bookblog.ro

Hoodoo

de Cosmin Leucuta

Polirom, 2018

480 pagini

Categoria: Literatura contemporana

Afla mai multe sau cumpara cartea

Înainte să împlinească 18 ani, Sofia află că a rămas însărcinată cu Knopf, un om foarte influent, aflat în plină ascensiune. Sarcina fetei nu are cum să rămînă fără urmări, aşa că Albert este trimis să o ucidă. În scenă intră Paul, un bărbat misterios şi tăcut, care o salvează pe Sofia şi apoi o ia cu el într-o călătorie spre Vest şi spre libertate, încercînd să pună cît mai mulţi kilometri între ei şi necruţătorul Albert. Pe urmele lor porneşte şi Anton, fratele geamăn al fetei, hotărît să-şi recupereze cu orice preţ sora pe care o crede răpită. În paralel, Isabela se luptă cu dragostea ei împărţită în două, cu sentimentele de vinovăţie şi cu alegerea pe care trebuie să o facă în curînd. Dumnezeu îşi face apariţia în carne şi oase. Are buzunarele pline cu secrete, iar agenda lui este cel puţin sinistră. Toţi sînt legaţi prin nenumărate fire invizibile şi, fără să ştie, se îndreaptă cu viteză în aceeaşi direcţie, spre o întîlnire – şi un personaj – care le va schimba vieţile pentru totdeauna.

„Lumea mă întreabă uneori despre ce e vorba în Hoodoo. Le spun oamenilor că e vorba despre o grămadă de chestii. Dincolo de călătorii, muzică veche, sex, cuvinte potrivite şi alegeri proaste, dincolo de sînge şi lacrimi şi răzbunare, e vorba despre cîte puţin din fiecare lucru pe care îl ştiu. A, şi despre sfîrşitul lumii.” (Cosmin Leucuţa)

« Toate cartile din categoria „Literatura contemporana“.

« Afiseaza toate cartile.

Copyright ©2011 Bookblog.ro