Esti aici: bookblog.ro » Alice Teodorescu, Lit. contemporana » O pisică, un bărbat și două femei

O pisică, un bărbat și două femei

Autor: Junichiro Tanizaki
Rating:
Editura: Nemira
Anul apariţiei: 2006
Traducător: Roman Pașca
158 pagini
ISBN: 973-569-852-8

Dragoste zoomorfă sau antropomorfizare a dragostei?

După ce am terminat de citit romanul O pisică, un bărbat și două femei, prima impresie cu care am rămas a fost aceea de confuzie – am încercat să identific care este principala temă a poveștii, încercare ce s-a dovedit în van, întrucât Tanizaki își construiește narațiune pe paliere de lectură, de la nivelul simplu al ”triunghiului conjugal”, terminând cu o analiză mult mai subtilă a trecerilor de la cultura japoneză tradițională către cea modernă.

Dincolo de toate aceste nivele de decodificare a semnificațiilor, se insinuează însă o semnificație și mai puternică, de la care pornesc toate celelalte – aceea a simbolului pisicii. Lily, pisica mult iubită a lui Shozo, prezentă în viața sa, dar și a celorlalte femei din viața acestuia (Fukuko și Shinako) reprezintă, în fapt, femeia și feminitatea prin excelență, în toate ipostazele sale: de la jocurile suplei tinereți, la privirile senzuale și insinuante ale celei care dăruiește și primește afecțiune, până la figura blândă, maternă, ce, odată cu trecerea timpului, își pierde din frumusețe și vigoare, dar păstrează aceeași umbră de mister. De altfel, pisica a reprezentat un simbol cu numeroase implicații culturale de-a lungul epocilor, fiind asociată cu noaptea, misterul, luna, norocul, senzualitatea, dar și cu o dualitate bine-rău, păzind trecerea în tărâmul de dincolo în Egiptul antic, fiind principala aliată a vrăjitoarelor în Evul Mediu. În cultura japoneză și-a păstrat aceeași dualitate, fiind pe de o parte ființă aducătoare de noroc, pe de altă parte creatură de temut (există chiar o credință veche că pisicile s-ar transforma în monștri: bake-neko).

Cu acest simbolism se joacă și Tanizaki pentru a crea nuanțe și a determina complexitatea relației Lily-Shozo, dar și Lily-Fukuko sau Lily-Shinako. Pisica este motiv de bucurie și de ură, iar Shozo ajunge să o iubească la un nivel obsesiv, croindu-și viața din momente de apropiere și depărtare de aceasta. Acest fapt este prezentat cu subtilitate încă de la începutul romanului – în scrisoarea pe care Shinako (fosta nevastă a lui Shozo, alungată din casă) i-o trimite, clandestin, lui Fukuko (actuala nevastă a lui Shozo) pentru a o preveni de prezența nefastă a lui Lily, care acaparează întreaga iubire a bărbatului, în detrimentul nevestei sale. Maniera de construcție a narațiunii, care începe in medias res, trădează modernitatea scriitorului, care, prin ”vocea” unui narator omniscient dezvăluie, prin recurențe și rememorări, psihologia fiecăruia dintre personaje, ale căror trecut, prezent și viitor sunt dominate de pisica-femeie Lily. Astfel, scrisoare ce ține loc de incipit ne aruncă direct în mijlocul dramelor conjugale determinate de gelozia femeilor pentru atenția neobișnuită pe care Shozo i-o acordă pisicii – obsesia, afecțiunea maladivă a acestuia pentru pisică se traduce în egoism, durere, chiar nevroză, dar și superstiție (este un moment crucial în roman când aflăm de încercarea lui Shozo de a da pisica unei alte familii și de reîntoarcerea pisicii acasă, după multe săptămâni de rătăciri pe drumurile aspre ale Japoniei, moment ce marchează promisiunea bărbatului de a nu se mai despărți vreodată de ființa mult iubită) – sentimente potențate de amenințarea lui Fukuko de a-l părăsi dacă nu dă pisica.

Drama romanului este, aparent, simplă – Fukuko, primind scrisoarea lui Shinako ce o avertiza asupra influenței pisicii în viața lui Shozo și care îi cerea să îi trimită ei pisica, îl pune pe bărbat să aleagă între ea și Lily. Dincolo de acest fapt banal se insinuează psihismul interior al bărbatului, al femeii de lângă el, dar și al femeii părăsite de acesta datorită geloziei și antipatiei sale pentru pisică. Suprinzător încă de la început este faptul că Shinako dorește să dețină însași ființa care i-a mijlocit alungarea din căminul conjugal, fapt ce se concretizează în finalul romanului, când Lily ajunge în mâinile sale, dar, ca o răsturnare de situație, obiectul urii și al disprețului, se transformă în subiect de afecțiune și înțelegere mutuală – condiția pisicii, alungată din viața stăpânului trezește în Shinako sentimente contradictorii.

Pe de altă parte, gestul de ”desprindere” forțat de Fukuko (și de soacra acesteia) devine pentru Shozo dramatic până la absurd – finalul este cu atât mai dramatic, cu cât, disperat și deznădăjduit Shozo ajunge să se ascundă în tufișurile din grădina lui Shinako doar pentru a o mai zări o dată pe Lily, pentru ca, apoi, să își calce pe inimă și să se năpustească în camera lui Shinako în lipsa acesteia pentru a o dezmierda cum făcea odinioară și a se lovi de răceala și indiferența lui Lily. Aceste trăiri intense, din spectrul tristeții și al disperării, sunt puse în evidență atât prin limbaj, fapte narative, dar și prin modalitatea în care romanul este scris – fără capitole, ca un șir continuu de împletiri între gânduri și sentimente, ce culminează cu părăsirea bărbatului de către singura femeie căreia i-a permis să se insinueze în sufletul său – pisica Lily.

Tanizaki reușește, astfel, prin acest roman, să personifice dragostea cu toate aspectele sale, de la apropierea necondiționată (sau condiționată până la un punct), la egoism și răutate cochetă, pentru a-i da apoi un nume, de altfel cam ciudat pentru o pisică, Lily – nume ce trădează intenția de a o antropomorfiza prin gesturi și trăiri pentru a se apropia de imaginea feminității idealizate sau idealizante.

Scris de Alice Teodorescu

Carti de acelasi autor

• Jurnalul unui batran nebun
• Labirintul destinului