Fragment: „Ultima cruciadă” de Simona Antonescu
Scris de Andreea Chebac • 17 September 2019 • in categoria Noi aparitii, Recomandari, Fragmente
Acum o privea ieşind din păduricea de sălcii în vreme ce Dunărea clipocea molcom alături. Nici un alt sunet pământean nu tulbura clipa aceea şi nici un gând nu cuteză să‑i strice contemplarea. Acela fu momentul în care Povestea îi cercetă pentru cea dintâi oară.
Sosi mai întâi ca o întrebare şoptită care traversă amândouă taberele şi îi răvăşi pe cei mai sensibili. Unii ridicară din sprâncene a curiozitate, aşteptând. Alţii, pesemne cu conştiinţa mai încărcată şi bănuind prin apropiere pedepse meritate ce nu mai veneau, se temură şi scuturară din umeri, zgribuliţi de bănuieli ca de friguri. Cei care apucaseră să adoarmă surâseră prin somn, cu chipurile brusc întinerite.
Povestea nu se întrupase însă, nu se cunoştea pe sine şi nu avea încă putere.
De pe urma acestei dintâi cercetări, oamenii rămaseră care cu doruri, care cu regrete, după cum le era trecutul.
Lui Gădălin i se arătară unicorni ademeniţi de fecioare prin luminişuri de pădure, dar păstră nălucirea pentru el. Încă nu uitase ultima palmă primită peste ceafă de la Silip Călăul şi, cum nu putea fi sigur niciodată care anume dintre veştile pe care le aducea or să fie numite de ceilalţi spurcăciuni diavoleşti ori închipuiri, hotărî ca de data aceasta să tacă.
Maria, plecată ca o drăgaică prin stufărişuri înalte ca să‑şi caute calomfirul fermecat, se apropie de trupul de pe cel dintâi catafalc. Strecură smocul de ierburi din mâini în buzunarul larg al şorţului cu care era încinsă peste rochie, păstrând în palme numai câteva fire. Încet, cu gesturi măsurate şi aruncând din când în când priviri către chipul mortului, începu să desfacă feşele. Îl căută din ochi pe Gădălin Ucenicul, zis şi Unicornul, şi‑i ceru uleiul de cimbru. Frecă între palme foile de calomfir, răspândind în aerul rece al nopţii mirosuri curate de izmă, şi le potrivi apoi, umede şi strivite, pe la încheieturile mortului, în găoacele ochilor şi în adâncurile nărilor.
— Nu mai faci fiertură? întrebă Avram, făcându‑şi de lucru cu un capăt al cingătorii de sfoară.
— Nu mai este vreme. O să‑i ştergem cu ce avem, îi primenim cum ne pricepem mai bine şi ne culcăm, pentru că mâine vom călători toată ziua, trebuie să fim odihniţi.
Gădălin turnă ulei de cimbru în palmele ei făcute căuş. Femeia îşi plimbă mâinile unse peste carnea îmbălsămată. Silip Călăul o ajută apoi să înfăşoare strâns trupul, învârtind feşele ca în jurul unui prunc de curând ivit pe lume. Încă dinainte de a porni la drum, pe când se mai aflau la poalele cetăţii pe care o salvaseră de necredincioşii turci, şterseseră şi primeniseră morţii începând cu trupul care mergea astăzi în fruntea catafalcurilor.
Îndemnată de Povestea care le dădea târcoale, Maria începu a îngâna un cântec căruia încă nu‑i ştia versurile, potrivindu‑şi mişcările după ritmul lui. Lupu şi Corbu adormiseră la picioarele mortului, în vreme ce‑şi dădeau ultimele ghionturi pe ziua aceea, prima zi a drumului către casă.
***
În anul 1456, voievodul Iancu de Hunedoara, aflat în fruntea armatei cruciaților, reușește să apere Cetatea Belgradului și să oprească înaintarea armatei Turciei otomane – devenită imperiu după căderea Constantinopolului. Însoțind un convoi mortuar, învingătorii se întorc acasă. Trupurile neînsuflețite se află în grija unui grup de luptători români, toți proscriși: un călău, o rebelă fugită de acasă din cauza unor evenimente tragice, un preot răspopit, un ucenic săbier cu mințile rătăcite și doi braconieri. Istoriile, întâmplările, tainele de familie și feluritele mistere presărate pe drumul lor vor țese Povestea. Personaj în sine, Povestea se va mișca printre oameni, intervenind în istoriile lor, dezvăluindu-se treptat ca protagonista întregului roman. În umbra amenințătoare a Imperiului Otoman, asistăm la zbaterile bătrânului continent creștin, sfâșiat de lupta dintre catolicism și ortodoxism, în timp ce Unirea de la Florența a celor două Biserici stă și ea sub semnul discordiei, având deopotrivă susținători, partida paleologilor, dar și inamici, partida cantacuzinilor. Lumea medievală în care realitatea este străbătută adesea de unicorni, grifoni sau viziuni fantastice compune un hronic și un cântec al convoiului, adus la viață printr-o fidelă punere în scenă în decorul și culorile epocii.
Simona Antonescu s-a născut la Galați în anul 1969 și a copilărit în localitatea Șintea (județul Prahova). După absolvirea Liceului „Constantin Dobrogeanu-Gherea” (actualul Colegiu Național „Nichita Stănescu”) din Ploiești, a urmat cursurile Facultății de Chimie din cadrul Institutului Politehnic București. A debutat în anul 2015 cu Fotograful Curții Regale, roman câștigător al Concursului de Debut al Editurii Cartea Românească/Polirom și al Premiului de Debut al Uniunii Scriitorilor din România. Acesta a fost finalist al Festival du Premier Roman de Chambéry și a fost reeditat în 2016 în colecția Top 10+ a Editurii Polirom. A mai publicat romanele Darul lui Serafim (2016) și Hanul lui Manuc (2017), finalist la Premiul Național pentru Proză Ziarul de Iași, reeditat în colecția Top 10+ a Editurii Polirom. Începând din anul 2018 publică la Editura Nemi seria de cărți Istoria povestită copiilor.