Autor: Julio Cortazar
Rating:

Primul lucru care m-a atras la cartea lui Julio Cortazar a fost de fapt spatele copertii, unde se afla un citat din Marquez care spune despre autorul volumului ca este genul de scriitor care el si-ar fi dorit sa devina. Chiar daca am vrut sa aflu de ce a afirmat asta, adevaratul motiv pentru care am citit-o au fost parerile pozitive pe care le-am tot auzit despre Cortazar in general, care m-au facut sa realizez ca nu am citit suficient de el.

Dupa cum sugereaza in mod destul de evident si titlul, cartea lui Cortazar este un volum de povestiri, care insa nu au legaturi intre ele. Ca sa fiu corect, stilul lui Cortazar este singurul lucru care ar putea lega povestirile unele de celalalte, stil care se dezvolta undeva intre suprarealism si literatura fantastica.

Povestirea Manuscris gasit intr-un buzunar este o alegorie dulce-amara despre relatiile interumane, vazute din perspectiva a celor doua persoane care isi intalnesc privirile in reflexia geamului din metrou. Ne observam, ne inchipuim numele celuilalt si ceea ce gandim, ne agatam de firele destinului si ne aflam numele adevarate, ne descoperim, ne iubim si apoi ne pierdem fie pentru a ne regasi in acelasi vagon de metrou, fie pentru a uita si a merge mai departe. Dar nu vom ramane vreodata impreuna, ci doar cu iluzia ca asta a fost dragostea.

In afara de povestirea care da titlul cartii, celelalte titluri nu prea reusesc sa iasa in evidenta, volumul alternand povestiri extrem de originale si cu multe elemente fantastice cu unele povestiri destul de mediocre.

Din povestirile care ar atrage atentia prin originalitate am putea vorbi despre fotograful care schimba un moment in timp prin imaginea pe care o ia sau despre motociclistul care viseaza o lume azteca incat nu mai stim ce este vis si unde incepe realitatea.

America Latina ramane cu siguranta un izvor de literatura extrem de buna, Cortazar fiind un povestitor in adevaratul sens al cuvantului, textele sale scurte rivalizeaza calitativ cu lucrarile sale lungi, precum Rayuela (care are o recenzie mult mai interesanta aici). Am o parere buna despre autorul argentinian, insa astazi a primit patru stele din cauza acelor povesti care nu ridica volumul la nivelul sau adevarat. Cu toate astea, trebuie sa ne bucuram ca Marquez scrie ca Marquez si nu in stilul lui Julio Cortazar, asa cum David Gahan canta in stilul lui David Gahan si nu al altcuiva, oricat de bun ar fi acela care ne inspira cateodata.

O recenzie de: Alin Gogan