bookblog.ro

Biroul de intrebari ridicole

de Dan Ciupureanu

Polirom, 2019

200 pagini

Categoria: Literatura contemporana

Afla mai multe sau cumpara cartea

„Lumea e un stabiliment de boli psihice, arondat unui birou de întrebări ridicole, fără răspuns, prin care bîntuie personaje stranii. Ian, om de serviciu într-un hotel din Paris (curăță toalete, emite panseuri existențiale, inspirate de urmele de fecale), bîntuie și el prin această lume, grăbindu-se spre Craiova și București, ca să prindă incinerarea mamei sale, cu care conversează la telefon pe drum (m-au încuiat în capelă, a trebuit să ies pe geam ca să fumez. Pînă cînd mă vor incinera, sînt încă mama ta). Mama lui Ian, aflăm din primele pagini, s-a trezit moartă – o metaforă tutelară, ce dirijează desfășurarea narațiunii, detectînd puseurile de iluminare din proximitatea morții. Călătoria lui Ian este o buclă, care tinde să-l întoarcă spre sine și spre originea maternă. Prin acest al doilea roman, conceput în același registru magic grotesc-morbid ca precedentul, Dan Ciupureanu își consolidează locul printre cei mai valoroși prozatori români ai momentului.” (Radu Aldulescu)

« Toate cartile din categoria „Literatura contemporana“.

« Afiseaza toate cartile.

Copyright ©2011 Bookblog.ro