Autor: Yasunari Kawabata
Rating:

De câte ori citesc un haiku sunt încercată de aceeaşi senzaţie de admiraţie pentru cultura orientală, care nu are nevoie de un torent de cuvinte încâlcite, fraze pompoase şi sentimente dezgolite fără pudoare pentru a exprima cele mai intense trăiri. Un haiku, cu forma sa fixă, cu cadenţa strictă, îşi lasă amprenta persistentă asupra gândurilor cititorului şi reuşeşte să îl facă pe cititorul occidental să descopere, dincolo de o perdeaua de cuvinte, bogăţia tăcerii.

Iar dacă m-am întrebat vreodată - deşi poate părea paradoxal - cum este un haiku în proză, iată că citind O mie de cocori de Kawabata am descoperit: o minune.

Dacă intriga romanului poate părea simplistă şi desuetă prin frământările eroului, vă avertizez că nu aceasta este partea care face dovada măiestriei lui Kawabata.

Eroul romanului, tânărul Kikuji Mitani, se vede prins în mod constant într-un triunghi amoros tragic. Pentru început copilăria îi este marcată de infidelităţile tatălui şi imaginea respingătoare a sânului amantei sale, acoperit de un dezgustător semn din naştere, imagine care îi rămâne adânc întipărită în memorie şi îi influenţează întreaga viaţă adultă.

Stând sub semnul fatidic al unui sân monstruos ascuns sub haine, Kikuji se întreabă mereu dacă va regăsi asta pe sânul fiecărei femei pe care o priveşte. Şi călcând pe urmele tatălui său, se învârte în acelaşi cerc vicios, populat de aceleaşi femei: Chikako Kurimoto - amanta cu sânul însemnat, doamna Ota - amanta care îi fură tatăl şi Fumiko Ota - fiica celei din urmă.

Chikako Kurimoto este mai mult decât un simplu personaj negativ, o femeie acră şi veninoasă, ea devine treptat chiar vocea celor mai negre temeri ale lui Kikuji. Amintind de vrăjitoarele din basmele pentru copii, sânul însemnat o transformă într-o fiinţă cu o sexualitate incertă, o formă de androginitate a răului. Mereu prezentă în casa lui Kikuji, pare o fantomă, un spirit al răului invocat chiar de gândurile negre ale unui erou nehotărât.

Privit în ansamblu, romanul are însă o linie centrală, un punct nevralgic în jurul căruia gravitează personajele şi în jurul căruia se dezvoltă toate evenimentele romanului: ceremonia ceaiului.

Sunt romane unde aceste aspecte tradiţionale par să fie scrise într-o limbă încifrată, imposibil de înţeles pentru un cititor care provine dintr-o altă lume. Nu este însă cazul şi de această dată: deşi aş recomanda să citiţi câteva informaţii generale despre ceremonia ceaiului, dacă veţi începe să citiţi cartea fără să aveţi o idee despre acest ceremonial, el nu vă va împiedica lectura.

O mie de cocori este un roman scris precum un haiku: cu cadenţa şi zgârcenie pentru cuvinte inutile. Fără a pronunţa cuvinte deja uzate şi golite de putere în lumea occidentală (iubire, ură, gelozie, dorinţă, sacrificiu), Kawabata reuşeşte prin simbolismul său să ne facă să simţim exact aceste sentimente, dar parcă redescoperite, purificate de consumul în exces.
O ceaşcă de ceai, o urmă de ruj, o floare, încălţări orientale peste ciorapi europeni, licurici, toate sunt folosite pentru a construi viaţa în Japonia de după război, o nouă Japonie, pusă faţă în faţă cu valorile trecutului pe care, bulversată, nu mai ştie cum să îl respecte.

O mie de cocori origami reprezintă în cultura japoneză un proces de purificare: oricine reuşeşte să facă o mie de cocori de hârtie se vindecă după o boală grea şi îi este promisă o viaţă lungă şi fericită. O mie de cocori este romanul purificarii şi redescoperirii vieţii după o boală grea: eliberarea lui Kikuji de fantomele trecutului şi de umbra tatălui său şi descoperirea Japoniei renăscute.

Mai puteţi citi şi recenzia făcută de Mihnea.

Scrisă de Ana-Maria Petriţan