Autor: Cees Nooteboom
Rating:

Am inceput cartea putin neincrezatoare, din motive care s-ar putea sa fie intelese de colectionarii "Cotidianul". Din pacate, primele pagini mi-au intrunit asteptarile, pentru ca m-am vazut pusa in fata unui monolog prelung, relativ plictisitor, intr-un stil pe care il asociez mereu scriitorilor din Nord, desi nu ma pot lauda cu multe opere ale acestora la activ.

Nedumerirea omului care adoarme in Amsterdam si se trezeste tocmai in Portugalia, este insa foarte bine surprinsa, si pana la urma, daca stai sa te gandesti, in momentul in care ai parte de o asemenea experienta, este normal sa iei in considerare toate variantele, pe care le analizezi pe parcursul multor pagini. Si pentru ca "meniul" sa fie complet, locul din Portugalia unde se trezeste Herman Mussert, zis Socrate, fost profesor de latina, actual scriitor de ghiduri turistice, este hotelul unde in urma cu mult timp petrecuse o noapte de neuitat cu sotia unui alt profesor de la gimnaziul unde isi desfasurau activitatea toti trei.

Astfel, in timp ce personajul viziteaza locurile in care a fost impreuna cu singura femeie de care a fost indragostit vreodata, aflam povestea unui adulter, gandit la inceput ca o razbunere al profesoarei de biologie Maria Zeinstra, pe sotul sau, Arend Herfst, la randul sau intr-o relatie extraconjugala cu eleva model Lisa d"™India, visul frumos al oricarui profesor, inclusive al celui de latina.

Oricat de "telenovelistica" ar putea parea povestea cu un punct culminant care rezolva "destinele" celor patru personaje in acelasi ton, dar cu un final de-a dreptul surprinzator, desi putin previzibil, ea nu cade in aceasta extrema, in mare parte datorita meticulozitatii cu care sunt asternute pe hartie toate gandurile si analogiile personajului pus in fata situatiei de a explica ceva ce nu poate fi explicat. "In parc am urmarit indeaproape un paun alb, ca si cum ar fi fost scopul vietii mele, iar acum stau pe zidul exterior al castelului, cuprinzand cu privirea orasul, fluviul si acolo, in spate, intinsul marii. O fata sta langa mine si scrie. Cuvantul "despartire" pluteste in juru-mi, insa nu reusesc sa-l prind. Orasul intreg este despartire."

Finalul, dupa cum spuneam este surprinzator si este cel care salveaza paginile intregi fara nici un fel de dialog; mai mult, din momentul in care realizezi ce s-a intamplat de fapt, incercarea autorului de a pune in dificultate cititorul prin intretaierea mai multor planuri se soldeaza cu un esec grandios, iar figura Lisei d"™India sterge gustul amar pe care l-ar fi putut lasa o carte care face "mult zgomot pentru nimic".

O recenzie de: Raluca Alexe