bookblog.ro

---

Fragment: „Mâța Vinerii” de Doina Ruşti

Scris de • 21 February 2017 • in categoria Noi aparitii, Recomandari

mitza vinerii webDoina Ruşti

Mâța Vinerii

Colecția „Fiction Ltd.”

ISBN: 978-973-46-6613-3

Anul apariției: 2017

Număr pagini: 256

Format: 130x200

-fragment-

Liquamentum cum rubeta sau sosul de brotac este un elixir al uitării. Mă bucurasem că Zăval nu‑l notase în carte. Totuşi, acest preparat mi‑a dovedit că una este să ştii reţete şi cu totul alta să le prepari. Sosul cere multă răbdare. Mai întâi, brotacii sunt lăsaţi să viseze în zeamă de varză. Alături se fierb cărnurile, zeci de feluri, între care guguştiuc, prepeliţă, aripioară de lişiţă, pipotă de curcan, gâturi de bibilică. Dar şi alte păsări, cât mai diferite şi cât mai mărunte. Abia apoi se clocotesc în aceeaşi apă şi nişte legume. Se strecoară, iar fiertura se ţine la rece o oră. Cea mai importantă e zeama în care au dormit brotăceii. În ea se pun pe rând ierburi, mai ales roiniţă şi măceş. Dar şi zârnă, traista‑ciobanului şi semincioare de ştir. Cantităţile sunt infime, iar cine se apucă să le amestece trebuie să fie artist. Cele două lichide se pun la un loc, îngroşându‑se cu o lingură de coconari măcinaţi şi de muştar, iar sosul ăsta, care nu e nici iute, nici dulce, nici acrişor, se pune peste pulpa de gâscă, ţinută la cuptor până se scorojeşte.

La prima încercare mi s‑au trezit brotacii, iar pe doi nu i‑am mai găsit, duşi au fost şi‑şi laudă norocul poate şi‑n ziua de astăzi. Apoi am uitat oala la fiert, până când s‑a lipit guguştiucul de fund, transformat în aşchii şi‑n fum.

Bucătarul devenise alt om. De când lucra la porci, se făcuse umil. Nu‑i părea rău că‑l refuzase pe Dubois, dar se considera vinovat pentru altele. Nevasta nu mai vorbea cu el, iar în Palat nu mai avea voie să calce. În schimb, a mărturisit că uneori mai gătea pentru Perticari. Aceasta era legătura lor. Spiritistul ştia şi el multe, dar avea nevoie de‑un bucătar, căci, după cum o simţisem pe pielea mea, mâncarea se face greu. Bucătarul îmi înşiră câteva feluri, iar în ochi îi reveni pentru puţin timp acea strălucire orgolioasă de pe când era bucătarul domnesc.

— Şi cine ţi‑a dat reţetele astea? l‑am întrebat eu.

— Marele pitar, jupâneşica mea!

Perticari citise şi alte reţete. Din fericire, chiar dacă ar fi avut Cartea bucatelor rele, n‑avea nicio idee la ce folosesc, pentru că Maxima îmi interzisese să scriu vreodată efectele acelor bucate. În cartea mea erau doar prescripţiile, iar orice om cu scaun la cap ar fi fost precaut.

Privindu‑l acum, observasem că bucătarul are o privire ceacâră, dar nu mult, ci atât cât să nu mai ştii dacă se uită la tine. De‑asta şi ţinea nasul pe sus, ca să‑şi ascundă defectul. Văzut aşa, era un om mic şi plăpând. Înfumurarea lui de altădată nu lăsase în urmă nimic. Aşa e cu orice om – după ce ajungi să‑l cunoşti, toate defectele i se îndulcesc. Mă gândeam că rămăsesem singură în lume ca să fac această descoperire. Dar mai târziu am văzut că toată viaţa mi‑am schimbat părerile despre oameni.

Profitând de noua faţă a bucătarului, i‑am spus cu toată părerea de rău în glas, căci între timp învăţasem multe:

— Există un mod ca să îndrepţi lucrurile.

— Adică să mă ia din nou la Palat?

Îmi părea rău de el, dar am continuat să‑l mint, uitându‑mă doar în ochiul normal. Restul a fost uşor. I‑am povestit despre elixirul uitării, fără să‑i spun ce efecte avea.

— Dacă un spiritist, cum e Perticari, mănâncă din sosul ăsta făcut de tine – în cel mult o lună de zile eşti din nou la bucătăria Palatului!

— Treizeci de zile, îşi spuse bucătarul, aruncând pentru o clipă privirea‑n tavan. Nu e mult!

— Dar nu trebuie să ştie nimeni! M‑ai înţeles?!

Sosul de brotac şterge amintirile despre un om, anume despre cel care şi‑a pus în mâncarea aceea un mesager vegetal. Nu e nimeni care să n‑aibă ca frate o plantă. Unii au macul, alţii floarea de nu‑mă‑uita. Sunt oameni gingaşi, pentru care floarea de tei e trimisul special, un musaip învăluitor şi şarmant, gata să încurce drumurile oricui. În elixirul uitării trebuie să‑ţi trimiţi iarba ta, iar omul care‑o înghite va uita despre tine cu totul. Îţi uită ochii, îţi uită culorile vocii. Nu mai ţine minte c‑ai existat. Iar eu voiam ca Perticari să uite de mine. Nu eram sigură şi nici nu ştiam dacă bucătarul va fi de cuvânt. Aşa c‑am aşteptat cu sufletul îndoit. Şi nu o zi sau două, ci câteva săptămâni.

Iarna aia a fost cumplită. Mitropolitul a dat o hârtie prin care Fraţii urmau să aibă grijă de mine. Norocul meu a fost cu Laurian. Blănosul de taică‑său a cumpărat epitropia averii moşicului, ceea ce presupunea şi tutela mea. N‑o să mă plâng. A fost un om cumsecade. Chiar dacă pe vremea aia i‑am făcut zile fripte. Pentru el, Laurian era totul, iar eu făceam parte dintre fericirile băiatului său. Fostul Burchioiu, pe care‑l urâsem de moarte, a fost cel mai de preţ om din viaţa mea, şi el un dar de la Maxima.

resized_harta format mare. 600_dpi_2

***

București, 1798. Bucătăria ocultă a Bucureștiului într-un roman situat în continuarea Manuscrisului fanariot. Cărăbușii prăjiți, crumilla cum animis, plăcintele de trandafiri, elixirele de iubire sau lichiorul formicosus sînt numai cîteva dintre mixturile vrăjite care conduc firele unei narațiuni cu final amplu.

DOINA RUŞTI este una dintre cele mai apreciate voci feminine ale literaturii contemporane. Tradusă în numeroase limbi, invitată la târguri şi evenimente internaţionale, s-a impus în special prin romanele cu tematică diversă şi construcţie solidă. Dintre acestea, amintim Zogru (2006, 2013), Fantoma din moară (2008), roman amplu despre comunismul românesc, distins cu Premiul pentru Proză al USR, şi Lizoanca la 11 ani (2009), recompensat cu Premiul „Ion Creangă“ al Academiei Române. Bestsellerul Manuscrisul fanariot (2015, 2016) a deschis seria ficţiunii istorice, în care se înscrie şi Mâţa Vinerii.

Doina Ruşti trăieşte în Bucureşti, este profesor universitar şi scenarist.

Pagină web: http://doinarusti.ro





Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Zina spune:

    Și totuși… Pare cam aiurea…

    raspunde

  2. Luminita Tacu spune:

    Doina Rusti este in literatura romana actuala precum Constantinopolul in Orient :miezul de lumina al acestuia!

    raspunde

Lasa un comentariu Click here to cancel reply.

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro