bookblog.ro

Apariţii Trei iunie

Scris de bookblog.ro • 19 iunie 2009 • in categoria Noi aparitii

Profesoara de abstinenţă


de Tom Perrotta
Traducere din engleză şi note de Ciprian Şiulea

"Plăcerea este necesară, ruşinea dăunătoare, cunoaşterea înseamnă putere". Aceasta este deviza lui Ruth Ramsey, o profesoară de educaţie sexuală dintr-un liceu american, care devine brusc ţinta dezaprobării publice... Ce înseamnă puritanismul modern şi care sunt urmările lui? O carte amuzantă, scrisă într-un stil dezarmant, cu accente de umor negru şi satiră.

Copiii libertăţii


de Marc Levy
Traducere din franceză şi note de Ileana Busuioc

Spre deosebire de celelalte romane ale lui Marc Levy, care mizează pe ficţiune şi uneori chiar pe fantastic, Copiii libertăţii porneşte de la un fapt real al istoriei. Autorul relatează povestea tatălui său, Raymond, şi a unchiului său, Claude, care s-au angajat în Rezistenţă, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, înainte de a împlini 18 ani.

Un elogiu al protestului împotriva a tot ce ne face prizonieri, împotriva prejudecăţilor şi a tot ce este rău în noi, un roman al tinereţii şi al idealurilor care schimbă destine.

Sirenele Bagdadului


de Yasmina Khadra
Traducere din franceză de Marie Jeanne Vasiloiu

Descoperă dramă unui tânăr abia ieşit din adolescenţă, un visător sfios, îndrăgostit de poezie şi muzică, un fiu crescut în respectul tradiţiilor şi al unui ancestral cod al onoarei, a cărui viaţă se schimbă radical în urma abuzurilor făcute de armata americană asupra prietenilor şi familiei sale. Cartea face parte dintr-o trilogie incendiară, tradusă în peste 25 de limbi, care tematizează conflictul dintre Occident şi Orient şi care mai include romanele Rândunelele din Kaboul şi Atentatul.

Trilogia regenerării


de Pat Barker
Traducere din engleză de Lidia Grădinaru

O carte care pleacă de la un fapt de viaţă autentic şi care ficţionalizează experienţa pe front a doi poeţi englezi cunoscuţi - Siegfried Sassoon şi Wilfred Owen - ce au trăit în prima parte a secolului XX. Un mare roman care a devenit clasic al literaturii.



Dacă doriţi să aflaţi mai multe despre oricare dintre aceste volume, apasati aici.

*post sponsorizat

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro