Autor: Andrei Kurkov
Rating:

Andrei Kurkov este unul din cei mai prolifici scriitori ai Ucrainei. Scrie romane poliţiste, dar şi scenarii şi articole pentru reviste străine. Contrazicând părerea generală că un ucrainean nu ar avea nimic de spus, romanele lui au fost vândute în mii şi mii de exemplare, el însuşi spunând foarte sugestiv că un scriitor nu este cel care scrie, ci cel care este citit. Iar interesul cititorului pentru operele acestui ucrainean se poate explica prin aceea că scrierile sale, aflate la graniţa între realism şi suprarealism, deşi sub forma unor romane poliţiste, sunt impregnate de puternice accente sociale, în faţă reieşind problemele acute ale Ucrainei contemporane.

Continuând intriga din Moartea pinguinului, în centrul acestui roman îl găsim pe acelaşi Viktor Zolotariov, acest erou apatic, care acceptă din inerţie toate întâmplările la care este supus. Adevărate coborâri în infern, atât ale sinelui fizic, cât şi ale inconştientului, călătoriile lui Viktor la Moscova, în Cecenia, Croaţia şi Antarctida şi revenirea în Kiev, fundalul acestui roman, au rolul unei iniţieri. Noul lui şef nu-i mai cere să scrie necrologuri la ziar, ci îl introduce abrupt în sânul mafiei ucrainene.

Aflat sub oblăduirea viitorului deputat Serghei Pavlovici, Zolotariov este introdus în lumea afaceriştilor corupţi şi a politicii în care jocurile sunt făcute în culise. Personaj care acceptă lucrurile aşa cum i se întâmplă, unica lui dorinţă fiind aceea de a rămâne viu, Viktor este angrenat într-o mulţime de evenimente care îl vor învăţa legile lor specifice. Lumea interlopă post-sovietică va avea totuşi grijă de acest inadaptat, care nu va cunoaşte niciodată detalii care ar putea să-i primejduiască viaţa.

Moartea va fi totuşi realitatea fizică în preajma şi în slujba căreia Viktor va lucra în Cecenia, în calitate de ajutor într-un crematoriu. Războiul fiind atât de aproape, oamenii vor plăti bani grei pentru a-şi incinera prieteni sau rude, iar spre deosebire de înmormântările "cu pinguin" din trecut, luxoase şi sobre, acestea nu sunt decât prilejuri teribile de a afla că, poate, cei ce vor fi incineraţi, nu sunt toţi deja morţi. În această atmosferă mirosind a moarte şi pucioasă, Viktor va cunoaşte totuşi un om pentru care cuvântul dat este cel mai preţios avut.

Astfel, Viktor îl va găsi pe Mişa, pinguinul din cauza căruia se simţise atât de vinovat şi pentru care se lăsase atras în puzderia de fapte din ce în ce mai periculoase. Se poate spune că legăturile lui Zolotariov cu viaţa ţin tocmai de acest necuvântător cu ochii mici, care se află într-o perfectă stare de comunicare. Astfel, pinguinul simte tot ce simte Viktor şi invers. Relaţia om-pinguin este intens exploatată, plăcerile vieţii lui Zolotariov, puţine de altfel, ţinând în mare parte de prezenţa lui Mişa. Pe de altă parte, oamenii din viaţa lui Viktor, fie că este vorba de micuţa Sonia, Nina sau Lioha, sunt cei la care se întoarce pentru a regăsi normalitatea mult dorită. Viaţa îi oferă însă prilejul întâlnirii şi cu frumuseţi exotice- o coreeană care se decide să-l protejeze sau cu o femeie care-i va stărui în minte, mult după aventura lor, datorită felului în care s-a consumat relaţia- şi anume într-o grădiniţă, în paturile copiilor, cu dimineaţa mirosind a griş cu lapte. El însuşi, deşi nu pare stăpân pe viaţa lui, este un om inteligent şi cu o sensibilitate aparte, vădită în împrejurări comune (revine cu stăruinţă imaginea lui rugându-şi prietenii să întoarcă capul până ce va pune cadourile sub brad).

Tabloul n-ar fi complet fără manifestări ale sufletului rus, ale oamenilor care nu sunt ei înşişi (într-o perioadă în care este foarte greu să fii tu însuţi) dacă nu beau vodcă sau dacă nu se leagă şi nu se simt responsabili pentru prietenii lor. Femei tinere pe care le prinde tristeţea şi unde curajul este sinonim cu amintirile. Peste toate planează însă Legea melcului, legea omului cu un acoperiş deasupra capului, unde se simte în siguranţă şi protejat.

Scrisă de Ioana Ristea