Autor: William Perkins
Rating:

Ştiţi ce mi se pare interesant la experienţa lecturii? Faptul că de fiecare data după ce ai terminat cartea eşti un pic altfel faţă de momentul iniţial. E ca o călătorie în care porneşti cu un bagaj de experienţe iar pe parcurs te îmbogăţeşti şi ajungi în final să îţi reevaluezi modul în care judeci lucrurile. Iată de ce, începând să răsfoiesc "Organizarea de evenimente: o comunicare (aproape) fără limite" am avut presentimentul că o să descopăr ceva neaşteptat.

William Perkins ne conduce în lumea plină de magie a creării de evenimente, ocupaţie fascinată prin neprevăzutul pe care îl implică şi prin impactul pe care îl poate crea asupra oamenilor. Începând cu fondarea firmei în 1978 suntem purtaţi prin experienţe extrem de variate atât geografic ( de la Sultanatul din Oman până în Siberia) cât şi din punct de vedere al tipului, scopului şi complexităţii evenimentelor (aniversări şi lansări de produse pentru firme, manifestări pentru armată, evenimente sportive, etc). Suntem martori la transformarea unei organizaţii de câţiva oameni într-o firmă care trebuie să facă facă faţă creşterii numărului de proiecte şi pericolului extra-standardizării, pierderii culturii informale şi creative în detrimentul uneia bazate pe eficienţă. Nu este o carte despre tehnici de organizare a evenimentelor ci mai degrabă una care îţi arată cum gândeşte un om care a creat evenimente timp de 20 de ani.

Hai să vedem mai întâi ce este un eveniment. Viaţă fiecărui om e un şir de întâmplări şi experienţe care ne marchează: naşterea unui copil, prima notă la şcoală, o plimbare pe malul râului într-o noapte de vară, o boală care te-a împiedicat să ieşi din casă 3 zile, revederea unui prieten, pierderea unei persoane dragi. Le-aş numi evenimente. Unele te fac să plângi, altele te transformă în cel mai fericit om de pe pământ. Indiferent că sunt pozitive sau negative, evenimentele trasează urme adânci, greu de şters. Unele te influenţează doar pe ţine, altele, grupuri numeroase de oameni. Câteodată ştii cine le-a provocat, alteori regizorul din spate e necunoscut, e un mister cum s-au întâmplat lucrurile.

De-a lungul timpului, cuvântul eveniment a pierdut mult din semnificaţie, s-a banalizat datorită unei prea largi folosiri. Ne referim la el atât pentru a menţiona contexte fericite cât şi pentru tragedii ; când vorbim despre celebrări, festivităţi dar şi despre catastrofe, comemorări, accidente. A organiza un eveniment pare a fi un proces standardizat pe care oricine poate să îl realizeze, un element din lista de atribuţii al fiecărui om de relaţii publice. Poate de aceea majoritatea evenimentelor sunt incredibil de asemănătoare şi nu au nimic remarcabil. Le lipseşte ceva.

Hai să luăm exemplul firmei care vrea să prezinte angajaţilor noua strategie de dezvoltare. În cele mai multe cazuri, îi reuneşte pe toţi angajaţii într-o sală şi le arată o prezentare power point pe care vorbeşte un director. Rezultatul? Toată lumea doarme, apoi aplauze, oamenii se întorc la treburile lor şi viaţa intră în normal fără prea mari schimbări. Scopul final era ca fiecare angajat să plece un pic mai motivat şi să vadă clar direcţia în care se îndreaptă compania. Doar că din comoditate, lipsă de timp, imaginaţie sau pasiune ceea ce ar fi putut fi o extraordinară oportuniate se transformă într-o experienţă neutră şi anostă pentru angajaţi, o şansa ratată pentru firmă.

Hai să ne gândim acum la un film bun. Te captivează, te face curios, te surprinde, te face să râzi sau să plângi. Îţi place atât de mult încât povesteşti prietenilor despre el. Îţi aminteşti scene şi citate chiar dacă trec ani de când l-ai văzut. La fel ca vizionarea unui film, un eveniment reuşit îţi lasă o impresie puternică şi te implică emoţional.

Evenimentele sunt experienţe care se nasc de la zero şi mor foarte repede. De cele mediocre nu îşi mai aminteşte nimeni. Cele remarcabile sunt ca focurile de artificii care deşi se sting reuşesc să lumineze suficient de puternic vieţile celor care le admiră. Un eveniment înseamnă să creezi vibraţii colective comunicând individual cu fiecare om în parte. Ce au în comun luptele cu gladiatori, spectacolele de circ, paradele militare, manifestările comuniste, concertele rock? "Trebuie să îi marchezi cu fierul înroşit în foc. Trebuie să rămână impregnaţi cu evenimentul la care au asistat. Să fie străbătuţi de emoţii".

Se pun mai multe întrebări : cât de mult din ceea ce implică un eveniment este ştiinţă şi procedura şi cât de mult este artă? În ce mod este diferit un eveniment faţă de alte forme de comunicare? Cum faci să prindă la public? Într-un domeniu în care dacă e ceva care poate să meargă prost, sigur va merge prost , cum găseşti doza optimă de flexibilitate şi previziune? Cum faci să creezi de fiecare dată ceva unic? O parte din răspunsuri le găsiţi explicit, altele pot fi deduse sau descoperite. Unele întrebări au o infinitate de răspunsuri şi citind cartea cred că o să vă daţi seama de ce spune William Perkins organizarea de evenimente este o formă de comunicare fără limite.

La final, am o propunere: să vă gândiţi la un eveniment care v-a marcat puternic. A fost o expoziţie, un concert, un festival, o conferinţă, o aniversare, altceva? Lăsaţi un comentariu cu impresiile voastre. :)

Scrisă de Iulia Nălăţan