Esti aici: bookblog.ro » Lit. contemporana, Proza scurta, Silviu Man » Manuscris gasit intr-un buzunar si alte povestiri

Manuscris gasit intr-un buzunar si alte povestiri

Autor: Julio Cortázar
Rating:

Ma gandesc din ce in ce mai serios ca exista in aerul din Buenos Aires, amestecat cu substantele poluante si mirosul de mate, un element chimic bizar care se manifesta clinic prin capacitatea neobisnuita de a te smulge din itele realului, avantandu-te in miraculos si fantastic si vazand minuni unde altii nu vad decat clisa cotidianului. Alte simptome: inimitabilitatea si imprevizibilitatea compozitiei, vocatia universal umana a scrisului, tragicul si disperarea, freamatul narativo-muzical, pe fondul psihosomatic al tango-ului. Printre cele mai insemnate “victime”, alaturi de Ernesto Sábato, Jorge Luis Borges si Adolfo Bioy Casares, se numara si Julio Cortázar.

Primul lucru care m-a uluit la el a fost fascinatia pentru vis. Mai putin baroc, dar la fel de impresionant ca la Mircea Cartarescu, sa zicem, visul lui Cortázar inseamna identitatea omului, valoarea fiintei lui. Premonitoriu deseori, e un zbor liber al constiintei si o salvare: intr-una dintre cele mai bune povestiri din volum – Noaptea, cu fata spre cer, ni se vorbeste despre un motociclist accidentat care delireaza pe patul de spital, vazandu-se haituit de azteci, pentru ca la final sa aflam siderati ca era vorba de fapt de iluzia celui fugarit care, ingrozit ca va fi sacrificat, visase celalalt vis “minunat [...], absurd ca toate visele; un vis in care el mersese pe strazile ciudate ale unui oras uimitor, cu lumini verzi si rosii ce ardeau fara flacara si fara fum, cu o uriasa ganganie de metal zumzaind sub picioarele lui”.

Cunosc putini scriitori care sa poata reda o stare, o intamplare sau un peisaj cu atata magie precum Cortázar. Autorul simteste enorm, vede monstruos, se lasa patruns de viata pana in adancurile sensibilitatii, dupa care o rezuma fosforescent intr-o scurta enumeratie, ingemanata cu doua-trei vorbe razlete si cate-o metafora stralucitoare. Iata, de exemplu, o mostra de peisaj acvatic-nocturn:
“Canalul era tot o luna, o imensitate confuza de cutite care-mi strapungeau ochii si, deasupra, un cer zdrobindu-mi-se de ceafa si de umeri, silindu-ma sa privesc la nesfarsit apa. ” (din Poveste cu fundal de apa)

… sau o alta, de natura urbana:
“O data in plus, sentimentul de a nu cutreiera un loc, ci de a fi cutreierata de acesta, pietrele caldaramului alunecand inapoi ca o panglica miscatoare, senzatia de a sta aici in vreme ce lucrurile se perinda si se pierd in urma, o viata sau un sat anonim. Acum venea o piateta cu doua banci rahitice, o alta straduta ducand spre campurile marginase, gradini cu garduri nu tocmai trainice, singuratatea absoluta de la amiaza, cruzimea-i de matador de umbre, de faptura care paralizeaza timpul” (din Sfarsit de etapa)

Dupa asemenea pasaje, nu mai sunt asa convins de eternul si cam prea confortabilul “o imagine spune mai multe decat o mie de cuvinte”…

Mai mult, Cortázar intuieste ca putini altii substanta misterioasa a spatiului. E un maestru al volumelor, proportiilor si descrierilor dinamice (amintesc doar de extraordinarul demaraj al masinilor din Autostrada din Sud, necuprinsa in acest volum), iar povestiri precum Axolot, Insula la amiaza, Manuscris gasit intr-un buzunar, Sfarsitul jocului sau Geografii (in care patrundem pe rand in atmosferele unor: acvarii, avioane si insule, metrouri, case, curti si cai ferate si, respectiv, topografii de … furnici) ma duc cu gandul la socurile avute citind Surpatura sau Quiz la puscarie – povestirile lui Dino Buzatti, descrierile zborului la Saint-Exupéry, despre “numarul indefinit, si poate infinit, de galerii hexagonale, prevazute in mijloc cu vaste puturi de ventilatie pe care le inconjoara balustrade foarte joase” al borgesienei Biblioteci Babel, sau scena din Maestrul si Margareta lui Bulgakov, in care acoperisurile caselor sunt smulse lasand indiscret sa se vada mii de gospodine sovietice trebaluind harnic pe langa primusuri.

La fel ca in aceste (capod)opere, perspectiva e atat de puternica incat iti lasa impresia ca te afli acolo, martor ocular inregistrand cu fervoare totul. Nici nu e de mirare cat atat de multe povestiri cortázariene au fost ecranizate – cea mai celebra fiind Funigei, care a stat la baza Blow-Up-ului lui Michelangelo Antonioni. Date fiind acestea, nu mi-ar ramane decat sa va urez… vizionare placuta !

O alta recenzie la Manuscris gasit intr-o sticla si alte povestiri, aici.

O recenzie de: Silviu Man

Carti de acelasi autor

• Bestiar
• Cât de mult o iubim pe Glenda
• Sotron
• Manuscris gasit intr-un buzunar si alte povestiri
• Sotron