Autor: Eugen Uricaru
Rating:

Nu ştiu de ce această carte pare să fi fost ignorată de la apariţia ei din 2006 şi pînă acum (sau pînă la epuizarea stocului), cel puţin în comparaţie cu alte romane, din aceeaşi perioadă, mult mai vizibile, mai discutate. Nici în literatură dreptatea nu este dreaptă, iar explicaţia ignorării ar putea sta în cuminţenia cărţii lui Eugen Uricaru. Supunerea este un roman care se foloseşte de stil, tehnică şi o istorie cunoscută (România din 1945-1950) fără inovaţii, însă asta nu înseamnă că este un roman şters, de trecut cu vederea.

Cel mai important mi se pare faptul că romanul îşi găseşte un sens în interior: construcţia narativă poate fi criticată, există cel puţin două episoade a căror prezenţă nu este justificată, frescei sociale îi poate fi contestată verosimilitatea (dar îl interesează pe cititor ca o carte să fie verosimilă?), însă la nivel simbolic lucrurile sunt la locul lor. La acest nivel, personajul semnificativ este destinul, cu toate că trucul lui Eugen Uricaru este să arate că inexorabila soartă este în mare parte rezultată din faptele oamenilor.

Din neglijenţă, dar şi fiindcă numele ei pare german, Petra Maier, personajul central-absent, ajunge într-un lagăr din Siberia fără să ştie care îi e vina. Tabloul este teribil, de la condiţiile de muncă pînă la formele ingenioase de adaptare şi supravieţuire. Capitolele în care sunt descrise lunile petrecute de Petra Maier în lagăr nu au nici un ton patetic, dacă asta este una din temerile celor care citesc cuvîntul "lagăr"; este suficientă prezentarea faptelor pentru a lăsa o impresie puternică şi, poate, pentru a întreba mai departe: cîtor oameni, personaje în viaţa lor reală, li s-a întîmplat aşa?

Singura cale prin care poate (şi reuşeşte) Petra Maier să fie eliberată din lagăr este să declare şi să fie crezută că este însărcinată. Deşi situaţia duce cu gîndul la imaculata concepţie, povestea copilului apărut în lagăr are dozele suficiente de candoare şi tragism, mai clar spus, imposibilul devine acceptabil. Relaţia Petrei Maier cu fiul conceput miraculos este anxioasă şi posesivă, pînă şi ameninţarea unui şef că acel copil aparţine sovieticilor o menţine într-o spaimă absurdă. Desigur, citind cartea vedem că spaima absurdă în vremuri absurde e una din feţele normalităţii.

De la revenirea ei din lagăr, Petra duce o viaţă invizibilă, fantomatică, aflată mereu în centrul evenimentelor importante pentru comuniştii aflaţi la începuturi, dar fără a fi implicată. Ea pare să nu trăiască (să simtă, să înţeleagă, să reflecteze aupra lumii) mai viu decît o mobilă aflată în birou sau în casa de primit oaspeţi. Totuşi, prezenţa ei în momentele-cheie atrage atenţia, iar femeia este urmărită, interogată, protejată, situaţii pe care ea le acceptă fatalist, fără multe întrebări sau revolte.

În acelaşi timp, fiul ei este personajul central al unui roman iniţiatic, îndrăzneţ şi complice imaginaţiei cititorului. Cezar poate vedea ce se întîmplă în viitor cu oamenii din jurul lui şi, de cele mai multe ori, le spune direct, fără ocolişuri, profeţiile lui stranii. Treptat, capătă o faimă cu efecte pozitive şi negative, este văzut aproape ca un alt Mîntuitor, izolat de către mama sa, înţeles numai de către un bătrîn ciudat, care îi ştie darul. Ca în orice poveste, darul este supus unor reguli, despre care băiatul află numai după ce le încalcă, una cîte una. Deşi aş tot povesti despre regulile candid încălcate de singuraticul Cezar, vă las să descoperiţi acest aspect al romanului, captivant, năstruşnic şi trist.

În final, menţionez că Supunerea oferă două piste remarcabile: întîi descrierea în amănunt, cu pasiune a începuturilor comunismului în România sub forma acestei ficţiuni foarte probabile, pentru cei interesaţi de istorii fictive. Apoi este vorba despre aspectul moral al istoriei, de la întrebările privind dreptatea: de ce sunt pedepsiţi oameni nevinovaţi? pînă la întrebarea, cu răspunsul autorului inclus, dacă putem noi să schimbăm istoria sau suntem numai privitori. Sunt importante acestea două, fie şi numai pentru că atunci cînd închizi cartea, simţi că ai rămas cu mai mult decît o poveste bine scrisă şi gîndeşti, cercetezi mai departe.

Scrisă de Mihaela Butnaru