivul conceperii acestui roman, pentru ca abia in capitolele VI - VIII sa aflam detalii despre imprejurarile si motivele crimei. Fraza definitorie a stilului este: "Inainte de a intra in subiect, trebuie sa vorbesc despre altceva." Si de aceea aflam per total poate prea multe detalii despre narator, copilaria si adolescenta sa, tatal sau, mama sa vitrega, familia Smith, Wayne, matusa Jenny si altii de care nu imi mai amintesc. Nu deranjeaza atat abundenta detaliilor de tot felul, cat faptul ca sunt prezentate intr-o ordine aparent absolut aleatorie, ceea ce te face sa incetinesti pe alocuri ritmul cititului sau sa dai cateva pagini inapoi pentru a-ti raspunde la intrebarea "Si deci cine e Jenny?".

Motivul si ideea cartii sunt insa exceptionale, sau macar de apreciat. Maxwell a scris un roman pentru a-si cere iertare sau doar pentru a face cunoscut faptul ca ii pare rau si lumea ar trebui sa vada ce urat e sa regreti o slabiciune de moment avuta in urma cu 40 de ani. N-a stiut sa fie alaturi de prietenul sau, n-a stiut sa treaca peste moartea propriei mame, nu a aflat niciodata mai multe despre Cletus si, in ziua aceea, a trecut pe langa el fara sa-i spuna nimic. Si doar i-a pastrat secretul" De fiecare data cand retraieste momentul, nu trece pur si simplu pe langa el, ci ii spune ceva. Dar acum nu mai conteaza, e prea tarziu.

"Daca as sti unde este Cletus chiar in clipa asta, m-as duce sa ii explic. Sau sa incerc.(")Poate s-ar dovedi ca as face efortul pentru mine, nu pentru el." Pentru ca nu mai stie, dupa atata timp, ce e amintire si ce e fictiune, naratorul il descrie pe Cletus prin momente, pe care le focuseaza intorcand cate o carte de joc din pachetul rasturnat cu fata in jos pe masa. Foarte interesant.

Poate pe parcurs nu realizezi, esti prea ocupat sa tii ritmul cu schimbarile de timp si spatiu rapide, insa la final iti dai seama de ce autorul vorbeste de "creatiile epocii (") sindromul tatalui-sobru-om-de-afaceri-si-al-fiului-hipersensibil" si de ce, ca adult, naratorul ajunge la un psihanalist unde isi da seama ca "alti copii ar fi putut suporta, au putut. Fratele meu mai mare a reusit cumva. Eu n-am putut." Familia mare, cu multi copii, viata din suburbiile Americii anilor "™20 atat de frumos afisata in filme, avea problemele sale. Probleme grave care marcheaza un copil si, vorba autorului, nu-l lasa sa-si traiasca viata. "Ma intreb si ce s-o fi intamplat cu el.(") daca toate astea au ajuns pana la urma sa para mai putin reale, mai asemanatoare unui vis, astfel incat in loc sa ramana blocat acolo, sa poata sa mearga mai departe si, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa-si traiasca propria viata, fara a fi distrus de ceea ce nu el facuse." Pentru elementele autobiografice, pentru idee si pentru final, 4 stele.

Reviewer: Anca Cristina