bookblog.ro

Tatal

de Luigi Zoja

Trei, 2015

400 pagini

Categoria: Psihologie si Sociologie

Afla mai multe sau cumpara cartea

Lucrarea lui Luigi Zoja tratează tema tatălui şi paternităţii dintr-o perspectivă jungiană: rolul tatălui în creşterea şi educarea copiilor este un construct social, supus schimbării pe tot parcursul istoriei, culminând cu criza cu care se confruntă paternitatea în ziua de astăzi.
Forţa deosebită a discursului autorului nu rezidă într-o analiză psihologică detaliată, ci în amploarea temei tratate: funcţia tatălui, de-a lungul existenţei omenirii, ca promotor al unei identităţi masculine responsabile şi disciplinate, până la consecinţele declinului autorităţii sale în cultura apuseană.

„În orice epocă, în orice loc, tatăl poartă scutul lui Hector. Chiar dacă poartă costume, exercită profesii, duce o viaţă de care nu ne mai amintim, când îl privim, îi înţelegem imediat geografia socială şi culturală. (…) Tatăl este, de fapt, un punct obligatoriu, poarta îngustă prin care familia intră în societate."
Luigi Zoja

„Un tată care nu cunoaşte trecutul tatălui e ca un american care nu ştie nimic despre băştinaşi sau despre Washington, un francez despre franci sau Napoleon: poate să trăiască, desigur, dar nu ştie de ce aparţine astăzi acelei comunităţi şi nu alteia, nu ştie ce înseamnă poporul din care face, totuşi, parte. Astfel, şi un tată va fi un tată nesigur dacă, deşi îi aparţine, nu ştie nimic despre poporul taţilor."
Luigi Zoja

« Toate cartile din categoria „Psihologie si Sociologie“.

« Afiseaza toate cartile.

Copyright ©2011 Bookblog.ro