bookblog.ro

Harta cerului

de Felix J Palma

Trei, 2012

728 pagini

Categoria: Literatura contemporana

Afla mai multe sau cumpara cartea

Ce e mai uşor: să supravieţuieşti unei invazii marţiene sau să cucereşti inima unei femei care nu crede în iubire?


În călduroasa vară a anului 1835, un bărbat a făcut lumea să viseze, susţinând că Luna e locuită de unicorni, de oameni-lilieci şi alte fiinţe fantastice.
După mai bine de 70 de ani, strănepoata lui, Emma Harlow, ştie că se va putea îndrăgosti numai de cineva care, ca şi străbunicul ei, să fie în stare să înflăcăreze imaginaţia contemporanilor.
Pentru asta îi cere milionarului Montgomery Gilmore, cel mai neobosit pretendent al ei, să reproducă invazia marţiană descrisă de H. G. Wells în romanul Războiul lumilor. Iar pentru Gilmore, nimic nu e imposibil: marţienii vor invada Pământul, chiar dacă, de de data aceasta, va fi din iubire.
Harta cerului face parte dintr-o trilogie. Prima parte, Harta timpului, a apărut la Editura Trei, în 2011.


„Emma nu doar privea ore întregi harta, la fel ca mama şi bunica ei, ci se obişnuise să o poarte cu ea peste tot: o aşeza alături de tacâmuri la masă, o lua cu ea când se ducea în parc cu guvernanta, o ascundea sub pernă în fiecare noapte. Era ca şi cum harta ar fi fost pentru ea un costum de scafandru de care avea nevoie pentru ca aerul care o înconjura să fie respirabil. Chiar şi starea ei de spirit păru a se îmbunătăţi puţin şi, deşi zâmbetul ei părea mai degrabă ca o zi însorită de iarnă în New York, contactul cu acel sul de hârtie făcu să se nască în privirea ei o strălucire binevoitoare, de care şi trandafirii din grădină părură să se bucure, căci înfloriră mai devreme în anul acela."


„Un savuros amestec de genuri." -- The Washington Post
„Un uluitor carusel de erudiţie şi extravaganţă." -- Le Nouvel Observateur
„Cititorii care se vor aventura în această călătorie vor fi recompensaţi cu prisosinţă. Palma împleteşte istoria şi fantasticul într-o poveste de dragoste impresionantă, condimentată cu nenumărate aventuri." -- Booklist
„Pur şi simplu sclipitor." -- Publishers Weekly

« Toate cartile din categoria „Literatura contemporana“.

« Afiseaza toate cartile.

Copyright ©2011 Bookblog.ro