bookblog.ro

Panama papers

de Bastian Obermayer, Frederik Obermaier

Litera, 2016

368 pagini

Categoria: Politica

Afla mai multe sau cumpara cartea

Inegalitatea de venituri este una dintre problemele definitorii ale vremurilor noastre. Ne afectează pe toţi, din lumea întreagă. Dezbaterea despre creşterea sa bruscă s-a dezlănţuit de mulţi ani, iar politicienii, oamenii de ştiinţă şi activiştii sunt neputincioşi în a opri acest fenomen, în ciuda numeroaselor discursuri, a analizelor statistice, a câtorva proteste firave şi a dezvăluirilor ocazionale. Totuşi, o întrebare rămâne: de ce? Şi de ce acum? Documentele Panama furnizează un răspuns convingător la aceste întrebări: corupţia masivă, generalizată. Şi nu este o coincidenţă că răspunsul vine de la o firmă de avocatură. [...] Impactul colectiv al acestor eşecuri [al băncilor, al autorităţilor de reglementare financiară şi fiscale, al instanţelor judecătoreşti, al instituţiilor media, al profesiunilor juridice] este o eroziune completă a standardelor etice, care conduce în cele din urmă la un nou sistem pe care continuăm să îl numim capitalism, dar care este echivalent cu sclavia economică. În acest sistem – sistemul nostru –, sclavii nu ştiu care le este statutul, nici cine le sunt stăpânii, care există într-o lume aparte, unde lanţurile intangibile sunt ascunse cu grijă într-un maldăr de limbaj judecătoresc inaccesibil. Oribila dimensiune a pagubelor aduse lumii ar trebui să ne trezească pe toţi. Dar atunci când e nevoie ca un avertizor de integritate să dea alarma, este un motiv de şi mai mare îngrijorare. Este un semnal că sistemele de verificare şi echilibru ale democraţiei au dat greş, că prăbuşirea este sistemică şi că instabilitatea gravă ar putea fi chiar după colţ. Aşa că acum este timpul pentru a acţiona cu adevărat, iar acest lucru începe prin a pune întrebări. - Din manifestul lui John Doe
„Dezvăluiri din interior despre cum guverne, corporaţii şi grupuri de crimă organizată au folosit lumea secretă a jurisdicţiilor offshore pentru a se implica în fraude şi furturi sistematice. Povestea aproape perfectă pentru secolul XXI – eşecul democraţiei, triumful puterii comerciale şi lăcomie, lăcomie, lăcomie.” - The Guardian

« Toate cartile din categoria „Politica“.

« Afiseaza toate cartile.

Copyright ©2011 Bookblog.ro