bookblog.ro

Droguri. Imperiu. Crimă. Trădare

de Evan Ratliff

Publica, 2019

600 pagini

Categoria: Biografii, Memorii, Jurnale

Afla mai multe sau cumpara cartea

Începutul a însemnat o vânzare online de medicamente, care a furnizat analgezice de sute de milioane de dolari. În scurt timp, totul s-a transformat într-un conglomerat multinațional al criminalității odioase. Iahturi cu cocaină de 100 de milioane de dolari. Ascunzători în Hong Kong, cu lingouri de aur. Transporturi de metamfetamină din Coreea de Nord. Trafic de arme cu Iranul. Mercenari în Somalia. Echipe de asasini în Filipine. Omul din spatele tuturor acestor lucruri a fost Paul Calder Le Roux – un programator solitar, devenit un infractor genial și un cap al criminalității.


Timp de cinci ani, Administrația Antidrog s-a jucat în toată lumea de-a șoarecele și pisica cu Le Roux, care genera teroare și haos. De fiecare dată când se apropia de el, reușea să fugă. A fost nevoie de o investigație amănunțită și de o trădare fulminantă pentru a-l prinde. Iar când a fost prins, povestea a luat o nouă întorsătură, Le Roux trădându-și oamenii.


Evan Ratliff s-a străduit patru ani să rezolve acest puzzle complicat, mergând în jurul lumii pe urmele imperiului lui Le Roux și ale lacheilor săi, realizând sute de interviuri și parcurgând mii de documente. Rezultatul este povestea fără precedent a unui cap al criminalității, construită cu ajutorul erei digitale și dedicată acesteia.


Un tur reportericesc de forță. În această carte, Evan Ratliff pornește pe urmele lui Paul Le Roux, un strateg de top într-ale antreprenoriatului criminal, ca să ne arate cum poate ajunge un programator frustrat să câștige milioane de dolari din medicamente ilegale vândute online, să facă trafic cu arme și cocaină și apoi să comande asasinate. Totul ca să-și îndeplinească, printre altele, o nevoie de ego: să știe lumea cine e. Și ce poate să facă. Acum, datorită lui Evan, știm. Și știm și cum să-l oprim. — Cristian Lupșa, editor DOR


Printr-o muncă neobosită și curajoasă, jurnalistul de investigații Evan Ratliff a scos la iveală o lume plină de gangsteri high tech, de capi ai rețelelor de trafic de droguri, de trădători și de asasini cu sânge rece. Povestea este pe cât de fascinantă, pe atât de înspăimântătoare și vă va ține cu sufletul la gură. — David Grann, autorul cărții Killers of the Flower Moon


Dacă adevărul este mai straniu decât ficțiunea, atunci The Mastermind este cea mai adevărată carte pe care o veți citi în acest an. Singurul lucru care poate fi anticipat este rapiditatea cu care veți da paginile. — Noah Hawley, autorul cărții Before the Fall și creatorul serialului TV Fargo


Ca regizori petrecem nenumărate ore încercând să imaginăm intrigi complicate și personaje memorabile, care să lase o impresie profundă asupra audienței. Povestea adevărată despre obsesie, geniu, intrigă și răzbunare relatată în The Mastermind este la fel de captivantă și de cinematică ca orice altă narațiune la care ne-am putea gândi. — Joe și Anthony Russo, regizorii Captain America și Avengers: Infinity War

« Toate cartile din categoria „Biografii, Memorii, Jurnale“.

« Afiseaza toate cartile.

Copyright ©2011 Bookblog.ro