Autor: J.L. Carr
Rating:

Mă găsesc iar fără cuvinte în faţa unui mini-roman încântător, aşa cum s-a întâmplat acum ceva timp cu Mătase. O vară la ţară este şi el un roman simplu şi magic. Simplitate magică sau magie simplă? Parcă nu se potriveşte nici una.

Cartea nu cere un mare efort pentru a fi citită. În câteva ore, e citită şi răscitită. Nu rămâi cu multe lucruri din ea, acţiunea nu e punctul ei forte, dar îţi lasă un gust dulceag de dor după un nu-ştiu-ce care trebuie descoperit. În tine sau în lumea care te înconjoară. Oare şi un avertiment? Acela de a nu lăsa dragostea să vină nerăbdătoare la uşa ta, să bată cu putere şi tu să nu-i deschizi? Elogiu? Al pasiunii pentru lucrul bine executat, pentru migală, pentru răbdare şi atât de puţină faimă?

Tom Birkin este fascinat de sobe şi ceasuri. La vârsta de 25 de ani primeste o slujbă de restaurare a unei picturi din biserica unui sat din nordul Angliei. Pătrunde astfel într-un spaţiu idilic, cu serbări câmpeneşti, cu oameni care ştiu totul unul despre celălalt. Intruşii, el şi arheologul Charles Moon, se adaptează repede condiţiilor. Oamenii sunt morocănoşi dar bine intenţionaţi. Poate prea vorbăreţi unii dintre ei dar din curiozitate.

"Oamenii stăteau acasă şi se bucurau de o serbare câmpenească, de un târg, de o ieşire la şcoala duminicală sau, dacă aveau pretenţii de viaţă socială, ieşeau la o partidă de tenis cu sandvişuri cu castraveţi.[...] Aşa trăiseră ei dintotdeauna, ca şi strămoşii lor, mergeau călare sau pe jos doar atât de departe cât să se poată să se şi întoarcă în aceeaşi zi". Aşa e viaţa aici: anotimpurile se succed, toamna se aşterne tăcută şi stăpână, lui Cupidon nu-i merg săgeţile şi amorul e pierdut, prezentul se întrepătrunde cu trecutul, iar dorul, nostalgia după un timp pe care naratorul nu-l poate defini precis (şi pe care de altfel, nici nu i-ar plăcea să-l definească) constituie întreg nucleul acestei mici poveşti asemănătoare unui basm.

Nu pot să nu recunosc că am fost dezamăgită de zugrăvirea prea precară a poveştii de dragoste, care este în fapt un flirt nevinovat, sau că n-am putut afla mai multe despre trecutul tumultuos al lui Moon. Nu în asta constă dexteritatea artistică al lui Carr, ci în tocmai redarea unui trecut şi a unui spaţiu idilic, un colţişor se pare drag lui Dumnezeu- numele oraşului este Oxgodby- pe care naratorul îl păstrează în memorie deşi nu pare pe de-a întregul convins că a poposit în tinereţea lui pe acele meleaguri. E ca şi cum a plecat şi n-a mai ştiut nimic despre oraşul şi oamenii lui dar amintirea lor a rămas întipărită pe vecie în sufletul său.

Scrisa de Ioana Ristea