Autor: Serghei Dovlatov
Rating:

Nu se stiu multe lucruri despre acest scriitor disparut prea de timpuriu, la numai 50 de ani. Doar ca in 12 ani de exil a scris 12 carti. Si ca vorbea engleza cu aceeasi indiferenta cu care copiii lui vorbeau rusa. De altfel, in acest micro-roman, naratorul chiar spune plin de naduf: "Intr-o limba straina, ne pierdem optzeci la suta din personalitate. Ne pierdem capacitatea de a glumi, de a zeflemisi. Atat si e de-ajuns sa ma ingrozesc."

Boris iubeste cuvintele cu o "dragoste absurda, nesanatoasa, patologica, falsa", si in acelasi timp are atatea vicii incat ar trebui sa fie la fel de genial ca un Hemingway, de pilda. Cel putin asa crede sotia-i tacuta si placida. Accepta slujba de ghid la muzeul Puskin. Ajuns in rezervatie, i se pun tot felul de intrebari" anapoda: daca ii place Puskin, daca vrea sa stea intr-un hotel bun sau intr-unul prost, daca e insurat.

E drept, iubirea pentru poetul care "a fost un mare om, dar a sfirsit ca un iepure" nu este singurul lucru care ii aduna pe ghizi impreuna. Locul adoratiei lui este mai degraba o "rezervatie" de caractere bizare, de personalitati cu diverse deficiente, dar cu tot pe atatea calitati. De exemplu, Mitrofanov, cu o memorie uluitoare, cititor pasionat de "carti serioase", cu o sete de cunoastere de nestavilit. Meteahna lui? Era un lenes notoriu. Suferind de abulie, si-a ratat toate sansele de a fi un om genial din cauza leneviei. Si, desi i s-a oferit sansa rara de a deveni "consilier pe orice probleme", post creat special pentru el, nu a reusit sa-si completeze formularul de angajare. Devine apreciat totusi ca ghid.

Vodca este liantul. Toate personajele pe care cititorul ajunge sa le indrageasca trag cumplit la masea. In primul rand, gazda lui Boris, remarcabilul domn Mihal Ivanici. Om de treaba, singura lui indeletnicire era acea ca de dimineata pana seara sa bea si iar sa bea. "Vorbirea lui era inrudita cu muzica clasica, pictura abstracta sau ciripitul sticletelui" si isi iubea fosta nevasta (erau desvortati acum) pentru simplul motiv ca dormea "cu grija, ca o omida". Posesor al unei locuinte agreabile, pline de igrasie si stapanind la perfectie limbajul postmodern ("Femeilor gurese le spunea taraboante. Gospodinelor lenese - janghinoase. Infidelelor - saltele. Berea si vodca erau tampeala, otrava si carburant. Generatia tanara era pisacioasa..."), poseda si un acut simt al concretului: spatiul va fi inchiriat doar daca proprietarul va fi rasplatit cu "udatura".

E drept ca toata fauna din "rezervatie" este surprinsa in situatii ridicole de catre talentatul narator. Fie ei ghizi ticniti sau turisti ignoranti, mai indragostiti de iubirea lor pentru Puskin decat de poet insusi, toti acesti indivizi sunt descrisi colorat de narator, care, in fapt, nu scapa nici un prilej si de a se autopersifla. Umorul reiese si din situatiile aparent aberante pe care acesta le intampina cu nonsalanta si toleranta: un dialog cu influente caragialesti intre narator si unul dintre sateni m-a facut sa astept la final replica: "amice, esti idiot".

Autorul stapaneste la perfectie tehnica limbajului oral. Emitent al unor fraze memorabile prin comicul sugerat- "Cand ai bani, si saracia e mai usor de indurat" sau "Uluitoare stiuca! As dori sa am trei copii de la ea...", vodca pare sa fie singurul motor al vietii. Singura putere in stare sa dezvaluie sufletul autentic rus si geniul latent.

Scris de: Ioana Ristea