Autor: Alfredo Bryce Echenique
Rating:

Pentru un cititor care nu e specialist în literatura peruană, Alfredo Bryce Echenique este cel mult celălalt peruvian (pe lîngă Mario Vargas Llosa). Un anonim, un nume care nu spune nimic este autorul unuia din cele mai puternice romane pe care le-am citit în ultima vreme. Ce m-a surprins mai mult decît faptul că notorietatea şi valoarea nu merg întotdeauna în acelaşi sens este un lucru simplu: romanul nu are nevoie de altceva decît de el însuşi ca să fie bun. O lume pentru Julius nu este o carte excepţională pentru că transmite un mesaj sau pentru că îşi conduce cititorul prin labirintul fericit şi dureros al copilăriei, nici pentru emoţiile amestecate pe care le provoacă. O lume pentru Julius este un roman bine scris şi asta este de ajuns ca să dea un sens expresiilor precum: e o carte pe care nu o poţi lăsa din mînă, nu te poţi desprinde de ea, am uitat cum trece timpul tot citind, m-a captivat.

Nu ştiu cînd vi s-a întîmplat ultima oară un lucru din cele enumerate mai sus, cînd v-a tras o carte în lumea ei şi nu aţi adus-o voi în lumea asta, cînd v-a dat peste cap programul sau v-a făcut imuni la aproape orice din exterior. Nu cred că se întîmplă prea des, mai ales de cînd există tendinţa să deţinem cărţi-obiect, iar faptul că le avem şi le bifăm prin lectură pare să fie mai important decît conţinutul lor.

În ce priveşte conţinutul romanului de faţă, e cu atît mai vast şi mai cuprinzător cu cît cele mai multe întîmplări se petrec doar în Lima, în curtea unui castel, unde lui Julius i se oferă întreaga lume, splendidă, perfectă sau perfectibilă cu un cec sau cîteva bancnote. Şofer, bonă, bucătăreasă - sclavii necunoscuţi pe care Echenique îi înnobilează ironic-duios pentru Julius -, lecţii particulare, aniversări cu fast, o mamă fermecătoare, unchiul-tată vitreg Juan Lucas cel perfect, toate acestea sunt detalii ale unei suprafeţe de lume. Iar suprafaţa pare să fie singura lume care îi e permisă naivului Julius, aşa cum sărăcia este singura permisă altora.

Dar Julius cel firav şi iscoditor trece de graniţa perfecţiunii, merge uimit şi sedus prin mahalale şi printre cerşetori, explorează, o urmăreşte pe profesoara de pian, presupusa nepoată a lui Beethoven, cum concertează în faţa unui auditoriu inexistent, participă curios la conversaţiile din bucătărie, înţelege şi nu vrea să înţeleagă cum pentru familia lui lumea se împarte în noi şi restul.

Dacă nu ar fi ironia abia perceptibilă şi naivitatea, ambele pe cît de subtile, pe atît de obraznice, cartea ar fi o cronică a diferenţelor de clasă şi un index de portrete remarcabile. Însă cele două atribute de mai sus, care construiesc tonul firesc pentru roman, cuceresc iremediabil atenţia cititorului. De fapt, punctul cel mai puternic al scriitorului este felul în care domină atenţia şi sentimentele celui care citeşte, fără să-i dea nici o clipă acestuia din urmă impresia că ar fi manipulat în vreun fel, ba chiar permiţîndu-i să se bucure.

Din punctul meu de vedere, O lume pentru Julius este una din cărţile care poate provoca exclamaţii încîntate la fiecare cinci pagini, datorită unei aventuri delicioase de-a lui Julius sau pentru că apare vreun personaj fabulos, un pictor vagabond sau un hotelier ruinat, o frumuseţe trecută, sau datorită vreunei scene tensionate, minunat orchestrată, sau poate pentru că, aşa ca personajele, din atîtea suprafeţe lumeşti, te trezeşti că nici una nu e cea pe care o voiai.

În plus, romanul O lume pentru Julius este una din cărţile pe care nu le poţi avea doar pentru tine, entuziasmul te face să o dăruieşti, curios de impresiile altuia. E unul din efectele scrierilor foarte bune, ambiţioase şi puternice, exuberante, generoase. Cu asemenea cărţi, Romanul pare că revine la ceea ce i se prevedea cîndva, că nu descrie lumea, ci este chiar lumea.

Scrisă de Mihaela Butnaru