bookblog.ro

---

FRAGMENT: „Împăratul Ghețurilor” de Ana-Maria Negrilă

Scris de • 5 March 2018 • in categoria Noi aparitii, Recomandari

Titlu: Împăratul Ghețurilor

Autor: Ana-Maria Negrilă

Editura: Crux Publishing

ISBN: 978-606-94361-5-8

-FRAGMENT-

 

Am ciulit urechile, dar Velmer păru să-și amintească de mine și se opri brusc. Își flexă brațul, îl roti pentru a verifica stabilitatea arbaletei, apoi se declară mulțumit. Garr și cu mine îl urmăream cu atenție.

– Sunt plin de energie astăzi, spuse. O să vă arăt câteva trucuri după care mergem la masă să sărbătorim. Vreau să încerc și noua Născătoare.

Se întoarse cu fața spre latura lungă a încăperii și rămase drept, aparent relaxat. Garr îmi făcu semn să ne retragem pe o margine. Imediat, un perete transparent crescu, izolându-ne de el. Velmer rămăsese nemișcat, ținându-și capul plecat, ochii pe jumătate închiși și respirând rar. Îi vedeam mușchii încordându-se prin cămașa subțire. M-am întors spre Garr să-i cer o explicație, dar Velmer făcu un salt, mâna dreaptă i se deplasă în față în timp ce mâna stângă efectuă o voltă elegantă în aer. Membrana camerei se ondulă ca răspuns la mișcarea lui.

Un timp nu se mai întâmplă nimic. Velmer își roti capul, apoi se lăsă încet în jos, cu brațul drept întins înainte, iar cel stâng tras înapoi. Camera păru să tremure. M-am apropiat de fereastra-perete și mi-am lipit fața de ea. Era caldă și elastică. Velmer privea neclintit înainte, așteptând ceva. Expresia lui mi-a amintit de noaptea în care venise să ne ia din satul vânătorilor, de puterea ce izvora din el și care până în acel moment rămăsese ascunsă. Era atent și, totuși, cufundat în sine. În jurul lui se crease un gol, pe care-l simțeam ca pe o amenințare. Am început să respir mai repede.

Deși mă uitam fascinată la el, nu am văzut prima lovitură, ci doar mișcarea fulgerătoare și modificarea poziției.

– Ce s-a întâmplat? am strigat șocată. Garr se apropie de mine și mă trase blând de lângă fereastră.

– Nu-i bine să fii atât de aproape, îmi spuse. Chiar dacă stăm aici, poate să fie periculos. În curând vei vedea și momâile Născătoarei.

M-am întors spre cameră. Undeva, într-un colț, zăcea o creatură albă, ce începuse să dispară deja, absorbită în interiorul membranei. Curând, încăperea tremură și șase ființe scunde, fără fețe, ieșiră din pereți aruncându-se simultan asupra lui. Velmer se mișcă fulgerător, brațele I se rotiră, loviturile cu piciorul aruncară cât colo creaturile pe care nu le putea secera cu discurile, arbaleta se puse în funcțiune scuipând încărcătura în timp ce momâile se dezintegrau într-o ploaie albă. Velmer părea să fie în mai

multe locuri odată, lovind, secerând, folosindu-și mâinile și picioarele într-un balet mortal. L-am urmărit cu sufletul la gură, uimită de atâta forță și pricepere.

– Acum îți arată unul din stilurile de luptă practicat de ospitalieri, îmi spuse Garr.

Am întors capul spre el și i-am spus plină de entuziasm:

– Este extraordinar! Aș putea să învăț și eu așa ceva?

Garr dădu din cap afirmativ. Ochii îi sclipeau, pentru că mișcările lui Velmer erau irezistibile și te îndemnau să le copiezi. Inconștient își încorda brațele și-și strângea pumnii. Era o demonstrație de forță ce-mi sugera libertate și putere nelimitată.

Dincolo de fereastră, Velmer continua să distrugă momâile, iar ritmul în care acestea apăreau deveni de-a dreptul uimitor. Acum erau cinci, zece, apoi cincisprezece, și toate dispărură curând într-un nor alb, absorbit de pereți. La un moment dat, membrana nu mai creă nicio ființă, iar Velmer se opri cu fața la noi într-o nemișcare ce nu sugera lupta de mai devreme. Chipul îi era calm, fără picături de sudoare, de parcă nu ar fi depus niciun efort, iar brațele îi stăteau relaxate pe lângă corp. Își ținea capul

drept, picioarele ușor depărtate și privea înainte. Ochii îi erau goi, larg deschiși, și de o culoare aurie, intensă.

Spațiul din jurul lui Velmer deveni dintr-o dată mai întunecat, iar curenți invizibili se desprinseră din pereți și să se adunară în corpul lui. Era ca un vârtej irezistibil ale cărui brațe se roteau într-un ritm din ce în ce mai rapid. Totuși, nu vedeam cu adevărat toate acestea, ci doar simţeam apăsarea și pericolul. Am început să tremur. Garr îmi puse o mână pe umăr încercând să mă liniștească. Deodată, Velmer depărtă brusc brațele și toată forța acumulată în el se izbi cu violență de pereți, spulberând membrana și scuturând fereastra pe suprafața căreia apăru o crăpătură ce se ramifică rapid. M-am dat un pas înapoi, resimțind o parte din șocul loviturii. Eram destul de zguduită și de speriată. Dincolo, în camera de luptă, Velmer stătea înconjurat de jalnicele rămășițe ale membranei și râdea.

– Iar mi-ai distrus Născătoarea! exclamă Garr nemulțumit, înconjurându-mi umerii cu brațul.

***

Vino la Final Frontier #7 – singurul târg de carte SF&Fantasy și află mai multe despre această carte!

 

 

 

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro