bookblog.ro

Constantin

de Iulian Bocai

Polirom, 2019

144 pagini

Categoria: Literatura contemporana

Afla mai multe sau cumpara cartea

Priţă Barsacu s-a născut şi creşte într-un sat de cîmpie de pe malul Oltului, în apropierea unei hidrocentrale, care deseori ia ca tribut vieţi omeneşti, transformîndu-le apoi în energie electrică. Băiatul străbate lumea copilăriei lui împotriva curentului, candid şi curios, pasionat precoce de ştiinţele naturii, neasemănîndu-se cu nimeni, dar fiind nevoit să semene cu toţi. Trecerea sa meteorică prin viaţă e o aventură a cunoaşterii naturii umane, dar mai ales a lumii necuvîntătoarelor, de care se apropie cu pasiunea primilor naturalişti şi cu rigoarea naivă a taxonomistului amator. „Bildungsnovella” lui Iulian Bocai este un caleidoscop al primei copilării într-o lume a lipsurilor, a cruzimii şi a violenţei, iar forţa ei stă în scriitura ironică şi în aceeaşi măsură plină de înţelegere, care nu lasă povestea să devină o simplă fabulă socială, ci face din ea o încercare de a salva de la uitare o lume anonimă, frumoasă şi sălbatică.


Mă simt obligat să-i previn pe cititorii acestei povestiri că riscă să fie pe fond afectaţi emoţional, aşa cum mi s-a întîmplat şi mie. Oricît am fi de obişnuiţi deja cu atrocităţi de viaţă şi de limbaj (Céline, Bataille, Pynchon, Burroughs etc.), ceea ce se întîmplă în aceste cîteva zeci de pagini nu ne şochează mai puţin. Întîlnim aici o lume de jos (de foarte jos, sociologic vorbind), văzută de jos (adică dinăuntru, stilistic vorbind), o lume despre care ne e greu să credem că există în penuria, precaritatea şi brutalitatea ei de comportament şi de expresie – o lume pe care autorul ne-o aduce în faţă cu o nonşalanţă jucată, cu un fel de cinism inocent, modul său de a învălui (protector) evoluţia personajului principal. Talentul lui Iulian Bocai se vădeşte în fineţea observaţiei psihologice, în comentariul indirect liber care îngînă ironic gesturi şi replici, în morala implicită a acestei povestiri înfricoşătoare şi înduioşătoare în acelaşi timp.” (Mircea Martin)

« Toate cartile din categoria „Literatura contemporana“.

« Afiseaza toate cartile.

Copyright ©2011 Bookblog.ro