Autor: Marian Coman
Rating:

Cine ar putea rezista unei coperti "pline" de ciocolata? Eu nu am putut, astfel ca vazand poza imbietoare intarita de ultimul cuvant din titlu am inceput sa citesc fara sa ma gandesc la cuvantul "testament", care nu prevestea o poveste prea fericita.

Cartea o are ca personaj central pe Cala, desi ea nu este nici una din cele sase voci prin intermediul carora se realizeaza naratiunea la persoana intai. Cu exceptia a doua dintre ele, vocile apartin barbatilor care de-a lungul vietii ei au fost indragostiti de Cala.

Despre aceasta aflam inca de la inceput ca este fiica Mirunei, o prostituata uitata de lume, care ajunge sa innebuneasca si care nu isi aminteste sa fi fost atinsa de vreun barbat in ultimul an. Cu toate acestea naste o fetita ireal de frumoasa despre care "a avut impresia ca faptura aia de nici jumatate de metru ranjeste si ca, de sub buze, i se ivesc dinti ascutiti ca ai pestilor rapitori." A doua zi dupa nastere copilul nu mai este, insa Miruna nici nu-si aminteste sa il fi avut.

Aflam ca fetita a fost "adoptata" de o satra de tigani, iar la o varsta destul de frageda il cunoaste pe unul din barbatii/baietii din viata ei - toti, aflam pe parcursul cartii, avand cifre pe fata "obtinute" in urma unor intamplari nefericite. Cu ocazia aparitiei acestui prim baiat este introdusa si o prevestire: "dracul isi poarta numerele scrise pe fata, mi-a spus baba Arghira. E insemnat pentru ca noi, astialalti, sa vedem pe unde umbla". Aceste cuvinte sunt sustinute mai tarziu si de tigancile din orasul in care locuieste Cala, ajunsa o femeie iubita si urata deopotriva pentru frumusetea ei; tigancile o numesc pe Cala "femeia diavolului" si merg pana acolo incat o taie pe burta pana sub sani pentu a scoate copilul pe cale sa se nasca, pe care il omoara.

"Cartea de ciocolata" apare in povestire, altfel decat doar mentionata, destul de tarziu. Insa la inceputul fiecarui capitol se afla cate un fragment dintr-un "Interviu cu doamna Cala", in care aceasta raspunde la cateva intrebari:

"Cartile sunt facute sa te tulbure, nu sa te lamureasca. Rostul cartilor e sa te ameteasca, sa te scoata din lumea ta si sa te duca intr-o alta lume. Asta e si rostul asa numitului "Testament de ciocolata", sa te plimbe, sa te duca si sa te aduca. Ii citesti o pagina si ai pasit in alta parte. Lumea ta pare transparenta, peste ea se suprapune lumea din carte."

"Este o carte din ciocolata e adevarat, iar in paginile ei sunt trecute numele noastre, numele tuturor. Numele celor care mostenesc" Numele celor care pot calatori din lumea noastra in alta lume. E fals sa crezi ca paginile acelea de ciocolata te plimba dintr-un loc in altul prin lumea noastra. Nu! Ele te duc in lumea celor care" stii tu. In lumea Celor care tac."

N-am lasat cartea jos din mana, mai ales ca, date fiind dimensiunile relativ reduse, stiam ca pot ajunge la sfarsit in aceeasi zi. La asta s-au adaugat povestile incredibile ale naratorilor, din care se intampla ca abia spre sfarsit sa afli lucruri esentiale. De exemplu, in momentul in care am ajuns la tipul care auzea o voce spunandu-i ca urma sa aiba loc o crima si care dupa o perioada de amnezie lua "amintirile" victimelor, deja eram fascinata de povestea anterioara, cu un baiat de la un centru de corectie despre care afla ca e de fapt un sanatoriu si ca lucrurile din jurul sau nu erau chiar asa cum isi inchipuise.

Nu in ultimul rand, patru stele pentru ca am revenit deseori asupra capitoleleor, pentru a imi raspunde la niste intrebari si pentru ca m-am surprins excalamand de cateva ori "Ce tare!". A, si pentru ca atunci cand citeam despre mirosul cartii de ciocolata s-a intamplat sa imi miroasa mainile a nuca de cosos si pana sa imi dau seama de la ce venea mirosul m-am speriat :)

Scrisa de Raluca Alexe