bookblog.ro

O viața mai bună

de Anna Gavalda

Polirom, 2000

248 pagini

Categoria: Literatura contemporana

Afla mai multe sau cumpara cartea

La douăzeci şi patru de ani, Mathilde şi-a abandonat studiile de master pentru o slujbă insipidă şi comodă, locuieşte cu chirie într-un apartament împreună cu două fete serioase şi plictisitoare, se împiedică în relaţii sentimentale pasagere şi îşi îneacă nefericirea în băutură. Totuşi, din ziua nefastă cînd pierde plicul cu cei 10.000 de euro destinaţi renovării locuinţei, viaţa ei îşi schimbă cursul, rezervîndu-i un şir de surprize, poate o iubire neaşteptată. La douăzeci şi şase de ani, Yann trebuie să se mulţumească cu o slujbă abrutizantă, se simte cumplit de singur şi deprimat şi în fiecare seară, cînd traversează podul peste Sena, cochetează cu gîndul de-a se arunca în apele ei tulburi. Dar invitaţia la cină a unui vecin de bloc, în semn de recunoştinţă pentru că l-a ajutat să care un vechi dulap de colecţie, şi căldura cu care este întîmpinat în sînul acestei familii fermecătoare îl împing să renunţe la toate şi să pornească în căutarea unei vieţi mai bune, care să aibă sens. Romanul Annei Gavalda reuneşte poveştile a doi tineri inteligenţi, amuzanţi, atrăgători, şarmanţi şi sufletişti care ţin în mîini cheia succesului, însă nu prea ştiu să descuie poarta spre o viaţă împlinită.


„Mă numesc Mathilde Salmon. Am douăzeci şi patru de ani. Oficial sînt încă studentă, învăţ istoria artei (frumoasă invenţie), dar în viaţa reală lucrez pentru cumnatul meu. Cel bogat, cel frumos, cel cool. Cel care-şi scarpină întruna vîrful nasului şi nu poartă niciodată cravată. Conduce o mare agenţie de creaţie digitală care se ocupă de design, branding şi dezvoltare web (traduc: dacă ai nişte prafuri şi vrei să le vinzi pe net, el o să-ţi facă un magazin online drăguţ şi un parcurs cu săgeţi pînă la pagina de plată) şi m-a corupt anul trecut. El avea nevoie de mercenari, eu – de bani de buzunar... ”


„Anna Gavalda compune în cea mai recentă carte a sa o odă pentru doi protagonişti cam rătăciţi. Ea are un fel unic de a descrie cotidianul, de a ne dezvălui că ne putem desprinde de pămînt dacă ne dorim fierbinte să ne crească aripi.” (Lire)

« Toate cartile din categoria „Literatura contemporana“.

« Afiseaza toate cartile.

Copyright ©2011 Bookblog.ro