Autor: Alexandru Vona
Rating:

Revin la motivul, teoria sau simbolul "ferestrei", la care mă refeream săptămâna trecută analizând romanul unui mare suprarealist român.

De esenţă proustian, romanul lui Vona este unic în literatura română, poate un pic straniu, grandios în detaliu, dacă îmi e permisă exprimarea, unde cheia de boltă sunt "corespondenţele". Un fel de corespondenţe simboliste, asociaţii de imagini disparate, aparent nerelaţionate, care vin să sublinieze expresia.

Iată, un exemplu. Mâna unui tânăr anost, "grota însângerată a apusului", un bac gol străbătând un lac dintr-o parte în alta, sunt tot atâtea piese, refăcând un mozaic al înţelesurilor. Expresia mâinii trădează "neaşteptatul excepţional" care poate vegeta până şi într-un individ banal aşa cum apusul poate crea o digresiune fantasmagorică chiar şi în oraşul în care nu se întâmplă nimic, sau cum alunecarea bacului ascunde un sens care scapă luntraşului.

Poate mai mult expresionist şi existenţialist decât simbolist sau suprarealist, Ferestrele zidite este un roman eminamente citadin. Oraşul este cenuşiu, trist, banal, aparent, fără nimic spectaculos. Întreaga construcţie romanescă a lui Vona este o incursiune în spatele banalului, poate singurul cu cea mai mare potenţialitate de extravagant. Poetica extravaganţei banalului, o trambulină între necunoscut şi vis.

Oraşul nu are nume, străzile nu au nume, personajele nu au nume (cu excepţia lui Kati). Există doar frizerul, croitorul, fiica croitorului, necunoscuta, tânărul interesant, bătrâna doamnă.

Şi totul apare ca o chestiune de expresie. Frizerul, schimbându-şi haina albă de serviciu cu pardesiul elegant capătă o prestanţă de neegalat şi chiar un pic de mister, necunoscuta e mai interesantă aşteptând ceva neobişnuit pe podul din mijlocul oraşului, fiica croitorul e ciudată în crepuscul, intrând fără voie în camera scriitorului. Personajele sunt expresii într-un domino necunoscut al sensurilor, într-un ascuns carusel existenţialist.

Totul e ca într-un tablou (suprarealist, trebuie să recunosc) plin de ferestre care se deschid una în alta sau ca într-o derulare de imagini percepute ca prin vis sau ca printr-o fereastră neştearsă.

În schiţarea personajelor accentul cade mai ales pe expresivitatea mâinilor sau a ochilor decât pe trăsăturile chipurilor, aşa cum sufletul casei e dat mai degrabă de ferestre decât de aspectul general.

Un alt punct demn de a fi menţionat este visul. Oricâtă fascinaţie ar exercita visul, autorul rămâne conştient că se mişcă într-o lume reală. Actul visului, fără a fi nici reverie gratuită simbolistă, nici onirism pur suprarealist, are ambiţia de a permite examenul critic, vizionar al devenirilor eului.

"Nimeni nu e mai permeabil ca mine la emoţiile altora", spunea autorul.

Alexandru Vona, înrudit, se pare, cu celebrul Elias Canetti, a fost, practic, un necunoscut în România, publicat după 1990, deşi romanul Ferestre zidite a fost scris încă din 1946. E momentul să îl redescoperim pentru a ocupa locul care i se cuvine în literatura română şi nu numai.

O recenzie de: Oana Mezanote