bookblog.ro

---

Fragment: „Recrutorii”, de Mihai Buzea

Scris de • 6 November 2019 • in categoria Scriitori români, Noi aparitii

Autor: Mihai Buzea

Titlu: Recrutorii

Editura: Polirom

Colecţia Ego. Proză

 

 

-fragment-

Mi‑era foame, mi se închideau ochii de oboseală, habar n‑aveam unde mi‑era hotelul şi cum să ajung la el („De la gară o iei drept înainte şi faci a patra la stânga, apoi scurt la dreapta în capul străzii. Imposibil să nu‑l găseşti!“), iar drumul cu autobuzul a durat fix 90 de minute: zece minute să ajungem din aeroport în madinah, cinci minute de la madinah la gară, restul prin traficul de madinah. M‑am străduit să nu intru‑n panică, am stat cuminte ca un pârş până am trecut prin poarta Bab Nkob şi‑am ieşit în binecuvântatul oraş nou, pe care l‑am iubit instantaneu şi din tot sufletul, măcar că n‑aveam nici cea mai vagă idee unde mă aflu şi ce urma să se‑ntâmple cu mine în noaptea aia (unde‑o să dorm, de exemplu). Am trecut pe lângă Gara Rutieră şi l‑am întrebat pe şofer dacă aia‑i gara, dar el mi‑a zis să stau calm, că‑mi spune el care‑i gara (foarte liniştitor!) şi într‑adevăr mi‑a spus, ba chiar m‑a lăsat amabil în faţa gării – feroviare! –, chit că n‑avea staţie acolo (dar, ca să fiu cinstit, nici pasageri n‑avea). Nu‑mi cumpărasem hartă, n‑aveam credit pe telefon pentru internet, am zis „Doamne‑ajută“ ca orice ateu şi‑am pornit după vorba sfântă „Faci a patra la stânga“, unde evident că n‑am găsit nici urmă din hotelul Almas, unde‑aveam rezervare. Mi‑am luat o apă mică şi două pacheţele de biscuiţi (nu mai puteam, mă săgeta stomacul), am ieşit iar în bulevardul cel mare, m‑am întors la gară şi‑am reluat procedura: a patra la stânga. Cu gura plină de pastă de biscuiţi am verificat şi a doua la stânga, şi a treia la stânga, şi a cincea la stânga (fără succes), şi am avut noroc tot la săraca a patra la stânga. Acolo era hotelul, doar că nu‑l chema „Almas“ cum crezusem, ci „Al Mas“, care nu ştiu ce‑nseamnă, dar „al“ ştiu că e articolul hotărât – măcar atâta lucru ştiu şi eu. Aveţi rezervare pentru Mihai Buzea? Avem rezervare pentru Mihai Buzea. Perfect, daţi‑mi camera că vreau să dorm. Plată card sau cash? Care cash, că n‑am schimbat decât 20 de euro la aeroport, n‑am cash! Pot schimba la voi? A, nu, imposibil, noi suntem hotel, nu casă de schimb valutar! Atunci mi‑a picat fisa: aveam un card Revolut, pe care mi‑l făcusem mai demult, la beţie, şi pe care nu‑l folosisem niciodată; habar n‑aveam dacă merge, habar n‑aveam cu ce sumă era încărcat, dar mi‑am încercat norocul şi‑a mers perfect. Mi‑au dat un „bagagiste“ să‑mi care valizele‑n cameră, ticăloşii, deşi eu aveam un rucsăcel de tură pe care nu‑l dădusem jos din spate, ceea ce ei văzuseră din prima, dar voiau să câştige şi bellboy‑ul ăla un bănuţ (era un om bătrân, amărât, fără dinţi, vai de capul lui), aşa c‑am urcat amândoi cu liftul, mi‑a deschis uşa de parcă nu puteam s‑o deschid singur, mi‑a aprins toate luminile, şi‑a primit pourboire‑ul şi‑a plecat, lăsându‑mă cu luminile alea aprinse‑n cap, iar eu voiam doar să dorm. Am dibuit, am găsit toate întrerupătoarele în afară de cel al becului de pe balcon, pe care n‑am fost în stare să‑l sting – am tras draperiile şi‑am adormit imediat, molfăind un ultim biscuit.

***

 

Fiindcă există atât de multe biografii ale unor morţi, această carte trebuia să fie biografia unui viu. De pe urma ei, naratorul – cu aspiraţii de scriitor – urmăreşte să scoată nişte bani. Intenţia era ca publicul din România – mai ales cel tânăr, poate lipsit de modele, poate suprasaturat de „modele” – să afle povestea reuşitei lui Săndel. Dar, după o primă variantă scrisă pe baza a peste o mie de fotografii în care Săndel apare mai mult sau mai puţin, naratorul îşi dă seama c-a greşit abordarea şi-şi propune să plece pe urmele lui, din Lume în Nelume, pentru a-i cunoaşte pe oamenii cu care acesta s-a întâlnit şi locurile în care şi-a construit cariera; numai că apare problema de a face rost de bani pentru călătoriile de documentare, aşa că recurge la diverse metode, cum ar fi „cerşuiala” şi campania de strângere de fonduri online, care însă se dovedesc a fi nişte eşecuri. Cu dezinvoltură şi umor, naratorul perseverează şi izbuteşte să ajungă în Africa (Casablanca şi Marrakech) şi în Asia Centrală, dar rămâne de văzut dacă, după încheierea călătoriilor, „cartea cu Săndel” va fi în continuare despre Săndel.

Mihai Buzea (n. 1971) a fost profesor şi vânzător de asigurări, iar în prezent este reporter la Caţavencii. Alte ocupaţii: om bun la toate, plimbător de câini, traducător, babysitter, Moş Crăciun, fabricant de lucrări de diplomă, chelner, paznic de noapte. A mai lucrat ca bişniţar în anii ’90 (Cracovia, Istanbul, Praga), ca muncitor necalificat în anii 2000 (Budapesta, Paris, Lyon) şi ca muncitor intelectual în Bucureşti (copywriter). După 1 ianuarie 2014 a plecat la Londra, unde a învăţat meseria de arborist, pe care o descrie în romanul-reportaj Gastarbeiter (2017). Alte cărţi publicate: Berile de Aur (2006), Povestea lui Vasile Pogor (2018), Jimmy (2018).

 

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro