bookblog.ro

Cartepedia
---
...

Zgomotul si furia

Scris de • 18 October 2006 • in categoria Lit. contemporana

Autor: William Faulkner
Rating: 5 stars

William Faulkner Zgomotul si furiaDe ce cinci stele? Pentru ca Zgomotul si furia este o carte geniala, aproape in intregime pentru modul in care este structurata. Stiind ca o intamplare are loc in felul in care este ea perceputa, Faulkner imparte romanul in patru parti, fiecare avand un narator diferit. Modernismul reiese, printre altele, din impletirea a doua moduri de expunere, cel la persoana intai, bazat pe aceeasi tehnica exploatata de Proust in In cautarea timpului pierdut si cel la persoana a treia, al autorului omniscient.

La baza, povestea nu este diferita de celelalte romane ale lui Faulkner, a caror actiune are loc in acelasi Yoknapatawpha. Dupa razboiul civil, Reconstructia gaseste marile familii aristocrate sudiste intr-un declin total, cu valorile si codurile lor spulberate, incercand mai mult, sau mai degraba mai putin sa salveze ceea ce nu a ramas decat o umbra.

Familia Compson se incadreaza cu success in aceeasi categorie. Tatal este alcoolic, mama este ipohondra si egocentrista, fratele cel mare, Quentin, un deprimat incercand fara succes sa tina familia pe linia de plutire; Caddy, obsesia fratilor, ramane insarcinata mult prea devreme, fapt care si declanseaza "actiunea" romanului; Jason, al treilea frate, este incapabil de orice sentiment de afectiune si se remarca prin avaritie si o ura profunda fata de cei care il inconjoara; Benjy, cel mai mic dintre frati, este bolnav mintal si castrat in timpul copilariei; si nu in ultimul rand, Domnisoara Quentin, fiica lui Caddy, care o ia pe urmele mamei sale.

Dupa cum spuneam, romanul este impartit in patru parti. Prima, este "narata" de Benjy, singurul care pare sa "simta" cand se petrece ceva rau, dar care din pacate nu poate exprima ceea ce simte. In a doua parte naratorul este Quentin, singurul care "vorbeste" in 1910, si nu in 1928, ca restul naratorilor. In a treia parte este expusa, in acelasi mod subiectiv perceptia lui Jason asupra celor intamplate, iar in a patra parte, autorul, prin vocea naratorului "atotcunoscator" o pune in centrul povestirii sale pe Dilsey, negresa care ii creste pe toti cei patru copii si singurul personaj in care se mai regasesc valorile pierdute ale Sudului.

"Neajunsurile" romanului nu sunt decat doua: primul ar fi acela ca prima parte este putin descurajanta, fiind scrisa din perspective unui bolnav mintal. Celalalt ar fi acela ca dintre cei patru naratori, cel mai credibil pare a fi ultimul, si nu cei trei frati, mult prea bine "inchegati" pentru a lasa loc vreunei urme de obiectivism in expunerea lor.

Acestea sunt insa aspecte mult prea putin importante, care nu scad in nici un fel valoarea romanului; un roman in care oricat de mult ti-ar displacea restul, oricum gasesti ceva cara sa te impresioneze.

O recenzie de: Raluca Alexe

Citeste cele 24 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Mihaela spune:

    Pe mine m-a tulburat relaţia Benjy-Caddy, eh, a fost “romanul meu de noapte”. Îmi place cît de clar ai scris această recenzie. “Lumină de august” şi “Zăcînd pe patul de moarte” sunt la fel de puternice.

    raspunde

  2. odadrian spune:

    Este o carte foarte buna. Foarte buna recenzie, Raluca. Nici nu as mai avea ceva de spus. Poate faptul ca, intr-un fel, acet tip de naratiune imi aminteste de un Jurnal in doi. Autorul scrie despre un personaj, dar in acelasi timp il pune si pe acesta sa scrie, iar scriitorul priveste peste umarul personajului.

    raspunde

  3. Andreea spune:

    Mi-am cumparat cartea cu mult entuziasm, dorind sa aflu ce se afla in spatele notorietatii lui W. Faulkner. Insa dupa cum bine ai spus, Raluca, prima parte e intr-adevar, descuranajanta, si m-a facut sa nu dau nici o sansa de finish romanului (teancul de pe noptiera a triumfat in fata unei lecturi anevoioase, aproape chinuitoare). Dupa 3 ani de la aceasta intamplare si recenzia de mai sus, care m-a facut mai mult decat curioasa, voi relua lectura de la 0, si voi reveni poate cu un comentariu.

    raspunde

  4. Raluca spune:

    De abia astept [posibilul] comentariu :)Adaug ca nu esti singura care a “amanat” lectura romanului; cunosc destule persoane care s-au aflat in aceeasi situatie.

    raspunde

  5. avm spune:

    andreea, eu am luat romanul si l-am citit de la coada – adica am inceput cu lista de personaje de la sfarsit.

    Apoi am citit doua parti mai usoare (povestirea lui Jason si a lui Dilsey) si intr-un final m-am incumetat sa ma apuc de celelalte parti, care au parut interesante din cauza ca regasesti obsesia focului la Benjy, de care stii dinainte, etc. Chiar si asa sunt dificile de citit partea lui Banjy si a lui Quentin, dar nu iti mai vine sa dai cu cartea de pamant.

    raspunde

  6. billy spune:

    Raluca,dupa’Procesul”, vad ca recenzia la un alt roman pe care il pretuiesc foarte mult iti apartine.Spre ghinionul si cu permisiunea ta asta inseamna ca voi napadi in curind si cronica aceasta cu micile mele observatii (aberatii?). Ba la un moment dat cred ca ne vom si certa putin pe tema asta. Nu mult, putin,promit.

    raspunde

  7. Raluca spune:

    Nu ne certam, dar comentariile sunt binevenite. :)

    raspunde

  8. billy spune:

    Faptul ca “Zgomotul si furia” isi intimpina cititorul cu monologul interior al unui oligofren nu este un “neajuns’ al romanului.Este o strategie.
    Faulkner -ca si Joyce- rastoarna relatia autor-lector.De asta data scriitorul isi selecteaza, isi alege cititorii.
    Parcurgerea primului capitol te obliga sa te conectezi total la intregul roman.
    Undeva,mai sus, exista comentariul amuzant al unui cititor care a inceput lectura cu lista de personje de la sfirsitul romanului.Cred ca si numai pentru ingeniozitate Faulkner l-ar fi primit cu bratele deschise in rindul cititorilor sai.

    raspunde

  9. billy spune:

    Cit priveste al doilea “neajuns’ semnalat in recenzie sint obligat sa fac o mica digresiune. Tehnica folosita in roman este aceeasi cu cea folosita in Evanghelii.Mai multe personaje descriu intimplarile dintr-o anumita perioada de timp, fie prin completari, fie prin suprapuneri. Totul trecut prin filtrul propriei personalitati.
    Acum,daca substituim termenii comparatiei si ii identificam pe fratii Compson cu evanghelistii, cui i-ar reveni capitolul auctorial?
    Eu ma opresc aici ca sa nu fiu acuzat de blasfemie.

    raspunde

  10. billy spune:

    “Zgomotul si furia” este unul dintre cele mai sumbre romane faulkneriene.Nici o raza de speranta, nici o umbra de ironie.Personajele isi urmeaza destinul tragic la fel ca cele din Oedip.Si din nou sub semnul incestului.In Oedip explicit, aici numai sugerat.

    raspunde

  11. Raluca spune:

    Billy, cred ca gresesti- personajele feminine reusesc oarecum sa “scape”, iar sfarsitul romanului arunca o raza de speranta, prin sarbatoarea religioasa de care este legat. Cat despre incest, nu imi aduc aminte sa fie altul decat cel din minciuna lui Quentin…

    raspunde

  12. billy spune:

    In sfarsit. Dupa 54 de comentarii cineva imi spune ca gresesc.La cate prostii am spus pe-aici era si timpul. Multumesc Raluca.
    In ceea ce priveste destinul celor doua femei -fiica si mama- cuvantul “oarecum” si ghilimelele de la “scape” ma fac sa cred ca de fapt suntem cam de aceeasi parere.
    Sugestia religioasa din final privita ca un fel de purificare e intr-adevar o idee. Nu sunt total de acord cu ea dar o sa revin pentru ca merita un comentariu separat.
    Incestul.Este unul dintre motivele cheie in opera lui Faulkner.In “Absalom, Absalom” sau “Go down, Moses” incestul este infaptuit si constituie motorul actiunii personajelor.In “The Sound and the Fury” este doar dorit si
    refulat.De frate si sora. Ce alta motivatie ar avea sinuciderea lui Quentin?

    raspunde

  13. Raluca spune:

    Billy, ghilimele de la “scape” erau acolo mai mult pentru a evita un spoiler, in masura in care putea fi evitat, si o aveam in vedere in principal pe Miss Quentin.
    Cat despre sinuciderea lui Quentin, cred ca are la baza mai mult sentimentul de neputinta in fata schimbarilor pe care nu le poate controla (gandeste-te cat il obsedeaza timpul, si mai ales trecerea lui, daca iti aduci aminte de intoarcerea ceasului cu fata in jos); in plus, Caddy este pentru el imaginea femeii ideale, si deci nu rezista in fata prabusirii acestui ideal, care vine odata cu greseala surorii sale.

    raspunde

  14. billy spune:

    Dorinta incestuoasa si obsesia timpului irecuperabil nu se exclud reciproc. Sunt consecutive. Quentin regreta momentele de tandrete ambigua pe care le-a trait in adolescenta alaturi de Caddy.

    Solicit mediere. Cine-a citit Zgomotul si furia sa-si dea cu parerea aici ca sa fim siguri ca n-ajungem la nici un rezultat.
    Iar daca nu ati citit-o pana acum, si eu, si Raluca va asiguram ca merita.

    raspunde

  15. meropi spune:

    E cam intarziat comentariul meu, dar nu stiu daca as putea sa trec cu vederea recenzia asta. Cartea, am citit-o acum cateva luni si a fost un fel de love/hate relationship.
    Quentin mi s-a parut fascinant ca personaj. Tind sa-i dau dreptate Ralucai, in privinta sinuciderii. In partea de el, Quentin este obsedat de timp (de ireversibilitate mai degraba), de memoria tatalui sau si de asa-zisul Southern Code. Il sperie faptul ca tatal lui nu respecta intocmai valorile sudiste. Incearca sa zdrobeasca ceasul si odata cu el amintirea tatalui sau si nu reuseste. Se simte vinovat pentru declinul familiei, faptul ca nu a fost in stare sa salveze onoarea lui Caddy (pe care o iubeste in mod rusinos), ca nu a reusit sa-l impuste pe Dalton Ames. Quentin e marele “ratat” al romanului penduleaza incontinuu intre frustrare si vinovatie.

    raspunde

  16. Raluca spune:

    Sunt de acord cu tine, meropi, Quentin este un ratat :)

    raspunde

  17. Pingback: Pe patul de moarte | bookblog.ro

  18. coolda spune:

    Billy & Raluca ma-ti determinat sa citesc cartea.Am avut o tentativa esuata. Candva in anii 70 am vazut un film american adaptare a romanului.Stiu ca mi-a placut mult.Cred ca Zgomotul… m-a determinat sa nu mai incerc niciun Faulkner.Promit s-o fac!

    raspunde

  19. Raluca Alexe spune:

    Coolda, multumim pentru votul de incredere :)

    raspunde

  20. cris spune:

    O lume decadenta, bolnava, care se taraste spre finalul inevitabil. O lume cu bolnavi. Din punctul asta de vedere imi amintescte de personajele Hortensiei Papadat-Bengescu. Tocmai aceste personaje ma atrag si mi se par captivante, dincolo de relitatile spatio-temporale pe care le dezvaluie.
    Ceea ce este interesant iarasi:stilul, scriitura. Pasaje fara semne de punctuatie, unde te poti pierde, ca lector, sau poti re-crea. Ma surprinde o modernitate..”precoce”, cu mult inainte de a vorbi de aceste procedee artistice in literatura europeana

    raspunde

  21. alexandre spune:

    am citit cartea in urma cu multi ani,anii 80,o pun din nou pe lista

    raspunde

  22. Pingback: Top 10 cele mai bune cărți ale secolului XX- Vinland

  23. mary spune:

    Sincera sa fiu, pana acum am avut o incercare esuata de a citi romanul, dar recenzia si comentariile care au urmat m-au facut sa-mi schimb parerea si sa vreau sa incerc din nou. Miltumesc!!!

    raspunde

  24. Anca spune:

    Desi am inceput romanul asa cum se incepe, cu inceputul,:P si sunt abia la partea a doua, trebuie sa recunosc ca mi-a placut si Benjy. Cred ca am o sensibilitate crescuta pt cei cu handicap, dar nu numai. M-a si impresionat felul lui de a simti si trai lucrurile. Intr-adevar e un roman greoi de citit si inteles mai ales in ce priveste ortografia :)). Serios?! fara semne de punctuatie?! O adevarata concentrare iti trebuie, iar rezultatul e ca te pierzi in el. :)

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro