bookblog.ro

---

Fragment: „Logodnica” de Doina Ruști

Scris de • 5 September 2017 • in categoria Noi aparitii, Recomandari

Autor: Doina Ruşti

Editura:  Polirom

Colecţie: Fiction Ltd.

ISBN: 978-973-46-7027-7

 Format: 130x200 mm

Număr pagini: 256

 

Întalnirea

În dimineața strălucitoare, Alisa arăta ca unul dintre acei copaci care înfloresc în luna aprilie, un gutui sau un măr, cu flori ferme. Nu mi s-a părut înaltă, cel puțin nu la acea primă întâlnire. Poate și din cauză că stătea așezată. Ca-ntr-un poem japonez, ne-am întâlnit într-un fel de grădină. De fapt, era curtea interioară a studioului. M-a așteptat în fața clădirii, dar atunci n-am privit-o. Era doar o tipă de la TV, care vine și te ia de la poartă. Pe coridor ne-am întâlnit cu Vera, șefa postului. Cuvintele ei, v-am spus, m-au urmărit mult timp, exact ca acele texte de previziuni, pe care le primești la finalul unui joc de Taipei:

— Ai grijă, David, să n-o superi pe Alisa! Să te porți frumos, m-ai înțeles?

Vera era un fel de viespe albă. Cu toate c-am mai văzut-o și după aceea, n-o țin minte decât așa, pășind extraterestru pe coridorul interminabil al acelei televiziuni. Albă, providențială.

Bineînțeles, n-am fost mut, i-am răspuns la rândul meu cu multe cuvinte, dintre cele pe care le spune gura fără tine și pe care nu le-ascultă nimeni, nici măcar tu.

Mic dejun cu un prieten. Așa se chema emisiunea Alisei. Nu știu dacă prieten-prieten sau doar amic ori cunoștință. Întodeauna am avut o părere proastă despre emisiunile care se transmit dimineața, chipurile, emisiuni pentru omul mediu, pentru clasa de mijloc, ca să nu i se spună a muncitorilor disciplinați, stahanoviști în felul lor, dar care în străfundurile sufletului se consideră damnați ori pedepsiți să nu poată alege. Și tocmai pentru această mulțime hăituită și de viață, și de gânduri, cam peste tot în lume se alege un om ca să-i vorbească dimineața, cineva care disprețuiește profund toată clasa de mijloc. Aparent, Alisa era una dintre acele pipițe care se scoală cu noaptea în cap ca să se machieze, să-și vopsească sprâncenele, să-și tapeteze fața cu un kil de fond de ten, să-și planteze alți ochi în jurul cărora o mână expertă desenează cel mai proeminent contur. Iar în lumina reflectoarelor, fața asta, care nici măcar nu mai este o față, ci un construct, deschide gura cu prețiozitate ori cu veselie muncită, ca să-și arate puterea asupra unor amărâți care-și beau cafeaua în bucătărie, conștienți că hidoșenia din televizor nu dă doi bani pe ei. La emisiunile astea de dimineață, întotdeauna cu un invitat, întrerupt din când în când de știri și de reportaje, lumea e veselă, tonurile vioaie până la stridență. Invitații au venit să se promoveze și-i doare-n cur de gazdă, iar, în mica lui bucătărie, telespectatorul are întotdeauna televizorul deschis și dat pe mute, în timp ce el butonează de zor un laptop, citindu-și în liniște horoscopul, străduindu-se să scrie ceva deștept pe Facebook ori alergând cu disperare la pagina unui iubit secret.

Ei bine, în momentul grav și fatal, când Alisa mi-a intrat în sânge, ea era fata de dimineață, pe care n-o ascultă nici dracu’, iar eu invitatul ei înfumurat.

Nu mai știu ce-am spus în emisiune, ceva despre strălucirea și drama balerinelor, căci despre asta este vorba în A beautiful tragedy. Emisiunea a fost scurtă, iar din ea mi-a rămas doar parfumul grădinii. Deși nici asta nu e sigur, pentru că după aceea am mai stat acolo încă o oră-două și poate că singurele amintiri pe care le am se leagă doar de ceea ce s-a întâmplat după emisiune. Întâlnirea mea cu Alisa aș putea spune că s-a petrecut într-o curte, într-un spațiu intermediar, poate în Purgatoriu.

În mod cu totul surprinzător pentru mine, a-nceput să-mi povestească. Eram doar noi doi, în curtea unei televiziuni dintr-un oraș estic, așezați la o masă, aceeași din timpul emisiunii, cu câte o ceașcă de cafea în față. Nu departe se înălța o tufă de liliac alb, cu flori ireale.

***

O poveste adevărată despre dragoste și răzbunare

David s-a născut la Belfast, dar este cetățean norvegian. Alisa are sânge rusesc, dar se consideră moldoveancă din Chișinău. David n-a vorbit niciodată irlandeza, căci este britanic, protestant din Irlanda de Nord. Alisa vorbește românește, cu toate că se consideră rusoaică sută la sută. El a avut o copilărie cu bombe și lupte de stradă. Ea este o orfană  din Ungheni. La un moment dat se întâlnesc, iar drumurile lor trec prin București.

„David Kinsella este un regizor britanic, stabilit în Norvegia. De fapt, prin sânge este irlandez, plin de pasiune, ca toţi fidelii Sfântului Patrick, dar a ales să-şi potolească temperamentul de foc în liniştita şi calma Norvegie, care l-a adoptat. Regizor de succes, David este legat şi de România, unde are mulţi prieteni care îi cunosc viaţa şi pasiunile. Iar una dintre aceste pasiuni a vrut să-i fie transformată într-o carte. Fără ezitare, gândul m-a dus la Doina Ruşti, stăpâna cuvintelor şi a poveştilor care te fascinează. Ca noi toţi, şi David a fost cucerit de farmecul ei narativ şi-a rugat-o să-i scrie povestea de dragoste. Altcineva vede uneori mai bine decât tine cheile ascunse într-o serie de întâmplări. Însă nu acesta a fost motivul principal al lui David. El a vrut să experimenteze condiţia de personaj. Să simtă pe propria piele ochii necruţători ai spectatorului. Desigur, şi-a închipuit că Doina va urmări faptele pe care el însuşi i le mărturisise, lucru imposibil, având în vedere originalitatea ei ieşită din comun. „Ce poveste este aceea, a întrebat ea, spusă pe o singură voce? Orice iubire presupune un EL şi o EA, două puncte de vedere.„ Prin urmare, Doina a scris un roman admirabil, din două confesiuni, pe cât de diferite, pe atât de legate.

Scris în trei luni, romanul Logodnica nu este doar povestea de iubire a lui David, ci şi o parabolă despre Est şi Vest, despre extremele Europei.” (Dan Burlac)

 

Doina Ruşti este una dintre cele mai apreciate voci feminine ale literaturii contemporane. Tradusă în numeroase limbi, invitată la evenimente internaţionale, s-a impus în special prin romanele cu tematică diversă şi construcţie solidă. Dintre romanele sale, unele reeditate în colecţia Top 10+, amintim Fantoma din moară (2008), roman amplu despre comunismul românesc, distins cu Premiul pentru Proză al USR, Zogru (2006) şi Lizoanca la 11 ani (2009, reeditat în 2017 la Editura Polirom cu titlul Lizoanca) – recompensat cu Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române. Manuscrisul fanariot (2015) şi Mîţa Vinerii (2017), două bestselleruri, au deschis seria ficţiunii istorice. Doina Ruşti trăieşte în Bucureşti, este profesor universitar şi scenarist. Pagină web: http://doinarusti.ro.

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro