Autor: Amelie Nothomb
Rating:

Nu am mai citit pana acum o carte care sa ma faca sa ma simt in asa de mare masura triumfatoare; triumfatoare in fata celor care cunosc cateva clisee despre Japonia si viseaza cu ochii deschisi la cai verzi pe pereti; triumfatoare in fata colegilor de grupa, care poate la un moment dat s-au gandit ca exagerez cu aversiunea mea fata de acest popor; si nu in ultimul rand triumfatoare in fata mea, pentru ca si eu m-am gandit cateodata ca poate exagerez.

Ei bine, nu am exagerat. Japonia nu mai e demult ce era in Shogun, in Insemnari de capatai sau alte carti mai vechi, acea civilizatie infloritoare, cu doamne care isi combinau cu atentie manecile de la kimono-uri, cu barbati mereu gata sa elogieze frumusetea in cate o poezie; mentalitatea de sclav totusi nu s-a schimbat prea mult, si practic asta este ceea ce ma deranjeaza pe mine cel mai mult: faptul ca sunt un popor de servitori. Este adevarat ca exista cativa mai rasariti, care ocupa pozitii de conducere si care impart ordine in toate directiile, dar in general japonezii invata toata viata cum sa ii serveasca mai bine pe toti cei care le sunt superiori, aceasta fiind probabil si cauza pentru care sunt un popor de frustrati recunoscuti (la care putem adauga brutali si vicleni).

Nu vreau sa fiu inteleasa gresit, sunt constienta ca un popor inseamna mult mai mult decat problema pe care am amintit-o mai sus; la fel sunt constienta de faptul ca despre japonezi inca se pot spune destule lucruri frumoase, unul dintre ele fiind limba pe care o vorbesc. Dar cand modul in care te adresezi unui egal si modul in care te adresezi unui superior aproape ca alcatuiesc doua limbi diferite, incepi sa dezvolti mici antipatii.

Revenind totusi la cartea lui Amelie Nothomb, trebuie sa spun ca atinge exact coarda sensibila despre care vorbeam mai sus. In acest micut roman autobiografic, Amelie, o belgianca nascuta in Japonia, plimbata apoi prin China si SUA, se intoarce in insulele japoneze ca angajata a afirmei Yuminoto, post pe care reuseste sa il obtina datorita cunoasterii limbii. Avand in minte doar amintiri ale unei lumi idilice, Amelie are un "soc cultural" in fata noii lumi japoneze, si timp de un an, cat lucreaza la firma japoneza, comite greseala dupa greseala, provenite din diferentele de mentalitate evidente.

Astfel ca i se cere sa "uite" limba japoneza, dupa ce o delegatie se simte amenintata de faptul ca o alba le cunoaste limba, este admonestata pentru ca a participat la un proiect care necesita nu neaparat competenta, ci cativa ani de lucru in firma, si este "retrogradata" succesiv, pana la pozitia de femeie de serviciu la toaleta.

Ce este de admirat este faptul ca autoarea nu isi pierde optimismul si umorul si ca nu trezeste mila in nici un moment, astfel ca dupa 200 de pagini citite aproape pe nerasuflate, ramai cu senzatia ca ai petrecut timp de calitate in compania unei carti bune si ca in plus, te-ai ales cu niste informatii culturale pretioase.

O recenzie de: Raluca Alexe